CONTROALE ÎN SPITALELE gălățene până la sfârşitul lunii martie. Din ce judeţe sunt MEDICII care fac verificările
Foto: Foto ”Viața liberă”

CONTROALE ÎN SPITALELE gălățene până la sfârşitul lunii martie. Din ce judeţe sunt MEDICII care fac verificările
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Inspectori din cadrul direcţiilor de sănătate publică din Suceava şi Călăraşi au venit la Galaţi pentru a începe controalele încrucişate în cele opt spitale din judeţ.

Verificările au început pe 10 martie, iar unităţile controlate sunt Spitalul Judeţean de Urgenţă, Spitalul de Copii, de Boli Infecţioase, de Psihiatrie, de Pneumoftiziologie, Maternitatea "Buna Vestire", Spitalul "Anton Cincu" Tecuci şi Spitalul Orăşenesc Târgu Bujor.

Potrivit Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Galaţi, este verificată toată activitatea spitalelor, însă echipele de control vor pune în special accent pe condiţiile de funcţionare, fără a include aici aspectele legate de buget. Vor fi verificate, în schimb, condiţiile igienico-sanitare, planificările făcute de către medici şi stocurile de medicamente din farmacia fiecărei unităţi sanitare. În funcţie de ceea ce vor găsi echipele de control, verificările se vor încheia, cel mai probabil, la sfârşitul lunii.

Registre pentru marcarea bolilor transmisibile

Concomitent, autorităţile sanitare au anunţat că iau în calcul şi instituirea unor registre în care spitalele să marcheze informaţiile legate de bolile transmisibile cu care se confruntă, de situaţiile neobişnuite, precum şi de complicaţiile apărute în timpul tratamentului unor pacienţi. În acest mod, în cazul Galaţiului, spre exemplu, directorul executiv al DSP va putea verifica el însuşi aceste registre, pe lângă raportările pe care instituţia le primeşte săptămânal din partea fiecărui spital. "Gândim acest mod de a merge către pacienţii noştri prin intermediul mecanismelor de inspecţie şi control pe care le avem", preciza ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş-Cadariu, la începutul lunii martie.

În legătură cu tematica actualei acţiuni de control, trebuie amintit faptul că, în primele nouă luni ale anului 2015, în spitalele gălăţene au fost raportate 160 de îmbolnăviri intraspitaliceşti.

AFLĂ ce NEREGULI s-au descoperit în SPITALELE GĂLĂȚENE, la ultimul CONTROL

Citit 2064 ori Ultima modificare Marți, 15 Martie 2016 18:36

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.