Evaluaţi acest articol
(6 voturi)
3 comentarii

Viteza şi alcoolul au fost principalele nereguli vânate de poliţişti în cele două zile de sărbătoare de la finele săptămânii trecute


Săptămâna trecută şi mai cu seamă zilele de sâmbătă şi duminică, când mii de gălăţeni şi-au sărbătorit onomastica, a fost greu pentru conducătorii auto să se înscrie în limitele legii când au pornit la drum. Fie s-au grăbit, fie au riscat şi au gustat ceva alcool înainte de a pleca la drum ori au omis centurile de siguranţă, cert este că şoferii au picat ca muştele în faţa zecilor de filtre ale poliţiei, care au împânzit drumurile. Nu mai puţin de 1.494 de amenzi au fost date cu dărnicie contravenienţilor din trafic, lideri incontestabili ai clasamentului fiind cei care au depăşit limita de viteză.

"1.010 conducători auto au fost sancţionaţi pentru depăşirea limitei legale de viteză, ca urmare a acţiunii concentrate derulate de Serviciul. Rutier. 41 de poliţişti au acţionat zilnic, cu 13 aparate radar, aceştia reţinând, ca urmare a constatării cazurilor de depăşire a limitei de viteză, 32 de permise de conducere, complementar sancţiunilor pecuniare", precizează cms. şef Ştefan Gohoreanu, din cadrul IPJ Galaţi.

De zece ori mai puţini au fost cei prinşi fără centurile de siguranţă, în timp ce 23 de şoferi au fost depistaţi conducând "puţin băuţi". 20 dintre aceştia au picat în plasă numai în zilele de Sf. Gheorghe şi Florii. Toţi cei depistaţi cu alcoolemie la volan au rămas fără permise, numărul total al şoferilor care au predat carnetele ridicându-se la 92. Alături de cei prinşi făcând depăşiri riscante, neacordând prioritate, traversând neregulamentar sau vorbind la telefon în timpul condusului, contravenienţii de mai sus au de plătit amenzi al căror cuantum depăşeşte suma de 314.000 de lei.

În şase situaţii, şoferii au încălcat legea mai grav decât ar presupune o simplă contravenţie. Patru au condus fără permis, iar doi au combinat nefericit volanul cu alcoolul în exces, ceea ce le-a atras, fiecăruia, câte un dosar de cercetare penală.

Citit 1548 ori Ultima modificare Luni, 25 Aprilie 2016 19:03

3 comentarii

  • postat de ss Marți, 26 Aprilie 2016 13:09 5.13.178.*** Link la comentariu
    2
    2

    Mai frustrare Nicusor vezi ca manci ceva maroniu, o amenda pt depasire de viteza cu 20km/h adica sa zicem un 70km/h e taxat in Romania de la 1 mai cu 250 de lei .....in Germania pt ceva asemanator platesti 15 euro, adica 67 lei.

    Raportează
  • postat de Nicusor Marți, 26 Aprilie 2016 10:14 100.99.71.*** Link la comentariu
    2
    6

    Se înțelege de ce se întâmplă atâtea accidente!!! Amenzile sunt prea mici!După depășirea cu peste 30 km a limitei de viteză, ar trebui dublate,triplate.

    Raportează
  • postat de RADAR Marți, 26 Aprilie 2016 07:09 5.13.227.*** Link la comentariu
    2
    1

    Pe bune? Toti erau galateni?....poate ca circulau pe drumurile galatene si erau si de prin alte zone ale tarii........

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.