Evenimente INEDITE organizate în centrul Galaţiului

Evenimente INEDITE organizate în centrul Galaţiului
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Gălăţenii sunt invitaţi să participe la o serie de evenimente deosebite, prilejuite de sărbătorile de iarnă. Primul eveniment este o licitaţie de artă cu lucrări realizate de elevii Liceului "Dimitrie Cuclin". Totodată, are loc şi o licitaţie cu creaţiile realizate de studenţii Universităţii “Dunărea de Jos”, Facultatea de Inginerie, în cadrul concursului "BRAD Engineering". Ambele manifestări au loc astăzi, începând cu ora 17,00, în cadrul Hotelului "Danube Stars" (fost "Dunărea"). Susţineţi, prin participare, talentul, creativitatea, inventivitatea şi efortul tinerilor implicaţi!

În cadrul evenimentului „Primeşti şi dăruieşti!”, organizat de Grupul Galtour Dunărea în parteneriat cu Universitatea "Danubius", dacă vei oferi cu generozitate un dar pentru copii sau persoane vârstnice în nevoi, vei primi la rândul tău un alt dar. Se vor alătura şi elevii de la liceele “Virgil Madgearu”, “Elena Doamna” şi “Dumitru Moţoc”. Acţiunile se vor desfăşura vineri, 9 decembrie, şi sâmbătă, 10 decembrie, între orele 10,00 şi 14,00, în Piaţa Domnească, pe esplanada din faţa Hotelului "Danube Stars".

Toate aceste evenimente se înscriu în programele de parteneriat dintre universităţile şi liceele din Galaţi şi Grupul Galtour Dunărea, în cadrul proiectelor de responsabilitate socială locală.

Pentru mai multe detalii urmăriţi paginile de Facebook ale Grupului Galtour Dunărea.

Citit 3999 ori Ultima modificare Joi, 08 Decembrie 2016 00:37

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.