Scrumbie din Moldova, confiscată de poliţiştii de frontieră

Scrumbie din Moldova, confiscată de poliţiştii de frontieră
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Poliţiştii de frontieră din cadrul Biroului C.M.I.I.T. al Serviciului Teritorial Galaţi, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice, au oprit pentru control, la intrarea în municipiul Galaţi, un autoturism marca Skoda Fabia, condus de Mariana J., în vârstă de 37 de ani, cetăţean din Republica Moldova.

“În urma controlului efectuat asupra autoturismului, lucrătorii noştri au descoperit cantitatea de 35 de kilograme de scrumbie, ambalată în pungi din plastic, fără ca persoana în cauză să deţină documente legale, declarând că intenţiona să o comercializeze într-o piaţă din municipiul Galaţi”, ne-a declarat Ion Irimia, purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Galaţi.

Conform prevederilor legale, întreaga cantitate de peşte, în valoare de 875 de lei, a fost predată Direcţiei Sanitar Veterinare Galaţi, iar Mariana J. a fost sancţionată contravenţional cu o amendă în valoare de 1.500 de lei.

Citit 3088 ori Ultima modificare Vineri, 17 Martie 2017 18:23

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.