Deputatul Boldea cere anchetă penală pentru privatizarea Sidex

Deputatul Boldea cere anchetă penală pentru privatizarea Sidex
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei, deputatul PD-L Mihail Boldea a solicitat procurorului general al României demararea unei anchete asupra modului în care s-a realizat privatizarea combinatului siderurgic de la Galaţi. Sesizarea penală trimisă de Boldea vizează efectuarea de verificări cu privire la reprezentanţii Guvernului şi AVAS care au încheiat privatizarea SC Sidex SA Galaţi, în anul 2001.

În textul sesizării penale, deputatul îşi exprimă convigerea cu privire la privatizare: “Este evident că evaluarea Combinatului, întocmirea caietului de sarcini şi ulterior negocierea clauzelor contractuale, inclusiv preţul, au fost făcute în detrimentul statului român, care a suferit o pagubă de aproximativ 1,4 miliarde de dolari”.

În sesizarea adresată procurorului general al României se mai arată că preţul stabilit pentru privatizarea Combinatului, 25 de milioane de dolari, “are un caracter modic şi nu reflectă valoarea întreprinderii”.

Deputatul Boldea spune că AVAS nu a urmărit cum trebuia respectarea contractului de privatizare, ceea ce a condus la consecinţe grave din punct de vedere social şi al protecţiei mediului în Galaţi.

“Este timpul ca privatizarea Combinatului siderurgic să fie anchetată în mod serios pentru că s-a făcut în dispreţul gălăţenilor. De la preluarea de către managementul indian, combinatul a pierdut peste 15.000 de angajaţi. Galaţiul riscă să devină un tărâm al şomerilor pentru că nimeni nu a făcut anterior privatizării nicio analiză de impact iar ulterior privatizării autorităţile din România şi-au luat complet mâna de pe Combinat şi i-au lăsat pe noii manageri să facă ce îi taie capul”, a declarat Boldea.

Potrivit deputatului, sesizarea este sprijinită de către majoritatea organizaţiilor sindicale din combinatul siderurgic de la Galaţi – U.P.S.R.S, prin preşedintele Toma Petru, UTSL CFU-LI prin Costică Popa, Sindicatul Cocsarilor, prin Macovei Nelu, S.L.I.O prin Bezman Gheorghe, Sindicatul Siderurgistul, prin Eftimie Cristian şi Sindicatul Depou, prin Gheorghe Faur.

Contactat telefonic, Nelu Macovei vicepreşedintele FSS Metarom, ne-a declarat că va susţine orice acţiune menită să clarifice situaţia privatizării Combinatului, indiferent din ce zonă este iniţiată ea.

Citit 1290 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.