Hoaţă prinsă la furat într-un sediu de firmă

Hoaţă prinsă la furat într-un sediu de firmă
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

O femeie de 35 de ani din Bacău a ajuns în arestul Poliţiei Galaţi, după ce a căzut pradă tentaţiei în timp ce se afla în sediul unei societăţi comerciale din centrul oraşului. Individa a profitat de faptul că într-unul din birouri nu se afla nimeni şi, cum uşa era descuiată, a intrat şi s-a dus glonţ spre o poşetă aflată pe birou. A scos portofelul în care se aflau 200 de euro, 30 de lei, carduri bancare şi actele angajatei care lipsea din birou în acel moment, dar când încerca să iasă din clădire a fost văzută de administrator, pe hol. Acesta şi-a dat seama că femeia nu avea ce căuta acolo şi a sunat la Poliţie. Agenţii Secţiei 5 au demascat-o pe individa de la care au recuperat portofelul furat şi pe care au reţinut-o. Aceasta urmează să fie dusă în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru furt calificat.

Citit 2035 ori Ultima modificare Vineri, 26 Mai 2017 18:31

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.