Timp de o lună de zile, poliţiştii locali din cadrul Serviciului de Protecţie a Mediului au pus în aplicare, la nivelul municipiului Galaţi, un plan de măsuri care a vizat controale la spălătoriile auto. În urma acestei acţiuni au fost verificaţi 40 de agenţi economici, iar oamenii legii au constatat şi aplicat opt de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 35.400 de lei.
Amenzile au fost aplicate de poliţiştii locali pentru neîncheierea de contracte pentru ridicarea deşeurilor de altă natură decât cea menajeră (nămol provenit de la curăţarea separatorului-decantor), în conformitate cu prevederile HCL 307/2006, neîncheierea de contracte pentru ridicarea deşeurilor reciclabile (hârtie şi carton, plastic şi metal) cu un operator economic autorizat, în conformitate cu prevederile HCL 307/2006, neîncheierea de contracte prestări servicii de salubrizare cu operatorul autorizat, în conformitate cu prevederile HCL 307/2006 sau pentru funcţionarea fără a fi solicitat şi obţinut autorizaţie de mediu, conform prevederilor OUG 195/2005 privind protecţia mediului.
Trebuie precizat că, în urma controlului efectuat, în cadrul Planului de acţiune „Spălătorii auto”, la una dintre societăţile verificate poliţiştii locali au constatat că acesta nu deţine autorizaţie de mediu pentru activitatea desfăşurată, la punctul de lucru, deşi avea această obligaţie, conform prevederilor OUG 195/2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare, art. 94, alin. 1, lit. a. De asemenea, conform art. 14 din acelaşi act normativ, funcţionarea fără autorizaţie de mediu este interzisă, motiv pentru care operatorul economic a fost sancţionat cu o amendă contravenţională în valoare de 30.000 de lei. Mai mult, oamenii legii au dispus, în conformitate cu prevederile OUG 195/2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare, art. 96, alin. 2, pct. 1, sistarea activităţii de spălătorie auto, până la intrarea în legalitate prin obţinerea autorizaţiei de mediu. Numele agentului economic amendat nu a fost făcut public de poliţiştii locali deoarece acesta are dreptul de a contesta sancţiunea în instanţă.
În următoarea perioadă poliţiştii locali din cadrul Serviciului de Protecţie a Mediului îşi vor axa activitatea pe o serie de controale la operatorii economici de tip service auto.