După trei zile de la furtuna care a devastat Galaţiul, 500 de abonaţi din judeţ, din cei peste 6.000 afectaţi, erau încă fără curent electric joi la ora 14,00. Conform celor de la SDEE Galaţi, joi la ora 14,00, mai erau afectate parţial trei Linii Electrice Aeriene de medie tensiune şi 14 Posturi de Transformare, care alimentează în total aproximativ 500 de consumatori din trei localităţi: Cuza Vodă, Ijdileni şi Cişmele.
Pentru remedierea tuturor problemelor, SDEE Galaţi mai avea, ieri, în teren 21 de echipe.