Ambasadorul Republicii Belarus, în VIZITĂ de curtoazie la Galaţi
Foto: Toma Dumitrescu

Ambasadorul Republicii Belarus, în VIZITĂ de curtoazie la Galaţi
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Belarus în România, Andrei М. Grinkevich, s-a aflat, ieri, în vizită la Galaţi, unde a participat la o întâlnire cu primarul Ionuţ Pucheanu, subprefectul Mihai Manoliu, vicepreşedintele CJ Gigel Istudor, dar şi cu o serie de şefi ai unor instituţii publice.

După o întrevedere cu autorităţile gălăţene, care a durat aproximativ o oră şi jumătate, diplomatul a declarat că îşi doreşte ca România să se transforme în poartă de acces către Uniunea Europeană şi că scopul vizitei sale la Galaţi a fost acela de a identifica, împreună cu autorităţile de la malul Dunării, domeniile în care cele două state ar putea colabora.

„La Galaţi ar putea fi o poartă de acces a produselor provenite din Belarus şi, de ce nu, o eventuală investiţie într-o nouă fabrică de asamblare a tractoarelor, aşa cum cândva a existat o idee de acest fel. I-am propus domnului ambasador să ia în considerare şi să discute cu potenţialii investitori sau cu acţionarii companiei de tractoare. Zona Liberă s-ar preta unei astfel de dezvoltări, avem şi forţă de muncă bine pregătită şi, nu în ultimul rând, avem în cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” ingineri specializaţi în construcţii de maşini”, a spus primarul Ionuţ Pucheanu.

Foto: Toma Dumitrescu

Citit 1347 ori Ultima modificare Miercuri, 04 Octombrie 2017 22:46

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.