Critici dure pentru România în noul raport MCV

Critici dure pentru România în noul raport MCV
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Comisia Europeană (CE) arată în raportul MCV publicat, miercuri, 15 noiembrie, că ritmul global al reformelor a stagnat în cursul anului 2017, ceea ce a dus la încetinirea punerii în aplicare a recomandărilor restante, cu riscul redeschiderii unor chestiuni care, în raportul din ianuarie 2017, au fost considerate închise. Provocările la adresa independenţei sistemului judiciar reprezintă o serioasă sursă de îngrijorare, mai spune CE, citată de Digi 24.

Comisia Europeană a publicat, miercuri, raportul referitor la etapele parcurse de România pentru a-şi îndeplini angajamentele privind reforma judiciară şi combaterea corupţiei, în contextul Mecanismului de cooperare şi de verificare (MCV) instituit în 2007, când România a aderat la Uniunea Europeană. Raportul analizează progresele înregistrate în ceea ce priveşte punerea în aplicare a celor 12 recomandări formulate de Comisie în raportul său din ianuarie 2017 privind MCV.

Prim-vicepreşedintele CE Frans Timmermans a declarat că au fost constatate progrese în unele domenii, dar mai sunt încă multe de făcut. El spune că se bazează pe Guvernul României să continue reformele necesare şi să evite regresul. "În ciuda angajamentului asumat de Guvern de a încerca finalizarea MCV cât mai curând posibil, progresele referitoare la abordarea recomandărilor MCV din ianuarie 2017 au fost afectate de situaţia politică. Într-o perioadă de nouă luni de la raportul din ianuarie 2017, în România s-au succedat două guverne, în timp ce tensiunile crescânde dintre puterile statului (Parlament, Guvern şi sistemul judiciar) au îngreunat tot mai mult cooperarea dintre acestea. În plus, progresele şi rezultatele bune pe care instituţiile judiciare au continuat să le înregistreze în lupta împotriva corupţiei au fost în mare parte puse sub semnul întrebării de evenimente precum adoptarea în ianuarie 2017 de către Guvernul anterior a unei ordonanţe de urgenţă vizând dezincriminarea anumitor infracţiuni de corupţie, cum ar fi abuzul în serviciu, şi a unei propuneri de act normativ vizând graţierea", se arartă în document, care consemnează şi că "deşi ordonanţa de urgenţă a fost abrogată de Guvern şi, de asemenea, de Parlament, în urma acestor evenimente au rămas îndoieli în spaţiul public", se arată în raport.

O altă controversă a apărut, de asemenea, odată cu discuţiile privind propunerile de revizuire a legilor justiţiei, începând cu sfârşitul lunii august, notează raportul, adăugând că, atunci când a fost consultat, Consiliul Superior al Magistraturii a respins de două ori proiectele de modificări, identificând aspecte precum independenţa sistemului judiciar. Preşedintele României şi societatea civilă au exprimat, de asemenea, preocupări. "Capacitatea Guvernului şi a Parlamentului de a asigura un proces legislativ deschis, transparent şi constructiv cu privire la legile justiţiei va fi esenţială", consideră CE.

O altă problemă constatată se referă la criticile la adresa sistemului judiciar şi a deciziilor instanţelor. "Criticile la adresa sistemului judiciar şi a hotărârilor judecătoreşti rămân o caracteristică problematică în cadrul dezbaterilor publice. Acest lucru este în contradicţie cu constatările pozitive ale Comisiei cu privire la rolul magistraturii în ceea ce priveşte continuarea reformei, susţinute de Consiliu, precum şi cu necesitatea de a respecta independenţa sistemului judiciar. Acceptarea şi respectarea hotărârilor judecătoreşti definitive şi faptul de a le permite magistraţilor să îşi facă datoria în mod neîngrădit sunt esenţiale, inclusiv pentru a satisface condiţia prevăzută în raportul din ianuarie", reaminteşte CE.

Cel de-al 17-lea raport din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare pentru România este publicat într-un moment marcat de controversata modificare a legilor justiţiei.

Semnalul de alarmă al preşedintelui

În timp ce ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a interpretat raportul MCV într-o notă optimistă, preşedintele Klaus Iohannis a lansat un semnal de alarmă, după publicarea documentului. Iohannis a atras atenţia că întregul efort făcut de România pentru întărirea reformelor în domeniul justiţiei şi combaterea corupţiei poate fi periclitat de acţiunile unor oameni politici, care refuză să accepte că datoria lor este să lucreze în slujba cetăţenilor şi nu a unor interese partizane sau de grup. Potrivit acestuia, afectarea independenţei sistemului judiciar şi, în general, orice presiune sau încercare de a controla politic justiţia nu fac altceva decât să întoarcă România spre trecut. Preşedintele Klaus Iohannis a mai spus că va uza de toate atribuţiile sale constituţionale pentru a asigura independenţa justiţiei şi un stat de drept funcţional.

Raportul MCV publicat de Bruxelles, miercuri, reprezintă un regres faţă de documentul similar din ianuarie anul acesta, a declarat şi procurorul general al României, Augustin Lazăr.

Citit 1248 ori Ultima modificare Miercuri, 15 Noiembrie 2017 19:16

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.