Mariana Constandache

Mariana Constandache

Hoţ în Austria, arestat la Galaţi

Vineri, 28 August 2020 13:00 | Publicat în JURIDIC
Un gălăţean de 34 de ani va ajunge în Austria, dar nu de plăcere, ci pentru că este căutat ca infractor pe teritoriul acestui stat. Bărbatul fusese dat în urmărire, fiind suspectat de furt, dar a reuşit să se refugieze în ţară, în speranţa că va scăpa de răspundere. În luna mai, Curtea de Apel Galaţi a emis pe numele său un mandat provizoriu de arestare în vederea extrădării, document pus în aplocare zilele trecute, de poliţiştii de la Urmăriri. Gălăţeanul se afl ...

Viraj în curbă, cu două victime

Vineri, 28 August 2020 09:30 | Publicat în EVENIMENT
Două femei au fost rănite joi dimineaţă, într-un accident rutier petrecut pe DN 24D, drumul care leagă Galaţiul de Bârlad. Cel care a provocat impactul a fost un tânăr de 27 de ani, din Suceava, care, aflat la volanul maşinii, nu ar fi redus viteza într-o curbă la stânga. Autoturismul a derapat şi a ajuns pe contrasens, ieşind mai apoi de pe carosabil şi oprindu-se într-un copac. Din fericire, maşina nu a întâlnit în cale alt vehicul, astfel că numărul victimelor s-a limi ...

Unde sunt amplasate radarele

Vineri, 28 August 2020 00:00 | Publicat în AUTO
Astăzi, 28 august, radarele Poliţiei Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galaţi, pe străzile Brăilei, Siderurgiştilor şi Basarabiei. Şoferii care au drum în judeţ vor fi monitorizaţi pe DN 25, în dreptul localităţilor Independenţa şi Barcea, iar pe DN 26, în localităţile Frumuşiţa şi Măstăcani. Pe DE 581, o autospecială cu radar va fi amplasată pe raza localităţii Munteni, iar pe DJ 251, la Cuza Vodă şi Costache Negri. Pe DN 24D, un radar va fi prezent la Băl ...

Beţi la volan, la orice oră

Vineri, 28 August 2020 13:00 | Publicat în EVENIMENT
Condusul sub influenţa alcoolului nu ţine cont nici de zile, nici de ore, la orice moment şoferi aflaţi sub imperiul lui Bachus punând, cel puţin teoretic, traficul rutier în pericol. Un gălăţean de 41 de ani a fost depistat dimineaţa, într-o zi de miercuri, conducând o maşină pe strada Alexandrru Măcelaru într-o stare de ebrietate ce demonstra că omul nu se cinstise doar cu cafea la primele ore. Aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,66 la mie în aerul expirat, ceea ce i ...

A lovit o femeie şi a plecat fără să-i pese

Joi, 27 August 2020 09:00 | Publicat în EVENIMENT
Un gălăţean de 34 de ani a dat de bucluc după ce a provocat un accident rutier pe o trecere pe pietoni şi a plecat fără să-i acorde prea multă importanţă. Maşina condusă de acesta a acroşat o femeie de 71 de ani, care se agajase în trecerea străzii Constructorilor, pe un marcaj. Impactul cu autoturismul pare să nu fi fost de natură să îi provoace pensionarei leziuni atât de serioase şi, probabil, crezând că femeia nu are nimic, conducătorul auto şi-a văzut de drum. Pol ...

Un şofer drogat a făcut praf trei maşini

Joi, 27 August 2020 09:30 | Publicat în AUTO
O parcare din zona cimitirului "Sf. Lazăr" a fost "luată la rând", la prima oră, de un şofer aflat nu tocmai în deplinătatea facultăţilor necesare condusului. Bărbatul, în vârstă de 31 de ani, din Piscu, a scăpat direcţia de sub control în timp ce conducea pe strada Constantin Levaditti şi a intrat în nu mai puţin de trei autoturisme parcate. În faţa dezastrului în lanţ, proprietarii maşinilor au chemat poliţia. Agenţii au constatat că nu alcoolul fusese factorul care ...

Firmă gălăţeană, acuzată de o ”gaură” uriaşă la buget. Percheziţii

Joi, 27 August 2020 00:00 | Publicat în JURIDIC
Peste 3.700.000 de lei reprezintă pretinsul prejudiciu cauzat de reprezentanţii unei societăţi comerciale din Galaţi la bugetul de stat, printr-o serie de inginerii financiare aplicate în decurs de trei ani. Nedeclararea veniturilor în evidenţele contabile şi în documentele depuse la Fisc, precum şi o serie de operaţiuni care nu ar fi avut loc în realitate, cu scopul de a justifica unele tranzacţii financiare, fac obiectul unui dosar penal de evaziune fiscală aflat pe rolul procu ...

Unde sunt amplasate radarele

Joi, 27 August 2020 00:00 | Publicat în AUTO
Astăzi, 27 august, radarele Poliţiei Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galaţi, pe străzile Gheorghe Asachi, Traian şi Brăilei. Şoferii care au drum în judeţ vor fi monitorizaţi pe DN 25, în dreptul localităţilor Barcea şi Vameş, iar pe DN 26, în localităţile Tămăoani şi Oancea. Pe DE 581, o autospecială cu radar va fi amplasată pe raza localităţii Berheci, iar pe DJ 251, la Slobozia Conachi şi Cudalbi. ...

Copil lovit pe trecerea de pietoni

Marți, 25 August 2020 19:30 | Publicat în EVENIMENT
Un eveniment rutier care a implicat un minor şi o maşină cu mulţi cai putere a avut loc pe o trecere de pietoni de pe unul dintre cele mai circulate bulevarde din Galaţi. S-a întâmplat pe Oţelarilor, arteră blocată minute bune după ce un băiat de 11 ani a fost lovit în plin de un Porsche, care ar fi ajuns în dreptul marcajului pietonal cu viteză foarte mare, susţin martorii. Copilul, care a încercat să traverseze regulamentar, a fost proiectat câţiva meri de bolidul la volan ...

Beat şi fără permis, s-a răsturnat în şanţ

Miercuri, 26 August 2020 00:00 | Publicat în AUTO
Un şofer de 49 de ani, "recidivist" la capitolul abateri rutiere, a bifat o nouă ispravă după ce s-a urcat la volanul unei maşini şi a pornit la drum pe o şosea în lucru. Bărbatul a condus maşina pe DJ 251 A, în interiorul comunei Drăguşeni, şi nu a respectat indicatoarele rutiere, neadaptând viteza la condiţiile de drum accidentat, aflat în plin proces de reabilitare. Autoturismul a derapat, ieşind pe pe şosea şi răsturnându-se într-un şanţ, şoferul fiind rănit. La fa ...
Pagina 497 din 1136