Ovidiu Amălinei

Ovidiu Amălinei

Detalii privind operaţiunea în care a fost ucis şeful programului nuclear iranian

Luni, 07 Decembrie 2020 17:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
O mitralieră controlată prin satelit cu asistenţa unei "inteligenţe artificiale" a fost folosită pentru uciderea omului de ştiinţă iranian în domeniul nuclear Mohsen Fakhrizadeh, la sfârşitul lunii noiembrie, a informat duminică presa, la Teheran, adjunctul comandantului şef al Gardienilor Revoluţiei, transmite AFP. Fakhrizadeh, ucis pe 27 noiembrie, călătorea pe o autostradă cu o echipă de securitate formată din 11 membri ai Gardienilor Revoluţiei, în momentul în care mit ...

Uniunea Europeană şi Marea Britanie au reluat negocierile

Duminică, 06 Decembrie 2020 17:50 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Reprezentanţii Marii Britanii şi cei ai Uniunii Europene au reluat duminică negocierile la Bruxelles, pentru două zile cruciale, destinate să se ajungă la un compromis asupra unui acord post-Brexit, într-o nouă tentativă pentru a evita un eşec cu consecinţe grele economice, relatează AFP. Acest "nou efort" a fost decis sâmbătă seara la cel mai înalt nivel, de premierul britanic Boris Johnson şi de preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, după o suspendare a negocier ...

Manifestaţii împotriva Guvernului Chicu

Duminică, 06 Decembrie 2020 18:25 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Mii de moldoveni din toate raioanele Republicii Moldova au venit duminică, 6 decembrie 2020, la Chişinău, pentru a participa la o acţiune de protest organizată la apelul preşedintelui ales, Maia Sandu, şi susţinută de majoritatea partidelor din opoziţie (proeuropene), pentru a cere demisia guvernului şi dizolvarea parlamentului, relatează Deschide.md, Radio Chişinău şi AFP. Manifestanţii cer demiterea guvernului Chicu şi declanşarea alegerilor anticipate, după votarea mai mul ...

Trupele SUA din Germania, în atenţia Congresului

Luni, 07 Decembrie 2020 01:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Ministrul german de externe Heiko Maas şi-a exprimat mulţumirea faţă de un demers prin care Congresul american încearcă să oprească aplicarea planului preşedintelui în exerciţiu Donald Trump de retragere a circa 12.000 de militari americani din Germania, relatează agenţia DPA. ''Pare să fie un acord între democraţi şi republicani la Washington, pentru a repune toată aceasta în dezbatere'', a declarat şeful diplomaţiei germane, care a asigurat viitoarea administraţie a preş ...

Ungaria şi Polonia nu vor putea bloca fondurile UE. Comisia Europeană analizează soluţii alternative

Luni, 07 Decembrie 2020 03:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Uniunea Europeană va merge înainte cu pachetul său financiar în valoare de 1.800 miliarde de euro, destinat relansării economiei blocului comunitar după pandemia de COVID, chiar dacă Ungaria şi Polonia vor continua să îşi exprime veto-ul faţă de acest proiect, a declarat comisarul european pentru Economie, Paolo Gentiloni, informează Reuters. Autorităţile de la Budapesta şi Varşovia şi-au exprimat veto-ul faţă de bugetul multianual al UE pentru perioada 2021-2017, în valoa ...

Subfinanţare a activităţii de cercetare-dezvoltare

Luni, 07 Decembrie 2020 12:00 | Publicat în ECONOMIE
Cheltuielile totale efectuate în anul 2019 pentru activitatea de cercetare-dezvoltare au însumat 5,06 miliarde de lei, reprezentând doar 0,48 la sută din produsul intern brut, din care pentru sectorul public 0,20 la sută şi pentru sectorul privat 0,28 la sută, conform datelor centralizate de INS. Principalele surse de finanţare au fost sursele de la întreprinderi, cu o pondere de 52,6 la sută, şi de la fondurile publice (inclusiv fondurile publice generale universitare) - 34,4 la sut ...

Se dă în folosinţă calea ferată Gara de Nord - Otopeni

Luni, 07 Decembrie 2020 07:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Lucrările de modernizare a liniei de cale ferată între Gara de Nord şi Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" (Otopeni) au fost recepţionate vineri, iar primele trenuri de călători vor începe să circule peste câteva zile, informează CFR SA. După cum v-am informat în paginile ziarului „Viaţa liberă”, lucrările la noua linie CFR au fost executat de firma gălăţeană Arcada Company. "Lucrările de modernizare a liniei CF care asigură legătura directă între Gara de Nor ...

Indemnizaţii pentru companiile afectate de pandemie

Luni, 07 Decembrie 2020 09:00 | Publicat în ECONOMIE
Guvernul a modificat, în şedinţa de vineri, ordonanţa de urgenţă care reglementează acordarea unei indemnizaţii de la stat pentru reducerea timpului de muncă al angajaţilor din domeniile economice afectate de pandemie, astfel încât angajatorii vor putea solicita această indemnizaţie chiar dacă reduc timpul de muncă al salariaţilor cu 80 la sută din durata prevăzută în contractul de muncă. Potrivit unui comunicat remis vineri de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale (MM ...

Judeţul Galaţi exportă mai mult decât importă

Luni, 07 Decembrie 2020 08:00 | Publicat în ECONOMIE
În operaţiunile de import-export, judeţul Galaţi a înregistrat, în luna iulie, un sold comercial pozitiv în valoare de 102,15 milioane de euro, potrivit datelor furnizate de Direcţia Judeţeană de Statistică (DJS) Galaţi. Acest rezultat a fost obţinut în condiţiile în care exporturile FOB realizate de agenţii economici gălăţeni au fost, în perioada de referinţă, de 192,384 milioane de euro, iar importurile CIF au fost de 90,234 milioane de euro. Comparativ cu luna iulie 2 ...

Blocaj în adoptarea bugetului multianual al Uniunii Europene

Sâmbătă, 05 Decembrie 2020 06:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Ungaria nu poate accepta în continuare clauza care condiţionează bugetul şi fondul de recuperare după coronavirus ale Uniunii Europene de respectarea statului de drept, a declarat vineri premierul Viktor Orban, adăugând că cele două chestiuni ar trebuie abordate separat, relatează Reuters. El a respins propunerea de a exista o declaraţie explicativă ataşată la reglementări, care a determinat un înalt oficial guvernamental polonez să declare joi că Varşovia ar putea accepta pa ...
Pagina 518 din 934