(!) începe nuntire, începe/ de jos până sus şi-napoi - se ştie, se vede, s-aude/ cum tot se împarte la doi, cum tot se adună-ntr-o clipă/ mai lungă decât am crezut în orele noastre astrale,/ atunci, fără nord, fără sud (!) (!) începe aducere-aminte/ cu nalt, cu adânc şi frumos - se ştie, se vede, s-aude/ cum vine candoarea pe jos, pe sus şi pe unde doar gândul/ şi sufletul nostru au fost să caute ceastă nuntire,/ să-şi afle şi noimă şi rost (!) (!) începe uitare ...

Stau culcat cu ochii la cer, în hectarul de răsărită. Beţele în capătul cărora-s roţile cu seminţe mi se par foarte înalte, parcă-şi sprijină galbenul direct de bolta care desparte totul de nimic, totul de tot, nimicul de nimic. Blestemul pământului sau blestemul iubirii (sigur, trebuie să-i mulţumesc lui Ion al lui Liviu Rebreanu) nu (mai) lasă nici un nor să se apropie de tarla. Se aude cum totul se usucă. Se aude cum trosneşte şi cum scârţâie şi cum pârâie şi cum ...

Astăzi începe rochia de mâine - rochia ceea fără timp şi loc - (zvârl oasele trecutului la câine, pun hamuri la tristeţe şi noroc, tai gâtul rătăcirilor din care am dat să bea la zâne şi la cai) - sunt gata de primit şi de urcare cu tot cu tine-n visuri, Lorelai! Mâine începe rochia de seară, movă şi lungă până la sfârşit - (se vede ruj de buze pe ţigară, o cupă cu tăcere, un chibrit, o mână-ntinsă ca o alinare, ochi liniştiţi şi mari după sărut) - ce sing ...

Aproape în fiecare dimineaţă, aproape la aceeaşi oră şi aproape de orice limită a suportabilităţii, îl văd aproape în acelaşi loc. Stă sub nişte arbuşti nevinovaţi, ronţăie achene şi scuipă cojile pe jos, cu tot cu saliva pe care distinsul său metabolism o produce prin poftă sălbatică, dar şi prin lipsa oricărei urme de abstinenţă şi ruşine. Acest tip de individ face parte din categoria celor mulţi şi deşi. Îmbrăcat cât mai uşchit şi slinos, oripilant şi c ...

Se-ntoarce acasă odată cu luna, s-aşează pe prispa de cimbru bătrân - ce apă adâncă mai are fântâna şi-n ciuturi ce lacrimi cu miros de fân! Îşi şterge obrazul cu palma curată, priveşte pe drumul de dinspre copiii, dar nici o scrisoare nu vine la poartă - ce mare e luna în ochii pustii! O candelă veche începe s-aprindă în colţul păzit de-un păianjen secret, sărută icoane-agăţate sub grindă, încet, mai încet, mai încet, mai încet! Şi pleacă de-acasă odat� ...

E pentru prima oară când nu am halucinaţii, când totu-i real. Un real trist. Nimic mai clar (şi mai frumos, chiar dacă mirosind a tragic) decât acest fel de mamă şi acest fel de copil într-o icoană răscolitoare, într-o icoană în mişcare, într-o icoană vie, respirând aerul din aria devastatoare a pâinii. Şi, cum spuneam, ne uităm dimpreună la gărgăriţa dintre două boabe de grâu, la nevinovăţia primordială din coşuleţul de răchită. Nici nu mă mai întreb de ce n ...

Moto: "singurătatea lui Unu/ seamănă cu Mama la naşterea mea./             mi-i dor de Mama,/ singura Lege din Univers".                                                                           (Iolanda Cremene)    A tăcut mătuşa - sora mamei - într-o clipă, noaptea, a tăcut. Pâlpâia - prin lacrimă - lumina şi misterul altui început. Unii spun că a plecat la mama şi la fiul ei plecat demult. ...

Să cred că am vedenii? să cred că Cineva universal se ţine de şotii? sau să nu cred nimic, să trântesc uşa pe nasul femeii tăcătoare şi să mă ascund în lenea universului meu mărunt?... Deocamdată, sunt năucit, sunt ameţit de ceea ce văd. În primele secunde ale desfăşurării acestui bizar şi unic eveniment în viaţa mea... (viaţa asta, nu alta!)... nu mă pot mişca, nu-mi pot da seama ce se petrece, nu pot realiza cine a trimis şi de ce a trimis ceastă întâmplare l ...

Gunoi cosmic şi trecător printre Marile Minuni ale Lumii, îşi caută liniştea zidind Monumente ale Iluziei şi Statui ale Deşertăciunii! Nu se plictiseşte niciodată, ştie ce a spus bădia Socrate, ştie părerile lui Napoleon despre incursiunile lui Hannibal, teorema lui Pitagora şi strigătul Anei sub Mistrie! Zideşte copleşit de Glorie şi Indiferenţă: o Ană, două Ane, trei Ane! Dacă n-are Ane, zideşte Marii! Dacă n-are Marii, se zideşte pe Sine - gunoi cosmic şi trecă ...

Cum să-mi vină să cred ce văd când văd un coş din răchite împletite? cum să-mi vină să cred ce văd când nu văd cine ţine coşul? şi cum să nu mi se zburlească puţin ce se zburleşte când te încearcă o surpriză, o emoţie, un paradox, un nevăzut, un mister? şi cum dumnezeu să nu devin curios, din ce în ce mai curios să aflu cât mai repede cine, de ce, cum? şi cum să nu vreau să mai bată o dată? şi cum să nu vreau să deschid?...Iată, aud clar şi din nou cioc ...