Viitorul Timpului...Trecut (V)

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

N-ai auzit atunci, în prima noapte de poezie, ce ţi-am adus aminte despre Tăcere? Nu despre tăcerea ta de acum, ci despre Tăcere, în general? Oare ai uitat aşa de repede că nu trebuie să urli, însă nici nu trebuie să nu scoţi şi să nu scrii nici un cuvânt? Sigur n-ai uitat că puneam rămăşag pe cine-i în stare să recite (cel mai frumos şi cel mai încet) cele mai frumoase şi răscolitoare poezii despre Tăcere şi despre Linişte!? Mai ştii, oare, că m-ai rugat să-ţi descriu şi să-ţi definesc Liniştea...şi că eu am zis: este fiica legitimă a Tăcerii? Şi că tu mi-ai şoptit o devastatoare poezie despre fiica Tăcerii? Şi cum ziceam împreună, cu ochii spre Luna rotundă şi plină ca o mirare fără de sfârşire: "Atâta linişte-i în jur de-mi pare că aud/ cum se izbesc de geamuri razele de lună"...două versuri sublime ale celui "mut ca o lebădă", poetul/filozoful Lucian Blaga?...Cum puneam pariu pe săruturi toată noaptea şi tu câştigai, de fiecare dată, însă nici eu nu pierdeam?...Şi cum şi eu, abia lăsat la vatră, să nu fiu fleţ şi să câştig şi eu măcar o dată, ţi-am recitat "Tocirea" lui Nichita Stănescu,  un fel de tăcere a durerii ori un fel de durere a tăcerii: "Soldatul mărşăluia, mărşăluia,/ mărşăluia/ până când/ până la genunchi/ piciorul/ i se tocea, i se tocea,/ i se tocea/ până când/ trunchiul/ până la coaste/ i se tocea, i se tocea,/ i se tocea/ până când/ până la sprâncene orbea,/ orbea, orbea/ până când/ părul lui iarbă neagră era,/ iarbă neagră era, iarbă neagră era./ Un cal alb venea/ şi o păştea/ şi o păştea, şi o păştea./ I-ha-ha, i-ha,/ i-ha!"?...iar tu, doamnă Doi, ai rămas consternată de valoarea genială a ploieşteanului care a spus, pe bună dreptate şi auto/persiflant..."bărbatul este o femeie ratată"?...Cu acest poem am câştigat eu, dar nici tu n-ai pierdut, nu?...

Dragă Doi, nu pricep ce ţi-a făcut ţaţa Lui...de taci aşa mult! Uite, ca să nu mai crezi că am "ceva" cu tine, ori că "forţez nota", îţi amintesc o "Tăcere" a Maicii Zorica Laţcu: "Cuvintele, pe care nu le-am spus,/ sunt tot atâtea trepte ce coboară,/ cu sufletul tot mai adânc m-am dus,/ pe treptele tăcerii ca pe-o scară.// Ca-ntr-un cuprins de peşteră boltit,/ m-am coborât în lumea nerostirii,/ şi-n cutele de piatră i-am gătit, acolo-n fund, un ascunziş iubirii.// Cuvintele, pe care nu le-am spus,/ sunt tot atâtea trepte de tăcere:/ adânc în mine, mai adânc m-am dus,/ acolo, unde orice vorbă piere.// De-acolo, din limanul necuprins,/ din lumea fără mal a nerostirii,/ pe treptele tăcerii s-au prelins/ din ascunziş, luminile iubirii!"...Ce zici?...(Stai aşa!)

Citit 359 ori Ultima modificare Miercuri, 20 Martie 2019 16:51

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.