Moto: "Se face frig, deodată, în Sahara,/ îngheaţă apa, brusc, în dromader,/ în plină zi se face bună seara/ şi în Poet apune leru-i ler!// Şi-ngroapă ora clipele în sete,/ şi oazele fac apă la genunchi,/ Poetul scrie (pe nisip) sonete,/ cu genele în formă de triunghi!// Morganele au părăsit poteca,/ în strigăte se face inutil.../ (este închis la editura Meca).../ şi manuscrisul moare infantil!" (anonim folk)   Ce aer şi năvală de unghiuri ascuţite pe linia subţire ...

Domnule Mihai Eminescu, Astăzi, în fiecare an, femeia tatălui tău chiar începe să te nască. Şi chiar reuşeşte. Nu plângi. Nici măcar nu scânceşti. Că eşti prea deştept şi prea frumos pentru lumea aceasta... şi ştii foarte bine cât ai să suferi mai târziu, drept pentru care îţi păstrezi lacrimile să-ţi fie de ajuns şi de folos atunci. Tu ştii că plânsul adevărat înnobilează jurul şi jurul jurului tău. Numai tu poţi şti că doar plânsul adevărat este cea ma ...

Moto: "Pământul este casa în care dormi o singură dată" (Vasile Sevastre Ghican) În care capăt al secundei/ să cred că vei veni la timp? ai fost în capătul acesta/ când eu eram în celălalt?... am fost la începutul vieţii/ acestei clipe, şi scâncea, poate pricep (şi eu) că are/ un capăt rece şi-unul cald! Cel rece să fi fost acela?/ cel cald, atunci, când/cum va fi?... de ce scânceşte, oare?/ oare, dacă nu ştiu, ce pot să-i fac?... (se umple leagănul cu plânsu-i,/ ...

Dangătul clopotului bătut de mine (şi de moarte) se loveşte de Rădeşti şi se sparge într-o tânguire şi într-un vaier fără cusur. Se sparge în mii şi mii de firimituri şi se întoarce pe deasupra satului, pe sub sat şi prin sat, parcă încetinindu-şi vocalele... (u! a! u!)... uite-aşa, să nu tulbure liniştea din sicriu, să se audă bocetul ţaţei Măndiţa, să se audă lacrimile sfârâind pe lutul prispei, să se audă indiferenţa Veşniciei aduse de tractor. Aşa, ca o ...

Moto: "Noapte bună, doamna mea...noapte bună-i/ dacă vine Cineva să-ţi descrie,/ cu mâinile-amândouă,/ pe geamuri,/ o poveste din Copilărie,/ când visai să vină Cineva şi să-ţi spună:/ a fost odată ca niciodată o fetiţă cu chibrituri,/ o fetiţă cu brichetă,/ o fetiţă cu ghetele pe dos.../ o fetiţă pe care Zmeul de carne o învăţa să se joace cu Zmeul de hârtie.../ şi,/ împreună,/ l-aşteptau pe Făt-frumos!" (după Victor Cilincă)   Bună dimineaţa,/ Doamnă ...

Sigur că da!...Nenea Gigi Avădanei vine la gard şi mă roagă să bat clopotul de moarte. Umblă prin buzunare şi scoate o monetă de trei lei. Cică trebuie să-mi plătească această muncă. Cică-i un gest de smerenie să baţi clopotul când moare un om. Îmi dă rotundul de nichel şi-mi spune să nu iau clopotul în râs. Cică să-l bat frumos şi tare, cu ochii în sus şi cu gândul la viteza vieţii, la in/utilitatea acesteia...şi să fiu convins că cine vrea să audă, aude. Ci ...

Vestea că a murit primul Cititor al Copilăriei mele vine ca un trăsnet din senin. Maică-sa, ţaţa Măndiţa, plânge în hohote şi se uită în sus. În Sus, spre Miazănoapte, dar şi în Sus, spre Cer, adică. Pentru că din Sus trebuie să apară maşina cu sicriul în care Titi tace pentru totdeauna, sfărmat de tractor. Plânge în hohote şi umblă de colo-colo, pe aria/maidanul din faţa casei sale şi a lui moş Vasile Mihai. Eu stau după gard, în grădina mamei şi a lui tata, � ...

Moto: "Vai de capul sufletului meu!"...(ar zice "îngerul cu o carte în mâini").../ şi Os de Metaphoră s-ar face,/ şi drept fluier s-ar da la Singurătate,/ şi drept jucărie s-ar da la câini!" (anonim folk)   Cică doamna mea e-n stare/ să mă calce în picioare... în picioare d-alea fine,/ de bacante şi ondine, de metrese şi vestale,/ de iubite catedrale... şi fecioare împletite/ printre versuri şi ispite, printre nu şi da, şi printre/ umbra cestelor cuvinte, printre cruci ...

Moto: "Dacă Nicicând nu are Când,/ mă fac sclav straşnicului Nici,,,/ şi, dacă vrei să nu mai Sânt,/ plec şi de-Acolo, şi de-Aici!" (anonim folk)   Şi m-ai lăsat să-mi duc singurătatea ca pe o cruce-n vârfuri de golgote crizantemate, până-mi sângerează ochii pe rug şi sub uvedenrode!   Şi m-ai lăsat să-mi strâng ultima clipă, ca pe-o smerită, ultimă povară, şi s-o azvârl, aşa, să nu mai ştie că m-a împins (fulgerător) pe scară!   N-am să te uit, frumoaso ...

Sigure că da! Băiatul cel mare al ţaţei Măndiţa şi al lui bădia Iancu Cujbă citeşte şi citeşte şi citeşte...şi, la fiecare început de pagină, face ochii roată şi ne cercetează să vadă cum şi dacă suntem atenţi la zicerea lui din carte. Suntem atenţi, chiar foarte atenţi. Cum să nu fim? Nici nu mai clipim şi nici nu mai suflăm, parcă. Aşa de mult suntem prinşi de mrejele poveştii, aşa de mult suntem mişcaţi de vitejia câte unui Făt-frumos, de farmecul câte ...