"Aşadar, domnule pârcălab, în scrisoarea de astăzi vreau să vă atenţionez în legătură cu parcarea automobilelor pe trotuar. Să vă atenţionez fiindcă dumneavoastră nu vedeţi, nu aveţi vreme, nu aveţi timp, nu aveţi interes, nu aveţi prerogative...şi nu mai ştiu ce nu mai aveţi. Nu aveţi deoarece nu vreţi să aveţi? Sau pentru că nu ştiţi să aveţi? Dacă răspunderea unui şef aşa de mare este limitată, de ce instituţiile pe care le aveţi sub talpă nu-şi fac t ...

Pe canapea - căldură...(şi lemnele în sobă ard fără mistuire şi cu scântei puţine)... s-aude samovarul, paingii stau de pază, miroase a sulfină, a pândă şi a tine!   Pe casă-i tare brumă...se vede (pe lucarnă) tăcerea cum coboară, dar nu se ştie unde îşi caută culcuşul...(sunt singur, mi se pare că lipsa ta îmi toarnă tristeţe în secunde)!   Aud bătaie-n uşă, mă duc să văd...e vântul cu mâinile întinse...şi îl întreb ce vrea... E frig (îmi zice vântu ...

Scrisorile/petiţiile lui Vasile Iubire către pârcălabul Calomfir sunt multe. Şi toate, absolut toate, au fost returnate la expeditor, cu menţiunea expresă pe plic: "nu avem vreme de iubire!"...(bineînţeles, această menţiune poartă şi o semnătură, dar nu a administratorului aflat pe capra cetăţii, ci a unui mărunt funcţionar cu aere de barosan, a unui oarecare trepăduş agramat, care foloseşte i mic la iniţiala lui Iubire. Că şeful n-are timp să răspundă la plângerile/ ...

Nici copii nu mai are. Doi a avut. Gică, un băiat cu niscaiva glagore la tărtăcuţă în plus, care a câştigat o viză pentru America şi a plecat cu ea să ajungă mare. Şi s-a făcut aşa de mare, încât n-a mai încăput în avion. Şi nu s-a mai întors. Şi o fată, Miţa, mai netedă la cel din cap, care s-a dus în Roma să (se) re/nască. I-a spus o fostă colegă de şcoală primară că numai romanii sunt în stare de re/naştere, că doi deştepţi uriaşi, nenea Alighieri şi ...

Moto: „Sigur că nu? Sigur că da!              Sigur că da? Sigur că nu!”                                  (anonim folk) Murim pe pământ, murim în aer, murim în spitale, aprindem lumânări şi tămâie, ne rugăm (la cer) cu mâinile goale, cu sufletul plin de iluzii că, odată şi odată, va să vină Dumnezeu să ne achite nota de plată! Mă uit la mine să văd dacă "sânt" în fiecare dimineaţă, dacă "cel ce este m-a trimis la v ...

Bună dimineaţa, doamna mea de Trifa!... zmeul mă întreabă oare ce mai faci (?)... noaptea, umple Luna (să nu umble goală)... ziua, duce vorbe blânde la săraci!... Vorbe de la tine... vorbele acele tot mereu aduse (dinspre-n jos) de vânt... ce le mai aşteaptă, lângă drum, sărmanii, să nu li se ducă morile-n pământ!... Doamna mea de Trifa-i sora cestei toamne... sora cea mai mică, des plecată-n jos, unde lumea-i surdă, goală, împăiată... şi-ochi uscaţi la moartea Fătu ...

Domnul Vasile Iubire locuieşte în Ţiglina 17. Locuieşte într-o odaie cu două uşi: una la intrare şi una la ieşire. Nu (mai) are pe nimeni. Are doar şaizeci de ani şi o pensie mică. Aşa de mică, încât îi încape în buzunarul de la ceas. Ceas nu are. Dacă vrea să ştie câte ore mai are până la moarte, se uită la ceasul vecinei. Că asta are o mamă de ceas, cam de şapte-opt şchioape bune în diametru, şi-l ţine bătut în peretele din balcon, să vadă lumea şi să cit ...

Este foarte limpede: totul e tulbure şi toate sunt cuprinse de ceaţă... Desigur, e o minciună paradoxală când mă trezesc viu, dimineaţă! Desigur, când ajung viu, seara, încep a scrâşni un paradox mincinos: e clar, nu am să pot afla niciodată de ce umblă negura numai pe jos! Pe sus, totul pare ca lacrima dăruită de mama, în vremuri grele... Prin lacrima ei am văzut unde-s paradoxurile tale, paradoxurile mele! Paradoxal, pot a-ţi spune: nimic nu-i mai clar ca o dimineaţă, ...

Habar n-am ce vrea să facă Iulia cu Marsilia, de ce a plecat nitam-nisam şi unde vrea s-o ducă pe frumoasă. Ştiu că barmaniţa-i mamă şi are suflet, dar să se ridice şi să plece brusc, n-am crezut că (se) poate. Mă cuprinde un soi de frică in/explicabilă, un fel de tristeţe i/remediabilă, mai ales că sunt repetent la Răbdare... (de toate mi-a dat mama să-mi ajungă până la moarte, numai Răbdare nu mi-a dat)... Sigur că da! Mă copleşeşte gândul că Iulia poate da nas ...

Cu gânduri vehemente prin secară, refuz ascunsul, mă dezleg de sine, încununez idei despre afară... dezamăgirea?... cred că-mi face bine!... Supremă, câte-o splendidă neghină îmi spune tot despre părerea noastră: dăm peste gard lumina para/fină şi dăm cu flit muşcata din fereastră! Ici-colo, câte-un mac fără simbrie se face alb sau roşu de plăcere că va s-ajungă simplu... (sine die?)... motiv de ură sau de revedere!... Pun pe oprit idei despre afară, accept ascuns ...