Articole filtrate după dată: Septembrie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi

Soţii Irimia, cazaţi în Centrul de Urgenţe

Sâmbătă, 24 Iulie 2010 03:00 | Publicat în SOCIETATE

Revenim cu informaţii referitoare la soluţiile identificate de municipalitate pentru Ionel şi Florica Irimia, care joi după-amiază rămăseseră în drum, cu tot cu bagaje. Nu mai aveau unde să se ducă, aşa că ne-au cerut ajutorul. Primăria a găsit o soluţie provizorie, în cazul lor.   „Soţii Irimia pot fi cazaţi începând chiar din acest moment în Centrul de Urgenţă, unde au mai locuit în anul 2003. Avem locuri disponibile în prezent. Măsura este una provizorie şi ape ...

Pelerinaj la Lacu Sărat

Sâmbătă, 24 Iulie 2010 03:00 | Publicat în SOCIETATE

Pelerinaj la Lacu Sărat
Anul acesta, ziua de 27 iulie cade marţi, când vom parcurge Sărbătoarea „Sfântului Pantelimon”. La frumoasa mănăstire de la Lacu Sărat, din judeţul Brăila, aparţinător Eparhiei Dunării de Jos, este sărbătoare. Ca de obicei, va sluji Înalt Prea Sfinţitul Dr. Casian, Arhiepiscop al Dunării de Jos, care cu siguranţă va avea oaspeţi mult aşteptaţi...Urmaţi chemarea Arhiepiscopului locului şi poftiţi în pelerinaj, la Mănăstirea Sfântul Pantelimon!, ...

Biserica din Bursucani, resfinţită

Sâmbătă, 24 Iulie 2010 03:00 | Publicat în SOCIETATE

Biserica din Bursucani, resfinţită
* Înalt Prea Sfinţitul Părinte Casian a resfinţit vechiul locaş şi a binecuvântat lucrările la Schitul Zimbru * În cel de-al treilea an de la canonizarea „Sfântului Rafail de la Agapia Veche”, născut cu trupul la Bursucani şi canonizat în 2008, satul Bursucani şi-a înnoit în duh înfăţişarea. Aici a fost resfinţită biserica, demers demarat cu mai bine de doi ani în urmă, după ce am aflat cu toţii că în acest sat s-a născut un Sfânt al lui Dumnezeu. De trei ani, o ...

Atenţie, şoferi - razie rutieră în Brăila

Sâmbătă, 24 Iulie 2010 03:00 | Publicat în EVENIMENT

Atenţie, şoferi - razie rutieră în Brăila
* Luni, daţi prioritate pietonilor; marţi – vigilenţă în judeţ * Vrem nu vrem, Brăila tot o nimerim – ori pentru că ne ducem la mare, ori pentru că vrem neapărat să facem cumpărături la Carrefour. Este bine de ştiut, în consecinţă, că poliţişti brăileni sunt în alertă pe arterele din oraş şi judeţ. Nu uitaţi - radarele inteligente nu dau nici o şansă şoferilor care încalcă normele rutiere. Astfel, luni, 26 iulie, „…poliţişti rutieri brăileni au ca prior ...

Sex oral sau viaţa!

Sâmbătă, 24 Iulie 2010 03:00 | Publicat în EVENIMENT

Sex oral sau viaţa!
* Pentru că nu s-a înţeles cu clientul, o prostituată din Galaţi a plonjat de la etajul doi * Prăvălită în praful din faţa blocului D1 de pe Regiment 11 Siret, o femeie goală-puşcă şi plină de sânge a fost preluată joi după-amiaza de medicii de pe Ambulanţă. Prostituata Victoriţa Sârbu, de 39 de ani îl agăţase pe Gabriel Costiniu, de 36 de ani, într-unul din barurile din zonă. Cei doi se înţeleseseră să meargă acasă la bărbat, unde, contra cost, femeia urma să ...

Groază pe Malnaş: cadavru plutitor pe Dunăre

Sâmbătă, 24 Iulie 2010 03:00 | Publicat în EVENIMENT

Groază pe Malnaş: cadavru plutitor pe Dunăre
Gălăţenii de pe vaporul Malnaş au trăit vineri seară clipe şocante: pe lângă vas a plutit timp de minute bune corpul neînsufleţit al unei persoane. Speriaţi, oamenii au alertat imediat pompierii, prin 112.Locotenentul Eugen Chiriţă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi: „Apelul a fost primit la ora 21,00, iar la ora 21,30 din Dunăre era scos cadavrul unui bărbat neidentificat. Medicina Legală va stabili cu certitudine circumstanţele ...

Motocicliştii, ˝ascultaţi˝ de poliţişti

Sâmbătă, 24 Iulie 2010 03:00 | Publicat în EVENIMENT

Motocicliştii, ˝ascultaţi˝ de poliţişti
* Poluatori fonici – motocicliştii au fost verificaţi, joi seara, de către Rutieră, DSP Galaţi şi inspectorii RAR * Traşi pe dreapta, puştii de 18 ani, călare pe motoare de mii de euro, au trecut fără clipire la manevra „telefonul”, încercând să-i intimideze pe poliţişti * Captiv zgomotului străzii, Galaţiul „înghite” mai mult decât ar fi programat: pe lângă nivelul normal de 70-80 de decibeli (stabilit de Direcţia pentru Sănătate Publică), motocicletele dau ...

A murit în fântână, la 50 de metri adâncime

Sâmbătă, 24 Iulie 2010 03:00 | Publicat în EVENIMENT

A murit în fântână, la 50 de metri adâncime
* Neculai Călin s-a dezechilibrat şi a căzut în hău * Localnic din Piscu, Neculai Călin ducea un sac de grâu de la câmp către casă, iar când omul a vrut să se odihnească, a sprijinit sacul de o fântână. Băut fiind, când a încercat să ia sacul, s-a dezechilibrat şi a căzut cu tot cu sac în fântâna adâncă de peste 50 de metri. Nea Toader, vecinul său a fost cel care a sunat la 112.Locotenentul Eugen Chiriţă, purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi: „Pompierii au fost ...

Doru Geru – comandant interimar al Poliţiei Galaţi

Sâmbătă, 24 Iulie 2010 03:00 | Publicat în EVENIMENT

Doru Geru – comandant interimar al Poliţiei Galaţi
Ieri, la doar două săptămâni şi două zile de la numirea în funcţia de adjunct al şefului Inspectoratului Judeţean de Poliţie Galaţi, comisarul-şef Doru Geru (FOTO) a fost desemnat de către Inspectoratul General al Poliţiei Române comandant al IPJ Galaţi. Daniel Miron, fostul comandant, a fost eliberat din funcţie.Fostul şef al Serviciului Supravegheri Operative şi Investigaţii din cadrul Poliţiei Galaţi (post ocupat de Doru Geru timp de şapte ani) are 42 de ani, este divo ...

146 de ani de Poliţie de Frontieră

Sâmbătă, 24 Iulie 2010 03:00 | Publicat în EVENIMENT

În 1864, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a unificat, prin semnarea decretului numărul 893, din 24 iulie, cele două instituţii grănicereşti de la frontiera dintre Moldova şi Ţara Românească, consfinţindu-se astfel Unirea Principatelor Române. A fost anul în care lua fiinţă Poliţia de Frontieră Română.Şedinţa dedicată sărbătoririi Zilei Poliţiei de Frontieră s-a petrecut ieri dimineaţă, la sediul Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Galaţi. Tot ieri au fos ...