* Poluatori fonici – motocicliştii au fost verificaţi, joi seara, de către Rutieră, DSP Galaţi şi inspectorii RAR * Traşi pe dreapta, puştii de 18 ani, călare pe motoare de mii de euro, au trecut fără clipire la manevra „telefonul”, încercând să-i intimideze pe poliţişti *
Captiv zgomotului străzii, Galaţiul „înghite” mai mult decât ar fi programat: pe lângă nivelul normal de 70-80 de decibeli (stabilit de Direcţia pentru Sănătate Publică), motocicletele dau „trezirea” oraşului inclusiv la 12-1 noaptea.
Şi pentru că motocicletele nu se modifică singure ca să-ţi scoale părul în cap, Rutiera, DSP-ul şi RAR-ul au trecut ieri la verificarea responsabililor pentru poluarea fonică: motocicliştii.
Tobă spartă, certificat pa
„Pentru mine este suficient cât zgomot scoate, nu am nevoie de mai mult. Nici acasă nu am probleme, că merg cu ea pâş-pâş, să nu deranjez vecinii”, îşi justifică zâmbind Romilian, un gălăţean de 18 ani, proprietar de Hondă şi doxă de mecanică, gestul de a NU îşi fi modificat toba.
„Aţi căzut sau aţi lovit-o, şi toba este spartă. De-asta se aude mai tare”, îi explică inspectorul RAR. Poziţionată în faţa hotelului Galaţi, razia strânge în jurul ei zeci de curioşi.
Puştiul insistă: toba are „dopurile” puse, şi se încadrează în nivelul de zgomot admis la nivel european şi înscris pe motor: 91.
Reprezentantul DSP-ului face verificarea cu sonometrul, iar Romilian este pe punctul de a fi fericit: nivelul depăşeşte 91 (din cauza defecţiunii), dar numai cu puţin.
„Asta este, eu aşa am luat-o”, ridică resemnat băiatul din umeri. I se ia certificatul şi trebuie să-şi repare motorul, dar pare împăcat cu gândul.
În trecere, o bătrână se opreşte şi strigă spre grupul de poliţişti adunaţi în jurul motocicletei: „Luaţi-le gâtul! Că ne omoară cu zgomotul!”. Spre deosebire de puştiul de mai înainte, femeia nu vrea să vorbească cu noi şi pleacă bombănind singură.
Tupeu de „bazat”
În spatele lui Romilian, alte două motociclete sunt oprite pentru verificarea nivelului de zgomot. Proprietarii, puşti de 18-19 ani, scot fără ezitare mobilele din buzunare şi fără să se jeneze de presă, poliţie sau ceilalţi reprezentanţi ai legii, se apucă să raporteze:
„Auzi, tată, m-au umflat gaborii!”. Telefoanele se întind grăbit către poliţişti, care se feresc întorcând capetele.
Băieţii însă insistă, după cum au fost educaţi: „Vorbiţi!”. Au pile, vor să arate că ştiu să le folosească. Rutierii continuă să îi refuze, perplecşi în faţa nesimţirii duse la extrem.
Decibelii lor, decibelii noştrii
Apucăm să discutăm şi cu Ionuţ, care la 18 ani, conduce un scuter de mai mare dragul: silenţios, de doar 50 centimetri cubi: „A costat 15 milioane. Se mai supără uneori vecinii pe mine când mă aud, că o ţin în faţa blocului”.
Băiatul iese perfect la testarea cu sonometrul şi pleacă însoţit de prietena lui.
În Galaţi, facem zilnic faţă unui zgomot de fond de 70-80 de decibeli, normali pentru arterele intens circulate – gen Brăilei sau Domnească. Cu toate acestea, la peste 90 de decibeli zgomotul se amplifică exponenţial, mult mai mult decât ne-am aştepta de la o diferenţă de doar 10 unităţi.
În ceea ce priveşte motociclete „adevărat tunate”, acestea trezesc lejer mortul din groapă, cu cei 130-140 decibeli care răsună în jurul lor.
Însă ceea ce am văzut joi ne-a pus faţă în faţă nu cu extremele zgomotului, ci cu eternizarea României: la numai 18 ani, bine dăscăliţi să „se scoată”, „să nu pice de fraieri” puştii formează numere de telefon înainte chiar de a afla pentru ce sunt controlaţi.
Şi mai avem pretenţii de la politicieni.
