Euro se apropie de 5,08 lei, după revenirea aversiunii față de risc

Euro se apropie de 5,08 lei, după revenirea aversiunii față de risc
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Decizia Curții Constituţionale a României de a amâna pentru data de 8 octombrie decizia privind legea care vizează pensiile de serviciu nu a afectat performanța monedei naționale.

Aprecierea modestă a cursului monedei unice se datorează, în special, revenirii aversiunii față de risc, ceea ce a afectat valutelor de la marginea zonei euro.

Media monedei europene a urcat de la 5,0774 la 5,0784 lei. În piață, cotațiile au crescut în prima parte a ședinței la 5,08 lei, dar au alunecat în doua parte până la 5,074 lei.

Valoarea dobânzilor interbancare s-a stabilizat de circa două săptămâni, în condițiile în care indicii ROBOR s-au apropiat de pragul de 6,5%, echivalentul ratei de referință a BNR. De altfel, băncile comerciale preferă să „cazeze" excedentul de lichiditate în depozite la BNR, pentru care primesc o dobândă pentru facilitatea de depozit de 5,5%, refuzând astfel să crediteze economia prin reducerea dobânzilor, ceea ce a redus în atenție împrumuturile în moneda națională și le-a majorat pe cele în valută, unde dobânda este mai mică.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 6,54%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 6,68%, iar cel la 12 luni, la 6,85%.

Deteriorarea neașteptată a indicelui climatului de afaceri din Germania, măsurat de institutul Ifo, de la 88,9 puncte în august la 87,7 puncte luna aceasta, și tonul prudent adoptat de președintele Rezervei Federale americane, Jerome Powell, în privința procesului de normalizare a politicii monetare din Statele Unite, au provocat deprecierea euro de la 1,1820 dolari, maxim atins marți seară, la 1,1747 dolari, în partea a doua zilei de miercuri.

În piața locală, cursul monedei americane a crescut de la 4,3012 la 4,3162 lei, față de 4,2778 lei la jumătatea săptămânii trecute.

Tendința s-ar putea modifica în următoarele săptămâni, atâta vreme cât piețele financiare anticipează încă două reduceri ale ratei dobânzii din SUA până la sfârșitul acestui an.

Cursul francului elvețian a urcat miercurea aceasta de la 5,4318 lei la 5,4352 lei, aproape de valoarea de 5,4387 lei, de la jumătatea săptămânii trecute.

Media lirei sterline a crescut la jumătatea acestei săptămâni de la 5,8090 la 5,8165 lei, față de 5,8389 lei, miercurea trecută.

Prețul gramului de aur a scăzut de la maximul istoric de 522,9390 lei la 522,8926 lei, consecință a deprecierii metalului galben la 3.762 - 3.778 dolari/uncie, după ce în ședința precedentă a înregistrat recordul de 3.790 dolari/uncie.

Monedele din regiune s-au întărit marți, dar tendința s-a inversat la jumătatea acestei săptămâni. Media celei poloneze s-a depreciat la 4,2676 zloți/euro, iar a celei maghiare la 390,28 forinți/euro.

Aprecierea monedei americane a afectat performanța criptomonedelor. Bitcoin a scăzut de la 118.000 dolari, în urmă cu o săptămână, la 111.303 - 113.196 dolari. La rândul său, ether, care este cea mai tranzacționată monedă digitală, a coborât de la circa 4.650 dolari, miercurea trecută, la 4.088 - 4.197 dolari.

Citit 92 ori Ultima modificare Miercuri, 24 Septembrie 2025 17:51

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro