De la începutul lunii, inspectorii Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Galaţi au desfăşurat 77 de controale la procesatorii, producătorii şi distribuitorii de produse specifice perioadei pascale, potrivit unui raport al instituţiei. S-au aplicat sancţiuni în valoare totală de circa 40.000 de lei, ne-a declarat dr. Ştefan Vasile, din cadrul instituţiei. Principalele abateri de la norme au constat în: vânzarea şi cumpărarea fără acte a animalel ...
Gălăţenii care pescuiau pe malul Dunării au dat nas în nas cu autorităţile joi dimineaţă   Aproape o sută de gălăţeni amatori de pescuit pe malul Dunării au avut surpriza ca joi dimineaţă să se trezească înconjuraţi de jandarmi şi reprezentanţii Agenţiei pentru Pescuit şi Acvacultură. Dacă mulţi au reuşit să dispară înainte să fie luaţi la întrebări, o parte dintre ei au rămas să dea socoteală, alegându-se cu avertismente sau chiar cu amenzi.Chiar ...
Inspectorii Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorului (CRPC) au efectuat în această perioadă controale la produsele specifice Paştelui. Inspecţia făcută la 26 de societăţi comerciale s-a lăsat cu amenzi în valoare de 26.800 de lei, dar şi cu oprirea temporară de la vânzare a peste 1.650 de kilograme de produse alimentare, cantitatea oprită definitiv fiind de peste 820 de kilograme. Deşi nu s-a găsit încă la vânzare miel, s-au constatat nereguli la alte produse ...
Sute de pachete de ţigări aduse ilegal în România, zeci de litri de alcool comercializaţi la colţ de stradă şi aproape jumătate de tonă de fructe şi legume pentru care pieţarii nu deţineau documente de proveninţă. Acesta este, pe scurt, rezultatul celor 264 de controale pe care 300 de poliţişti gălăţeni de la diverse structuri le-au făcut în perioada 8-11 aprilie. Târgurile de pe întreg cuprinsul municipiului au fost verificate în amănunt, poliţiştii constatând 18 in ...

Atentie! Mâncare nesănătoasă în şcolile gălăţene

Miercuri, 20 Martie 2013 10:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Inspectorii Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Galaţi a luat recent la puricat chioşcurile din incinta instituţiilor de învăţământ şi din apropierea acestora. La toate dintre cele zece societăţi verificate s-au constatat abateri: preţuri ilizibile, alimente cu un conţinut mare de zaharuri, grăsimi şi sare (peste limita prevăzută de Ordinul 1563/2008), lipsa traducerii în limba română a elementelor de identificare. În urma abaterilor constatate s-au apli ...
Mari agenţi economici locali, servicii publice şi primării au fost amendate cu peste un milion de lei anul trecut pentru abateri de la legislaţia de mediu, relevă bilanţul activităţii Comisariatului Judeţean al Gărzii de Mediu în 2012. „Printre cei amendaţi se numără combinatul siderurgic ArcelorMittal Galaţi, fabrica de ulei Prutul, operatori de servicii publice precum Apă Canal şi Ecosal şi primării, între care Primăria municipiului Galaţi şi primăriile comunelor Coro ...

Fumatul în spaţiile publice, interzis şi nu prea

Marți, 26 Februarie 2013 11:00 | Publicat în SOCIETATE
Potrivit unei recomandări a Consiliului Uniunii Europene, toate ţările membre ar fi trebuit să pună în aplicare, până la 30 noiembrie 2012, legi care să-i protejeze pe cetăţeni împotriva expunerii la fumul de tutun în spaţiile publice închise, la locul de muncă şi în mijloacele de transport public. Astfel de legi nu există în România, iar cele anterioare, privind delimitarea locurilor pentru fumători, nu se respectă pentru că autorităţile nu dau amenzi. Aşa stau lucru ...
Altădată era o mană cerească pentru şoferii de maxi-taxi, care aveau la dispoziţie circa un minut pentru a mai aduna niscaiva clienţi, acum a devenit un coşmar! Semaforul aferent trecerii de pietoni din Ţiglina 2 a devenit un punct fix pentru patrulele Poliţiei Locale după ce acestea au primit undă verde la amendat şoferii care fac schimb de călători în alte locuri decât în staţiile amenajate de Primărie. Astfel, numai zilele trecute, câţiva conducători auto din maşinile ...

Peste 14.300 de cazuri de muncă la negru în 2012

Joi, 24 Ianuarie 2013 16:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Peste 14.300 de persoane care munceau la negru au fost depistate în 2012, 5.575 de angajatori fiind amendaţi cu aproximativ 86 de milioane de lei, arată Inspecţia Muncii într-un răspuns solicitat de agenţia MEDIAFAX. Inspecţia Muncii a precizat că în anul 2012, pentru nerespectarea prevederilor legislaţiei în domeniul relaţiilor de muncă au fost aplicate amenzi contravenţionale în valoare totală de 106.746.000 de lei, dintre care 86.896.000 de lei pentru primirea la muncă făr ...
Femeia oarbă de 80 de ani este lăsată la cerşit în scaunul cu rotile aproape zilnic pentru a aduce bani fiicei şi nepoatelor sale * Ea are o pensie de handicap din care s-ar putea totuşi întreţine, dacă acasă n-ar fi atâtea guri de hrănit * Condiţiile groaznice pe care le îndură zi de zi i-au revoltat pe toţi cei care-i cunosc povestea şi care ne-au rugat să facem ceva pentru ea * Măcar în ceasul al doisprezecelea autorităţile promit măsuri „Nu-i mai daţi bani”, s ...
Pagina 60 din 64