Evaluaţi acest articol
(4 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Pentru aniversarea celor 30 de ani de "Viaţa liberă", ne-am gândit, în primul rând, la oameni. Oamenii care fac ziarul astăzi, o parte dintre cei care l-au făcut în aceşti ani, mulţi şi zbuciumaţi pentru presa românească, dar mai ales oamenii pentru care ziarul a trăit şi trăieşte: gălăţenii. Am demarat un proiect editorial pentru a vă aduce aproape oamenii care contribuie la apariţia şi difuzarea celui mai vârstnic - deşi mereu tânăr - cotidian al Galaţiului post-decembrist, unul dintre puţinele ziare din ţară care au apărut atunci, în decembrie '89, şi care încă sunt vii, în ciuda multelor vicisitudini, economice, dar nu numai. Pe parcursul acestei luni, vă vom povesti despre ziar şi oamenii lui, iar jurnaliştii de ieri şi de azi vă vor spune cum simt ei timpul trăit aici. 

”Viața liberă” - o stare de spirit care ne include pe toți!

Ca ziarist la „Viața liberă”, timp de 18 ani, am trecut prin situații și situații; prin încercări, dar și prin multe biruințe, alături de cititorii și de colegii mei, și de excepționala și curajoasa echipă de conducere, în fruntea căreia s-a aflat ziaristul Radu Macovei, secondat de... sir Grigore Lazarovici și de Katia Nanu. Timp de 18 ani, timp cât un majorat!, am avut șansa să cresc profesional la cea mai adevărată școală de ziaristică din țara noastră. 

Primele mele experiențe ca ziarist la „VLG” au fost alături de vrednica de pomenire, doamna Mariana Iliescu, „șefa” sectorului „Social și Dialog cu cititorii”. Am pus ghilimele cuvântului șefă, fiindcă doamna Mariana Iliescu mi-a fost prietenă și mamă, un om de la care am învățat „abc”-ul profesiei. Deși pășeam în redacția cotidianului gălățean după un stagiu de mai bine de doi ani la cotidianul „Acțiunea”, pot spune, fără tăgadă, că sectorul condus de Mariana Iliescu a fost, pentru mine, locul unde m-am călit și m-am maturizat profesional. Adevărat „barometru social”, ziaristul de „social” intra în dialog cu fel de fel de oameni și situații; zi de zi, auzeai doar de necazurile altora și indiferent de starea personală, prin misiunea sa, întotdeauna legitimă, ziaristul ajuta oameni și oameni, unul mai necăjit decât altul,  să iasă la liman, adeseori, din situații limită. 

În zorii libertății de exprimare din România postdecembristă, mâna de oameni de la „VLG” chiar reușea, prin investigație jurnalistică și prin puterea cuvântului scris, să găsească un loc de muncă vreunui necăjit, să repună în drepturi vreun nedreptățit, să întindă o mână de ajutor unor semeni care aveau nevoie de tratament la vreo clinică din țară sau din străinătate. Așa, printr-un exercițiu de empatie, am sprijinit, alături de însuflețitul corp redacțional, și am descâlcit, în numele cititorilor noștri, ițele încurcare ale unor situații, aparent, fără rezolvare. Adeseori am primit sprijinul autorităților locale. 

Câțiva ani, am fost redactor și la sectorul „Juridic”, pe vremea când se punea problema informatizării instanțelor, a măririi salariilor... Eh! Câte „urări” de bine oi fi primit, pentru relatările mele despre ilegalitățile unora certați cu legea, nu știu!... Știu doar că nu mi-a dictat nimeni cum să iasă o investigație jurnalistică sau cum să nu iasă! 

Apoi, îmi amintesc de campania dusă de ziar pentru amenajarea Grădinii Botanice, inițiativă a vrednicului de pomenire Răsvan Angheluță, președintele Consiliului Județean Galați, un inimos, care a avut alături o profesionistă, pe doamna Aurora Marcu, biolog și director al Muzeului de Științele Naturii. Proiectul a fost susținut îndeaproape de echipa „VLG” și dacă trecea un timp și noi nu aminteam de stadiul lucrărilor, insista însuși președintele Județului, care a ținut ca, în locul fostei râpe din Țiglina, să ridice grădinile Semiramidei...

Cel mai important moment în activitatea mea de ziarist a fost întâlnirea cu Hristos și cu slujitorii Săi. Era în toamna anului 2001, imediat după pierderea mamei mele - Dumnezeu să o odihnească cu drepții! - și la o ședință de redacție, Katia Nanu a pus întrebarea: „Cine merge la Mănăstirea «Cudalbi», pentru relatarea de hram, fiindcă Violeta Ionescu este în concediu...?” „Merg eu!”, am răspuns fără să stau pe gânduri.

Știu că toată manifestația de suflet românesc și creștinesc de la Așezământul monahal m-a făcut să nu simt nădușeala unui opt septembrie torid. Dimpotrivă, „asaltul” pelerinilor care umpluseră curtea frumoasei Mănăstiri „Nașterea Maicii Domnului”, florile din Grădina Raiului de la Cudalbi, Sfânta Liturghie arhierească, soborul de preoți și de maici au însuflețit întreaga adunare a pelerinilor, îngerii au pogorât printre pelerini și pacea și liniștea au umplut inimile noastre. Neliniștea mea că nu voi putea scrie despre acest gen de eveniment s-a mai diminuat, deși emoția nu-mi dădea pace, iar dorința de a reveni la astfel de momente se întărise. Numai că a durat ceva timp până la arhiereasca binecuvântare, care a venit de „Buna Vestire”, în anul următor. Pentru mine, acest accept - de a scrie despre darurile Duhului Sfânt și despre faptele bune ale credincioșilor noștri - a fost o veste pe care nu o mai așteptam, veste încrustată cu cerneală pe „Ancora veșniciei”... O carte din biblioteca sufletului meu, pe care ori de câte ori o deschid, mă poticnesc de aceeași întrebare: „Am reușit oare să le fac pe toate în ale jurnalisticii și în ale vieții, ca pentru Dumnezeu și nu ca pentru oameni?!” Incomodă întrebare, imposibil răspuns. 

De atunci și până astăzi, am încercat să relatez prin cuvintele Cuvântului Întrupat despre faptele alese ale oamenilor acestui colț de rai. Alături de alți colegi și de fotoreporterii noștri, am plâns, în verile ploioase, pe umerii multor sinistrați care au rămas fără agoniseala de o viață. Într-o zi din iulie 2005, am primit un telefon de la părintele George Cimpoca, pe atunci, consilier social la Episcopia Dunării de Jos, pentru a însoți o misiune de caritate, la Torcești, zonă aflată sub ape. În dimineața următoare, în drum spre Torcești, am văzut pe marginea șoselei un lan splendid de floarea-soarelui care râdea în soare. Părea că nimic nu anunța potopul. Seara, la întoarcere, din lanul plin de lumina florii-soarelui abia mijea, ici-colo, câte o frunză galbenă de sub apa învolburată a Siretului care traversase strada... Așa a luat naștere proiectul Patriarhiei Române - „Învinge apele!”, pe care ziarul l-a susținut din toți rărunchii. Un gest inspirat a fost acceptul conducerii ziarului de a avea o pagină de „Credință”, care un deceniu, între 2004 și 2014, a apărut săptămânal, și a ilustrat viața și faptele de credință din comunitatea de la Dunărea de Jos, incluzând, uneori, și evenimente de referință din județul Brăila. Pagina de „Credință” a fost între primele demersuri de acest gen la un ziar „laic” după decembrie 1989 și, astăzi, chiar dacă multe dintre materiale au fost copiate! [de alte publicaţii n.red.], ea rămâne o cronică vie, o mărturie credibilă despre oamenii și faptele lor, fapte binecuvântate de Arhiepiscopul nostru, Înaltpreasfințitul Părinte Casian.

Astăzi, chiar dacă nu mai scriu la cotidian, ci la un periodic, reflexele ziaristului de cotidian mi-au rămas. Mă bucur de întâlnirea cu echipa primului cotidian din România postdecembristă, despre ivirea căruia avem moștenire și imaginile din zorii zilei de 23 decembrie 1989, când ziaristul Radu Macovei și actorul Vlad Vasiliu prezentau, pe ecranul Televiziunii Române, primul număr al ziarului „Viața liberă”. 

Mulțumesc cititorilor care, în timp, s-au hrănit și se hrănesc cu informația „Vieții libere”! Mulțumesc colegiului redacțional de la „VLG”, pentru susținerea, în parteneriat, cu Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România – Filiala Galați, a Concursului de eseuri, reluat la ediția a III-a, în această vară.

Dincolo de toate, „Viața liberă” rămâne o stare de spirit care ne include pe toți. La mulți ani, „Viața liberă!

CITEȘTE mai multe din Ocolul ziarului în 30 de ani

Citit 916 ori Ultima modificare Miercuri, 18 Decembrie 2019 00:39

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.