Pentru aniversarea celor 30 de ani de "Viaţa liberă", ne-am gândit, în primul rând, la oameni. Oamenii care fac ziarul astăzi, o parte dintre cei care l-au făcut în aceşti ani, mulţi şi zbuciumaţi pentru presa românească, dar mai ales oamenii pentru care ziarul a trăit şi trăieşte: gălăţenii. Am demarat un proiect editorial pentru a vă aduce aproape oamenii care contribuie la apariţia şi difuzarea celui mai vârstnic - deşi mereu tânăr - cotidian al Galaţiului post-decembrist, unul dintre puţinele ziare din ţară care au apărut atunci, în decembrie '89, şi care încă sunt vii, în ciuda multelor vicisitudini, economice, dar nu numai. Pe parcursul acestei luni, vă vom povesti despre ziar şi oamenii lui, iar jurnaliştii de ieri şi de azi vă vor spune cum simt ei timpul trăit aici. Pentru cititori, avem şi alte surprize, aşa că, vă rugăm, ţineţi aproape!
Eu sunt contemporanul meu
S-au împlinit 14 ani de când îmi apare numele zilnic în coada unor texte publicate de "Viața liberă". Am început cu pagina de sport, așa cum îi este mai ușor unui microbist care iubește și jocul cuvintelor, o țâr’ de metaforă și câteva exagerări: cât să-l atrag pe cititor, dar – atenție, graniță importantă! – să nu-i știrbesc inteligența cu idioțenii gratuite, astăzi prezente peste tot în media. După activitatea din cea mai energică pagină a cotidianului Galațiului, și să tot fie aici cam opt ani, am preluat mai mult în glumă o rubrică de amestecate. Era obligatoriu s-o scriu la zi, cum se spune, adică să adun evenimentele fierbinți și să le trec printr-un filtru umoristic. Nu m-a obligat nimeni, singur mi-am luat astă caznă.
Șefii mi-au apreciat scriitura, abonații și cei care cumpărau ziarul pe sărite au remarcat-o și nu toată lumea s-a topit după stilul afișat. E cel mai comod detaliu pentru sănătatea mintală: să te faci mereu conștient (dacă nu se găsește vreun binevoitor să te avertizeze, în prealabil) că literatura adevărată s-a scris până aproape de zilele noastre. Eu sunt doar contemporanul meu, mi-o spun dimineața, când urmăresc luciul de deasupra etajerei din baie. D-aia cred că aș face o carieră frumoasă și în branșa instalațiilor sanitare, a gresiei, mortarului și a faianței. Nu și la târnăcop, căci am degete de pianist, fără să pot lua vreo notă.
Revenind la postura-mi de rubricand, m-am pomenit cu scrisori în care eram făcut cu ou și cu oțet, alte misive n-au mai ajuns la subsemnatul, poate și pentru că n-aveam timp să le parcurg (sau conțineau măscări de nereprodus), pot contabiliza destule zile în care, simțindu-mă cel mai neinspirat din Univers, îmi uram rândurile în speranța că ele vor fi revendicate de vreun coleg, însă mi-a picat din cer și surpriza de a fi remunerat special pentru un titlu or o snoavă anume.
Acești 14 ani din totalul de 30 ai "Vieții libere" pot fi considerați o experiență aparte, una care vine cu multe defecte profesionale. De pildă, eu nu pricep cum de-mi sunt tolerate compunerile zilnice. Credeați că voi încerca vreo combinație melodramatică, la ceas aniversar? Nici la asta nu mă pricep. La mulți ani, "Viață liberă"!
