Pentru aniversarea celor 30 de ani de "Viaţa liberă", ne-am gândit, în primul rând, la oameni. Oamenii care fac ziarul astăzi, o parte dintre cei care l-au făcut în aceşti ani, mulţi şi zbuciumaţi pentru presa românească, dar mai ales oamenii pentru care ziarul a trăit şi trăieşte: gălăţenii. Am demarat un proiect editorial pentru a vă aduce aproape oamenii care contribuie la apariţia şi difuzarea celui mai vârstnic - deşi mereu tânăr - cotidian al Galaţiului post-decembrist, unul dintre puţinele ziare din ţară care au apărut atunci, în decembrie '89, şi care încă sunt vii, în ciuda multelor vicisitudini, economice, dar nu numai. Pe parcursul acestei luni, vă vom povesti despre ziar şi oamenii lui, iar jurnaliştii de ieri şi de azi vă vor spune cum simt ei timpul trăit aici. Pentru cititori, avem şi alte surprize, aşa că, vă rugăm, ţineţi aproape!
"Viaţa liberă" îi poartă noroc Claudiei!
În urmă cu şapte ani, când a intrat pentru prima dată în sediul "Vieţii libere", a avut sentimentul că a păşit cu stângul. "Venisem la interviul pentru postul de secretară. M-am speriat. Holul cel atât de mare al clădirii era plin-plin de fete. Îmi uitasem şi CV-ul acasă, eram foarte tânără şi emoţionată. M-am dus după el, că aveam timp, dar şi după ce m-am întors, aveam aşa un sentiment că lucrurile vor merge prost, că-mi venea să plec acasă. E bine că am rămas, am fost angajată, din marea aceea de fete care candidau pentru acest post", îşi aminteşte Claudia Caburgan. Nu doar la angajare, ci cam tot timpul, "Viaţa liberă" i-a purtat noroc Claudiei. Aici, spune ea, a găsit oamenii care au ajutat-o să se dezvolte profesional, dar şi-a întemeiat şi familia. Şi nu vorbim doar de cea adoptivă, a colegilor alături de care petrece o mare parte din timp, ci de faptul că la "Viaţa liberă" l-a cunoscut pe soţul ei, Dan Caburgan, tehnoredactor. Venise cu idei de genul "dragostea nu se amestecă în treburile de la serviciu". Pe Dan îl văzuse de vreo două ori, dar, având programe de lucru diferite, nu avuseseră timp să discute. Abia se angajase, în 2012 şi făcea parte din grupul celor care capsau buletinele de vot scoase la tipografia ziarului. Au ieşit de vreo două ori împreună, dar ea nu se gândea la ceva serios, pentru că ţinea la principiile ei. Însă soarta i-a jucat feste. În scurt timp, s-a legat sufleteşte foarte puternic de omul care i-a devenit destul de repede soţ. "Doar ca să-mi arate că e sănătos şi normal să ai principii, Dumnezeu a făcut în aşa fel încât Dan să-şi găsească un alt job. Aşa că nu am mai amestecat serviciul cu familia", glumeşte Claudia. A avut baftă şi de oameni care au avut disponibilitatea s-o înveţe "secretele" muncii ei.
"La secretariat era greu. Erau foarte mulţi angajaţi, telefoanele sunau în disperare. Noroc de Larisa Cernat, fosta secretară, care m-a ajutat foarte mult. După doi ani, am fost transferată la comercial, iar acum am grijă de marfa care se vinde alături de ziar în toate cele 35 de chioşcuri ale "Vieţii libere". Nu aveam habar de contabilitate şi de gestiune, eram tare speriată că nu mă voi descurca. Dar Simona Marcu a fost cea care m-a ajutat enorm să învăţ lucrurile din mers. Apoi colegii, şefii mei au contribuit fiecare la dezvoltarea mea profesională. Eram o copilă când am păşit prima dată peste pragul "Vieţii libere", iar acum, privind în urmă, sunt mândră de tot ce am reuşit să fac şi să devin", mărturiseşte Claudia.
