Te-aştept în odaia cu lacrimi/ din ochii muşcatelor care
tânjesc după tine de-atuncea,/ de când le-ai mirat, la plecare,
cu mâinile-ntinse spre geamuri,/ spre singura lor mângâiere
şi parcă zicând rugăciune/ de linişte şi revedere!
Aştept să-mi faci urme prin casă,/ surâsuri şi semne de carte,
ochi dulci şi dulceaţă amară,/ aproape din tot ce-i departe!
Să-mi faci poale-n brâu şi papară/ şi leagăn şi farmec, încaltea
să am adormire mai naltă/ şi somn mai adânc decât moartea!
Să-mi mângâi oleacă orgoliul/ cu şoaptele tale trecute
prin floare de tei şi prin rouă/ de nu-mă-uita tocmai unde
te-aştept în odaia cu lacrimi/ mai grele, mai verzi, mai uscate,
să vezi ce-nsemnează această/ netrebnică singurătate!
