Să fii cu minte...nu mai trece mult
şi-ncepe iar oprirea următoare,
sub farmecul aceluiaşi salcâm
umplut cu păsări şi suit în floare,
păzit de-un zmeu mărunt şi delicat,
scăpat din timp, aşa, ca prin minune,
şi prigonit, şi alungat din cărţi,
din vis-răsare, spre frumos-apune!
Să fii cuminte...şi să stai încet
şi-n aşteptarea celei mai frumoase
din cele mai cu dor mângâieturi
pe toate substantivele rămase
în urmă, în uitare, într-un timp
şi într-o vreme care se tot strânge
pe suflet, pe lumină, pe ascuns,
pe trup şi pe cuvânt, până la sânge!
Nu se mai poate...nu mai are cum
să nu se-ntâmple şi să nu se-ntoarcă
secunda-nchipuirii sub salcâm,
secunda cea mai lungă şi mai largă,
în care să încapă tot ce-a fost
zmeu, făt-frumos, ileană...şi cuvinte,
aşa, ca într-o carte cu poveşti...
să stăm cuminţi şi să citim cu minte!
