Corina Dobre

Corina Dobre

Declaraţii contradictorii | Primăria Galați crede că vom avea CĂLDURĂ din 1 noiembrie, CET - mai târziu

Marți, 25 Octombrie 2016 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Electrocentrale şi Calorgal au semnat, ieri, contractul care le dă garanţia gălăţenilor că vor primi căldură în sistem centralizat. Cu toate acestea, zecile de mii de oameni dependenţi de sistemul public de termoficare mai au de aşteptat până când caloriferele li se vor încălzi. Chiar dacă primarul Ionuţ Pucheanu a declarat, săptămâna trecută, că, din punctul său de vedere, la 1 noiembrie gălăţenii vor primi căldură, reprezentanţii Electrocentrale ne-au declarat c ...

”Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu” | Şi-a dat demisia din PSD, ca să susţină USR

Marți, 25 Octombrie 2016 04:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Fostul consilier judeţean Ionel Petrea, cadru didactic al Universităţii „Dunărea de Jos”, şi-a dat demisia, sâmbătă, din PSD, pentru a susţine Uniunea Salvaţi România (USR) la alegerile parlamentare. Chiar dacă reprezentanţii USR i-au comunicat că nu îndeplineşte criteriile pentru a deveni membru al noii formaţiuni politice (cu atât mai puţin să fie candidat), întrucât a fost membru al unui partid longeviv, cu funcţie de conducere în trecut, dar şi de ales, graţie a ...

AVARIE CET/ Apa caldă, SISTATĂ în TREI CARTIERE

Luni, 24 Octombrie 2016 13:23 | Publicat în EVENIMENT
Gălăţenii care locuiesc în cartierele Mazepa I, Mazepa II şi Centru rămân fără apă caldă menajeră din cauza unei avarii care s-a produs la o magistrală a Electrocentrale, de pe strada Brăilei. O veste extrem de proastă pentru cei racordaţi la sistemul centralizat de termoficare. Asta pentru că oamenii, pe lângă faptul că sunt obligaţi să îndure temperaturi destul de scăzute în apartamente, întrucât nu primesc căldură, sunt nevoiţi să renunţe acum şi la duşuril ...

S-a întors în Consiliul Judeţean Galați după 12 ani | Expertul în administrație Coman-Kund, consilierul preşedintelui Fotea

Luni, 24 Octombrie 2016 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Doctorul în drept Liviu Coman-Kund este, de săptămâna trecută, consilierul preşedintelui Consiliului Judeţean, Costel Fotea, pe probleme juridice şi administrative. Informaţia ne-a fost confirmată de către şeful CJ, care ne-a spus că, ajutat de reputatul fost înalt funcţionar public, îşi doreşte să schimbe "conceptul în Consiliul Judeţean". "Ţinând cont de faptul că sunt o persoană pragmatică şi obiectivă, mi-am dorit ca oamenii care sunt lângă mine să fie profesi ...

Încă se evaluează PAGUBELE produse de INUNDAȚII | Consiliul Judeţean Galați aşteaptă BANI de la Guvern pentru refacerea drumurilor

Luni, 24 Octombrie 2016 10:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Nu mai puţin de 14 comisii lucrează, în judeţul Galaţi, la evaluarea pagubelor produse de inundaţii, potrivit prefectului Gabriel Aurelian Panaitescu. Dintre acestea, 12 comisii analizează daunele provocate caselor, iar două evaluează pagubele produse infrastructurii. Întrebat care este termenul-limită pentru finalizarea rapoartelor ce vor fi transmise ulterior Executivului, reprezentantul Guvernului în teritoriu ne-a declarat: „Nu mă încântă că până la sfârşitul săptăm ...

BANI de la Consiliul Judeţean Galați pentru comunele CALAMITATE | Sinistraţii din mai multe comune primesc ajutoare

Sâmbătă, 22 Octombrie 2016 06:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Comunele Pechea, Slobozia Conachi, Costache Negri şi Cuza Vodă, grav afectate de inundaţiile de săptămâna trecută, care au distrus casele şi gospodăriile a sute de persoane, primesc sprijin financiar în valoare de 770.300 de lei de la Consiliul Judeţean (CJ). Cei mai mulţi bani, în sumă de 620.300 de lei, alocaţi ieri în şedinţă extraordinară de către aleşi, vor fi cheltuiţi de autorităţile din cele patru comune pentru achiziţionarea de saltele, pături, calorifere, hra ...

ALEGERI PARLAMENTARE 2016 | Cine sunt candidaţii care le cer votul gălăţenilor din diaspora

Vineri, 21 Octombrie 2016 11:00 | Publicat în DIASPORA
Nu mai puţin de opt partide, care promovează liste cu peste 40 de candidaţi, se vor bate, pe data de 11 decembrie, în diaspora, pentru cele şase mandate de parlamentar. Potrivit Biroului Electoral din Străinătate (BES), liste de candidaţi pentru Camera Deputaţilor şi Senat au depus PNL, PSD, USR, ALDE, PMP, PRU, ANR şi UDMR. Dacă pentru alegerile parlamentare din ţară independenţii şi partidele politice îşi pot înregistra candidaturile până pe data de 27 octombrie, pentru di ...

Nu votezi, nu contezi!

Vineri, 21 Octombrie 2016 00:00 | Publicat în EDITORIAL
X nu merge la vot pentru că nu mai are încredere în partide şi reprezentanţii lor. Şi chiar nu este de condamnat că se simte dezgustat sau trădat. Partidele politice nu au nici cea mai mică intenţie să se reformeze de bunăvoie. Priviţi doar personajele care conduc filialele locale sau pe cele care se află acolo, sus, la butoane. Le vedeţi, zilnic, la televizor sau în fotografiile din presa scrisă. Când nu merg să dea cu subsemnatul la DNA, DIICOT sau alte structuri, ori se afl ...

In memoriam Radu Câmpeanu

Joi, 20 Octombrie 2016 21:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Vestea trecerii în nefiinţă a distinsului om politic Radu Câmpeanu ne-a dat fiori şi ne-a readus la realitatea crudă. Mai săraci decât ieri, ne arătăm îndureraţi de plecarea dintre noi a marelui om politic Radu Câmpeanu. Alături de Ion Raţiu, Radu Câmpeanu a luptat imediat după 1990 ca România să nu derapeze din nou pe drumul unei „democraţii originale”, plănuite deja de unii. Editorialist, senator, candidat la preşedinţia României, Radu Câmpeanu poate fi consider ...

Tone de alimente, combustibil şi apă pentru SINISTRAȚI, de la rezerva de stat

Joi, 20 Octombrie 2016 09:00 | Publicat în SOCIETATE
Nu mai puţin de 18.000 de litri de apă minerală, 3,6 tone de conserve din carne de porc, trei tone de conserve cu pate de ficat, 20 de tone de motorină şi o tonă de benzină au ajuns în comunele gălăţene Pechea, Cuza Vodă şi Slobozia Conachi, afectate grav de inundaţii, au anunţat reprezentanţii Executivului, după şedinţa de ieri, 19 octombrie. Biroul de Presă al Guvernului a comunicat că Executivul a aprobat scoaterea unor produse din rezerva de stat, în limita sumei de 17 ...
Pagina 148 din 362