Roxana Artene Penciu

Roxana Artene Penciu

Un fost magistrat încasează 45.000 de lei pe lună. Câţi pensionari ”speciali” are judeţul Galaţi

Luni, 03 Februarie 2020 00:04 | Publicat în SOCIETATE
Numărul persoanelor care se bucură de pensii speciale în judeţul Galaţi, la începutul anului 2020, este de 157, în uşoară creştere, comparativ cu anul trecut. Cea mai mare pensie specială la începutul acestui an este de 45.610 lei, exact cât era şi la începutul lui 2019, semn că în decursul ultimului an acestea nu s-au mai majorat. În timp ce milioane de oameni nici nu visează să aibă un asemenea salariu, nici măcar cumulat într-un an de zile, sunt şi răsfăţaţi ai so ...

Elevii de la CNVA au dezbătut problemele lumii

Luni, 03 Februarie 2020 11:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Colegiul Naţional "Vasile Alecsandri" a găzduit, în perioada 30 ianuarie - 2 februarie, cea de-a XVII-a ediţie a Conferinţei Galaţi Model United Nations (GALMUN). ​Ȋn cadrul acesteia, tinerii sunt încurajaţi să abordeze cu problematici curente ale lumii, după modelul dezbaterilor din Organizaţia Naţiunilor Unite, spre a-i mobiliza în rezolvarea, cel puţin teoretică, a subiectelor alese de Biroul Executiv, format anul acesta din Sabina Stafie - secretar general şi Milena Pi ...

Cum poţi beneficia de pensie, în cazul în care nu eşti angajat

Vineri, 31 Ianuarie 2020 00:01 | Publicat în SOCIETATE
Chiar dacă nu este angajată, conform Legii nr. 263/2010, o persoană îşi poate plăti asigurările la sistemul public de pensii în baza unui contract de asigurări sociale, în vederea obţinerii pensiei pentru limită de vârstă şi, după caz, în vederea completării venitului utilizat la calcului pensiei."Începând cu data de 1 ianuarie 2020, nivelul minim al venitului lunar asigurat înscris în contractul de asigurare socială încheiat în baza Legii nr. 263/2010 este de 2.230 lei ...

Blues relaxant cu trupa Over

Joi, 30 Ianuarie 2020 16:00 | Publicat în UNDE MERGEM
Trupa Over vă aşteaptă sâmbătă, 1 februarie, de la ora 21,00, la 55 Pub, pentru o relaxantă seară de blues. "Sunteţi invitaţi la o nouă porţie de muzică bună. Va fi o seară cu energii şi stări speciale, aşa cum v-am obişnuit. Ne vedem acolo!", ne îmbie cei de la Over. Victor Udreş - chitară, voce, Dan Ioan - bas, voce, Ionică Fălcaru - chitară, voce, Virgil Petrescu - tobe, percuție reprezintă una dintre cele mai cunoscute trupe de coveruri din Galaţi, chemată să c ...

O comedie cu zvâc

Joi, 30 Ianuarie 2020 16:30 | Publicat în CULTURA
Pe 7 februarie, de la ora 20,00, la Casa de Cultură a Sindicatelor aflăm "rețeta americană de fixat relații sărite de pe fix". „Preludiu prelungit”, în regia lui Cristian Gheorghe, este o comedie modernă, plină de zvâc, o farsă într-un act după o piesă de Frederick Stroppel, dramaturg american contemporan, răsfățat în teatrele independente. Protagoniștii sunt Cristina Gheorghe, Vlad Ajder și Adelin Ilie."Un balans extrem de fragil și foarte comic (iar pe alocuri dramati ...

Peripeţii cu ”Motanul Încălţat”

Vineri, 31 Ianuarie 2020 11:30 | Publicat în CULTURA
La Teatrul "Gulliver", o nouă porţie de poveste îi aşteaptă pe cei mai mici dintre spectatori duminică, de la ora 10,30 -  "Motanul Încălțat" și ale lui palpitante peripeții. Cunoscuta poveste, în adaptarea și regia lui Daniel Stanciu, surprinde prin expresivitate și vivacitate. Montarea de la "Gulliver" demonstrează tuturor că visurile se pot împlini, chiar şi atunci când părinţii nu mai sunt cu tine, fraţii mari şi răi moştenesc toată averea, iar tu rămâi singur, d ...

Trei spectacole, trei ipostaze ale iubirii

Vineri, 31 Ianuarie 2020 12:00 | Publicat în CULTURA
Iubirea, de toate felurile – romantică, frivolă, iubirea pentru muzică, iubirea de mamă – constituie tema centrală a spectacolelor pe care le poți vedea la sfârșitul acestei săptămâni la Teatrul Dramatic „Fani Tardini” din Galați. Vineri, 31 ianuarie, de la ora 19,00, la Sala Studio, este programat spectacolul „Almost, Maine”, de John Cariani, în regia lui Radu Horghidan, cu o scenografi semnată de Bogdan Spătaru. Această montare este spectacolul de licență al Anul ...

Irina Popa, o voce inconfundabilă

Joi, 30 Ianuarie 2020 20:00 | Publicat în UNDE MERGEM
Pe 31 ianuarie, la Gamberetti, de la ora 19,00, e Acoustic Night, cu Irina Popa - voce şi Marius Proca la chitară. Irina Popa constituie una dintre cele mai pregnante, mai autentice şi mai expresive voci ale noului val de interpreţi români. Talentul, ca şi feelingul ei înnăscut, specific şi intens, aptitudinile ei vocale şi scenice native, rebele şi vulcanice, bine dozate, îşi pun amprenta pe fiecare piesă abordată. Câştigătoare a mai multor premii, Irina Popa a  participat l ...

Răsturnări de situaţii, muzică şi dans

Joi, 30 Ianuarie 2020 01:00 | Publicat în CULTURA
Astăzi, 30 ianuarie, de la ora 19,00, are loc, la Teatrul Dramatic "Fani Tardini", spectacolul "Șase lecții de dans în șase săptămâni" de Richard Alfieri. Montarea, producție a Teatrului de Artă București, este o comedie cu un dialog alert şi plin de haz, dar şi cu momente duioase, surprize şi răsturnări de situaţii, muzică şi dans. Din distribuție fac parte actorii Victoria Cociaș și George Constantinescu. Traducerea, regia și costumele îi aparțin Laviniei Jemna Oltena ...

The Motans în turneu la Galaţi

Joi, 06 Februarie 2020 03:00 | Publicat în UNDE MERGEM
Formaţia The Motans a pornit într-un turneu național, care va ajunge şi la Galaţi pe 9 februarie, la Sala Sporturilor, pentru a sărbători trei ani de activitate muzicală, printr-un show magic. Denis Roabeș (The Motans) este un artist complet: scrie versuri, compune muzică și se implică în realizarea clipurilor sale. A câștigat deja trei premii în cadrul The Artist Awards: Youtube Awards, Best song (Poem feat. Irina Rimes) și Best Collaboration (Poem feat. Irina Rimes). Piesa „ ...
Pagina 265 din 887