Doamna din titlu este nevasta lui moş Ion la fel de Mutelcă. Împreună (zi de zi şi noapte de noapte) ceşti doi grozavi şi blânzi discipoli ai Poeziei şi ai lui bădia Socrate au trăit aproape bine şi aproape liniştiţi, dar curaţi şi crezători în Suflet şi în Dumnezeu şi în Curat cum numai Singurătatea lui Unu poate fi. Totdeauna au avut la bază socraticul „ştiu că nu ştiu nimic...şi nici măcar atât”. Totdeauna s-au străduit să nu deranjeze micul şi marele împ ...

sunt pe drumul cel bun şi sunt umplut cu speranţe cum toţi deştepţii şi nebunii care plâng şi râd şi scormonesc şi caută cutia neagră a deşertăciunii !!!   sunt pe drumul cel bun şi toţi mă aplaudă şi mă invidiază şi n-au curaj să spună – nici măcar în ceasul al treisprezecelea – că sunt înconjurat cu minciună !!!   sunt pe drumul cel bun şi n-am voie să mă abat din cale nici măcar o secundă, nu am voie nici să gândesc, nici să visez că mai e puţin � ...

Exact în urmă cu 80 de ani, 8 zile, 8 ore, 8 minute şi 8 secunde, Tovarăşul Iosif Vissarionovici Stalin l-a sunat cu firul scurt – atunce încă nu se implementaseră firele lungi – pe Herr Adolf Hitler şi i-a spus/ordonat următoarele: „Dragul meu drug, nebunul meu hitlerist mondial, te rog foarte mult să strângi toată suflarea forţele tale militare ne/regulate de la Otto von Bismarck până în clipa asta...şi să porneşti Barbarossa, că tare mi-i a juca de-a războiul, tare ...

Nu sper şi nu regret...şi mi se pare continuu devreme şi târziu: aş vrea să-mi amintesc, însă nu ştiu când a-ncolţit şi când a dat în floare această umbră/holbură – fir lung şi urcător mereu spre frumuseţe, aşa, să plâng de dor şi să mă-nveţe de unde până unde pot s-ajung, de când şi până când mai am să caut pe/trecerea des/cântului prin flaut !!!Nu sper şi nu regret...sunt o părerea mea despre a fi şi a nu fi infern sau paradis, noapte sau zi, mână în ...

E o căldură înăbuşitoare, dar curată...nu mizerabilă, cum are să fie mai târziu, cam peste jumătate de secol, când totul va fi scăpat de sub control omenesc şi dumnezeiesc deopotrivă! E o căldură care nu te fugăreşte să stai scufundat în iaz, cu stufu-n gură! În stânga, lanul de floarea-soarelui umple Zăpodia şi-o sfinţeşte cu galbenul sinucigaş Van Gogh! În dreapta, grâul aşteaptă secerătorii cu secere şi cu mână şi cu grijă şi cu dor şi cu doinire, ca-n ...

am bătut ş-am bătut/ cum ai vrut cât ai vrut şi mai bat şi mai bat/ din păcat în păcat şi mai pot şi mai pot/ să-ţi dau viului tot ce-am avut şi mai am/ din adam în adam !!! şi mai ştiu şi mai ştiu/ să nu spun că-i târziu şi tu poţi şi tu poţi/ să-mi pui beţe în roţi şi tu ştii şi tu ştii/ suferinţa cât mi-i de adâncă încât/ îţi ajung până-n gât şi de naltă că-mi par/ mie însămi zadar !!! dar tot cred şi tot cred/ că mă laşi mai încet dacă ...

Maria de la Morgă...(cea despre care am scris de curând)...mă apelează după ce citeşte ce am scris pe adresa ei, nu mă felicită, nu mă laudă, nu-mi propune nici măcar o întâlnire de mulţămire şi respect! Mai mult, nu-mi spune dacă i-a plăcut sau i-a displăcut cum i-am dat în vileag îndeletnicirile de la muncă! Pur şi simplu, îşi drege glasul pentru ca să fie limpede şi convingătoare...şi-mi propune un atac la persoană, la o anumită persoană, dacă ne îngăduim c� ...

visez lovitură de stat...şi apoi/ mă culc pe tânjală – eu sunt un pasiv, un pacific, nu am/ pe nimeni vro boală, nu port nimănuia vro pică, nu ştiu/ de ură şi sfadă, nu gâdil fitilul, nu iau din context,/ las lumea să creadă că văd cum s-aude pe lung şi pe lat/ ş-aud cum se vede şi cum se lipeşte ghebosul de gard/ şi nuca-n perete   se face că trece în sus şi în jos/ suita regală, că vârfu-i la bază şi baza-i la vârf/ – [ce fel de răscoală mi-i dat să vise ...

Din ce în ce mai sărac şi mai greu, din ce în ce mai fără de calciu şi fără de perspective, abia se mai ţine pe picioare, abia mai reuşeşte, cu chiu-cu vai, să nu cadă şi să nu-şi rupă gâtul, să nu-i stea inima de care avem atâta şi atâta trebuinţă. Totuşi, mai are o ţâră de noroc: galben ca lămâia şi putregăios ca străsalcia de la străfântâna lui străbunicul, Majestatea Sa se sprijină de aer şi, cu glasul din ce în ce mai stins, strigă după ajutor în ...

când m-ai strigat, ne/vinovato – parcă ieri-i – eram la capătul sintactic al căderii şi aşteptam de mult, de mult ceastă strigare, ca (pe)-un îndemn demonic la continuare, ca (pe)-un triumf trufaş al visului de unde am învăţat că VEŞNICIA se ascunde şi hohoteşte senzual într-o secundă indiferentă, păcătoasă şi MĂRUNTĂ !!!   acuma sunt aici, în capătul din care nu mai începe o cădere următoare, unde tu stai foarte cu/minte şi-nţeleaptă şi n-ai curaj să spui ...