și uită-te n-urmă și-așteaptă și taci/: sunt urmele noastre
uscate și goale, amare și reci/ de-atâtea dezastre !
sunt nopțile mele cu suflet adânc/ și liniște naltă
cât nopțile tale în care a fost/ să fim laolaltă !
și uită-te n-urmă: acolo mai sunt/ icoanele noastre
rămase-n fântâna din care-am băut/ globule albastre
și unde/am văzut ce frumoasă erai/ – și tu – cum și luna
pe care-o scoteam în căldare, crezând/ c-o am totdeauna !
acolo e tot ce mă face să cred/ c-aici e departe,
că viața nu-i viață, că visul nu-i vis,/ că moartea nu-i moarte !
acolo s-aude ș-acuma un plâns/ cu strigăt pe vale:
e-al mamelor duse s-aducă – din cer – tăceri catedrale,
s-aducă iertare, blândețe și dor.../ s-apoi să le-mpartă
al toți – ca pe-o turtă cu suflet de grâu – acolo, la poartă !
(Din colecția „Cele mai frumoase poezii rămase tablou”)