INTERVIU. Paul Buţa, un artist venit din Rai (FOTO)

INTERVIU. Paul Buţa, un artist venit din Rai (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

Este actor, cântăreț, etnograf, regizor, textier, muzeograf, documentarist, creator de măști cu expoziții în Statele Unite, Australia, Austria, Belgia, Italia, Franţa, Marea Britanie sau Suedia. A deschis muzeul de etnografie "Vatra cu dor" la Șivița, județul Galați. Înainte de toate, însă, e român. De aici pleacă totul.

- Domnule Buţa, îmi cer scuze pentru că nu am strâns toate datele despre dumneavoastră, așa cum ar fi cerut deontologia, dar aveți o carieră greu de descoperit într-o documentare sumară. Încep prin a vă întreba dacă sunteți rudă cu profesorii Nelu și Vali Buţa, din Murgeni.
- Nu trebuie să vă cereți atâtea scuze. Bineînțeles, sunt verii mei, ambii poeți, în familie toți avem scrânteala asta. Noi ne-am născut în Rai, un sat din comuna Murgeni, județul Vaslui. La toți mă laud că sunt născut în Rai. Sper că pe lumea cealaltă să mai cunosc drumul, dar nu se știe. Ei au rămas la Murgeni, profesori la liceu, eu am plecat la Tecuci, apoi m-au dus drumurile la Galați, ca actor. Pe 11 decembrie, am împlinit 60 de ani, n-aș fi vrut, dar timpul ăsta aleargă...

- Să ne întoarcem în timp, la Tecuci. La Casa de Cultură de acolo, ați activat ca actor?
- Nu, așa erau timpurile pe atunci, am lucrat ca metodist, pentru că nu aveau post de actor; răspundeam de brigăzile artistice, cu care am luat mari premii, inclusiv la Festivalul "Constantin Tănase" de la Vaslui sau la "Cântarea României", unde am ajuns până la nivel național. Răspundeam și de Ansamblul Național Folcloric "Doina Siretului". De acolo a pornit dragostea pentru folclor și etnografie.

- Înțeleg, așadar, că în acea perioadă nu erați absolvent de IATC.
- Nu! Când eram la Tecuci, am dat examen la teatru, dar am picat. Am făcut pregătire, cum se făcea pe atunci, chiar la IATC, nu erau particulari, mă duceam în fiecare duminică acolo. Dar a fost o bucurie că am picat, mai mare decât dacă aș fi absolvit IATC-ul. Păi cum, eu, din Rai, să ajung să stau în fața lui Amza Pellea?

- Și cine v-a examinat?
- M-a examinat Cătălina Buzoianu, ca președinte de comisie. N-a fost să fie, era de așteptat, de fapt, eu nu am făcut pregătire decât acolo, la ei, puțină vreme. Erau doar trei locuri, unul singur "încorporabil", și 126 de băieți candidați. Dionisie Vitcu, actorul din Iași, care l-a jucat pe Guriță în spectacolul "Chirița", m-a descoperit, m-a trimis, a insistat: "Du-te acolo, la Bucureşti". Nici nu știam cine e, cum îl cheamă, îl văzusem pe la televizor, i-am spus, "domnule actor", dar eu sunt din Rai, din glodurile alea de la Vaslui, ce să caut eu în inima Bucureștiului? A început să râdă și mi-a dat o carte de vizită pentru Alexandru Lazăr, profesor la IATC, pe care a scris: "Domnule profesor, acest om (cu ghilimele acolo) are multe ascunse, vorba noastră". Când am făcut pregătire cu dânsul, mi-a fost rușine și nu am avut curaj să-i dau cartea de vizită. Nu i-am dat-o nici în ziua de azi. Abia după Revoluție am urmat Facultatea de Arte Dramatice de la Chișinău, când eram deja actor la Galați și strânsesem 18 medalii și trofee la festivalurile de umor din țară. Valentin Silvestru m-a obligat într-un fel, mi-a spus, domnule, dar dumneata nu trebuie să fii aici, nu ăsta e locul dumitale, m-a chemat la București, la Teatrul "Constantin Tănase". Directorul teatrului, Vasile Donose, a venit personal la Tecuci în micul nostru apartament și acolo, la obiecția mea că nu am unde locui în Bucureșți, mi-a spus: "Vino și îți garantez că în șase luni îți iei apartament în inima Bucureștiului". N-am crezut și am rămas, dar a plecat Romică Țociu și azi are restaurant în inima Bucureștiului. Asta este, fiecare cu crucea lui. Aveam obligații, eram însurat, aveam doi copii, facultatea de teatru de la Bucureșți era doar la zi. Rectorul Universității din Chișinău, Veniamin Apostol, un om extraordinar, m-a invitat, și astfel am aflat că ei au cursuri la fără frecvență, la Facultatea de Artă Dramatică, cu module de actorie, dar și de management artistic. Partea de management artistic mi-a adus necazuri mai târziu, când eram actor la Teatrul Muzical din Galați, director era Melinte, în România nu era facultate de Management Artistic, iar lui îi era teamă că am să râvnesc la postul ocupat de el, ceea ce mi-a atras zece ani de persecuții.

În foto, alături de colegi din Teatrul Naţional de Operă şi Operetă "N. Leonard", în spectacolul "Săracu' Gică"

- Ce colegi ați avut, dintre cei ce s-au remarcat ulterior?
- La Chișinău l-am avut coleg pe cel ce avea să ajungă directorul teatrului din Cahul, Gheorghe Mândru. În general, colegii se uitau chiorâș și nu înțelegeau cum de am venit eu să studiez la Chișinău, de vreme ce toți tinerii voiau să plece la studii în România. Am rămas unul dintre puținii care am trecut pe acolo.

- Care e subiectul lucrării dumneavoastră de licență?
- Lucrarea mea de licență a fost "Despre substratul mitologic al măștilor populare și evoluția lor în timp". Ulterior, mi s-a solicitat ca această temă să fie model de curs pentru studenți.

- De unde v-au venit ideea, preocuparea?
- Din Rai. La mine în familie erau mulți lăutari, artiști populari. Văzând obiceiuri și tradiții ale satului, m-am atașat de ele. Mai apoi, la Tecuci, la Casa de Cultură, aveam să încep să înlocuiesc vechile sloganuri "Trăiască și înflorească" și am pus în locul lor obiceiuri și tradiții autentice. În zonă nu existau studii în acest domeniu, nici măcar în Galați. Se spunea chiar că zona era "o pată albă" în acest domeniu al studierii tradițiilor, iar eu m-am ambiționat să dovedesc contrariul.

- Și cum de ați reușit? Ce ați întreprins în acest domeniu?
- Când lucram la Ansamblul "Doina Siretului", am început să cercetez. Am plecat prin județ, pe toate coclaurile cu un magnetofon Majak de 18 kilograme. Mă duceam la bătrâni și îi întrebam cum jucau, cum sărbătoreau, cum petreceau. Am descoperit, astfel, că măștile se foloseau nu numai în timpul sărbătorilor de iarnă, ci și la înmormântări. Aşa am aflat că în Vrancea, la Nereju, s-au jucat măștile de înmormântare până prin 1978-1980. La nuntă se trimiteau doi mascați care primeau socrul mic. În Cudalbi, de exemplu, erau două cete de mascați, "harachii" (arapii - n.a.) se chemau, și un bătrân al locului îmi spunea că erau într-o ceată vreo 50 de oameni, imaginați-vă două cete, o sută de oameni! Îmi pare rău că nu sunt un om al condeiului, că aș fi scris mult pe această temă.

- Îmi permit să vă contrazic, chiar aveți capacitatea de a transpune esențialul subtil în cuvinte într-adins colocviale.
- Probabil. Directoarea muzeului din Golești, care m-a cunoscut la un târg de meșteri populari de la Bran, Filofteia Pali o chema, auzind câte peripeții au avut loc prin cercetările mele de prin satele din județ, voia să-mi ofere un reportofon să mă înregistrez povestindu-le.

- Spuneți-mi, vă rog, în afară de tradiție, ce lecturi au contribuit la formarea dumneavoastră, ce autori?
- Am început cu o mătușă citindu-mi poveștile lui Ispirescu, pe când mai aveam încă lampa cu petrol în casă. În Rai se făcea plăcintă de bostan când zăpezile erau cât casa. Eu chiar trăiam acele povești auzite și le îmbinam cu tot ce vedeam și trăiam eu. Mai târziu am urmat Liceul Pedagogic de la Bârlad, dar profilul s-a schimbat și de acolo am început capitolul de etnografie. La muzeul meu de la Şiviţa, este o cameră numai cu cărți de etnografie și folclor. Indiferent ce apărea, nu putea să-mi scape, făceam pe naiba-n șapte. Pe atunci nu era internet.

În imagine - actorul, alături de soţie, la casa-muzeu din Şiviţa

Prima oară am început să citesc cartea lui Romulus Vulcănescu "Mitologia populară", dar, după o sută de pagini, am dat-o deoparte, mi-am zis că asta e o carte pentru oameni deștepți, nu pentru de-alde mine. Am luat alte cărți, și altele, am citit cartea lui Vulcănescu "Masca populară", după care m-am întors la prima, pe care am citit-o cu mare drag. Încerc acum, la 60 de ani, să-mi trăiesc filozofia de viață, astfel încât, decât să am dreptate, mai bine am liniște, după cum spune o zicală populară din zona mea.

- Să revenim din mitul satului în prezentul lărgit, când ați ajuns la Galați?
- În 1993 am venit la Galați și am jucat în primul spectacol de revistă intitulat "Mai dați-o naibii de politică". Apoi, am participat la Festivalul Estradelor de la Constanța, unde am luat premiul pentru cel mai bun actor de comedie, Premiul "Alexandru Giugaru", primit din mâna fiicei marelui actor. Au urmat oferte de la diferite teatre din țară, dar am refuzat. Așa cum Jean Constantin a putut să facă din "Fantasio" un teatru de renume, și eu am vrut să fac așa ceva la Galați. Inițiativa mi-a blocat-o zece ani acel director, Melinte, care mi-a tăiat și aripile, și picioarele și nu mi-a reușit acel vis. Caut acum să fac oamenii fericiți așa cum pot, prin etnografie, prin folclor, prin ultimul spectacol pe care chiar acum l-am scris (și care s-a jucat la Teatrul Muzical în data de 9 ianuarie a.c. - n.r.), în adaptarea și regia mea.

- A fost debutul dumneavoastră ca regizor?
- Nu, am mai regizat un spectacol de revistă, intitulat "Curs de fantomodele", și trei spectacole pentru copii, pe care le-am adaptat ca text.

- Ați mai întâmpinat problemele din trecut la realizarea acestor spectacole?
- Nu, absolut deloc, am fost lăsat să fac tot ce mi-a trecut prin cap.

- Cine putea să interfereze administrativ sau artistic cu inițiativa dumneavoastră?
- O puteau face directorul, directorul adjunct, șeful de secție de la revistă. Uneori, astăzi, chiar și altcineva care are o relație undeva îți poate închide gura. Din fericire, mi s-a dat libertate deplină, nu am întâmpinat niciun impediment. Trebuie să fac o mențiune, la acest ultim spectacol eu practic am realizat o adaptare. Am pornit de la ideea că eu nu fac regia, ci pun un spectacol în scenă. Pentru mine, regia înseamnă mult mai mult decât ceea ce am făcut eu aici, tocmai de aceea nu înțeleg pretențiile de a fi făcut regia ale unor persoane cu o anumită notorietate în teatru.

- Care ar fi diferența dintre o punere în scenă și o regie?
- Regia vine cu o foarte mare încărcătură personală, unii brodează atât de mult încât schimbă tot sensul spectacolului. Vedeți ce face Andrei Șerban, demers pentru care unii îl critică, unii îl laudă, aproape că nu înțelegi care e limita.

- Dar despre cântat? De când cântați?
- De mic, în curtea grădiniței, la noi, în Rai, era o movilă mare de nisip în curte, unde ne jucam toți copiii. Acum, în grădinițe, sunt tot felul de jucării, care mai de care, noi aveam movila de nisip. Din când în când mai trimiteau câte o căruță cu nisip și refăceau movila. Am cântat ca orice copil, doar că eu eram mai "cântăcios". Eram așa mititel și inimos, spunea paznicul de la noi de la CAP. Mă lua de subsuori, mă ridica în vârful movilei, de parcă eram statuie pe soclu, și-mi comanda: "Cântă, mă, tu-ți bardanul mă-tii!". La urmă, după ce cântam, îmi dădea trei lei. Era extraordinar de mult. Îi văd și acum: o monedă de trei lei. De-atunci am tot cântat. Mai mult, la ansamblul folcloric am și dansat. Din cauza unei răguşeli puternice, am încetat să mai cânt, dar recunosc folclorul autentic în cântecele altora. Poți interpreta melodii proprii la fel cum poți să interpretezi folclor, problema e să nu le amesteci unele cu altele.

- Pornind de la această pasiune a dumneavoastră de o viață pentru folclor, mă întreb ce înseamnă pentru dumneavoastră a fi patriot? Nu am remarcat în discursul dumneavoastră această legătură declamată între devotamentul față de valorile tradiționale și iubirea de țară.
- Mulți cred că patriotismul e ceva înalt, ceva mai presus de tine. Nu! Patriotismul e în tine și în relația cu cel de lângă tine.

A consemnat Adrian Onicescu

Sursa foto: Facebook/Paul Buţa

Citit 4282 ori Ultima modificare Marți, 15 Februarie 2022 00:05

2 comentarii

  • postat de magis
    Luni, 14 Februarie 2022 08:35
    89.121.200.***
    Multumesc pentru articol, Adrian! Respect, domnule Buță!
    2
    5
    Raportează
  • postat de Profesor
    Luni, 14 Februarie 2022 06:31
    89.136.184.***
    Felicitări, domnule Buță și LA MULȚI ANI CU SĂNĂTATE!
    (Un profesor pe care l-ai avut în Galați.)
    2
    9
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.