- Mi-ai spus că atât în școala gimnazială cât și în liceu desenai bine, dar nu într-atât încât să atragă în mod deosebit atenția cuiva. Și totuși, acum ești pictor. Cum s-a întâmplat?
- Totul a început la Cluj-Napoca, în timpul cât am fost student la Facultatea de Stomatologie. În camera de la cămin eram șase colegi. Unul dintre ei, Stelian Szabo, astăzi medic stomatolog în Gherla, picta într-un stil realist peisaje și naturi statice. Am fost foarte plăcut impresionat de ceea ce făcea. Apoi, cineva mi-a dat să citesc romanul faimosului scriitor american Irving Stone "Bucuria Vieții" ("Lust for Life"), care înfățișează viața tumultoasă a lui Van Gogh. După ce am terminat cartea, am mers la Fondul Plastic, am cumpărat tempera și hârtie specială, pe care am început să pictez. Eram atât de încântat că parcă descoperisem Paradisul. M-am înscris la Cercul de pictură de la Casa de Cultură a Studenților. Sub îndrumarea pictorului Gavril Ladiu, am început să pictez pe cartoane special tratate, folosind pentru prima dată culori de ulei. Instinctiv, am căutat tehnici interesante, spatulă și cuțit, și foarte curând am ajuns la tehnica cu mâna, degetele, unghiile etc. La acest cerc a avut loc și întâlnirea mea cu Vasile Pop, pictor clujean vestit deja la acea vreme, care ne-a primit în atelierul dânsului pe mine și pe Stelică.
După șase luni de ucenicie, am deschis la Facultatea de Stomatologie din Cluj prima noastră expoziție de pictură. Vasile Radu, reputat critic de artă din Cluj, și Vasile Pop au vorbit la vernisaj. Deși făceam Stomatologia, visam să fiu pictor. Lucrările prezentate erau peisaje și naturi statice. Unele sunt în posesia surorilor mele și chiar a unor colecționari. În același an, 1981, am participat și la primul Salon de Iarnă al Medicilor din România, găzduit de Muzeul de Artă din Cluj, manifestare la care am expus mai apoi până în 1987, când am emigrat în Australia. Așa a început povestea de dragoste cu pictura, sunt peste 40 de ani de atunci.
În afară de Stelică Szabo, dr. Ionel Chioreanu, prieten din anii studenției, Vasile Pop şi Gavril Ladiu, un rol important în viața și cariera mea artistică l-a avut o prietenă deosebit de delicată și de o cultură impresionantă, dr. Dana Corina Schmidt, care locuiește în Karlsruhe și care mi-a organizat prima expoziție (50 lucrări) în orașul în care s-a stabilit. Astăzi, ea îmi promovează arta prin galeria personală, DCS Contemporary, o galerie de o frumusețe, calitate și gust rar întâlnite.
Citește și Neluș Oană expune a treia oară la Galați
- La terminarea facultății, ai ajuns la Galați, unde ai rămas șapte ani. Vorbește-mi ceva despre acea perioadă, cum l-ai cunoscut pe Ioan Simion Mărculescu. Cum ți-l amintești? Ce ai învățat de la el?
- Când am plecat din Cluj, Vasile Pop mi-a recomandat să iau legătura cu fostul său coleg și prieten de facultate, Ioan Simion Mărculescu. Îmi amintesc foarte bine atelierul său din Țiglina I, amenajat în corpul unei foste centrale termice. M-a primit cu brațele deschise. Era volubil și întotdeauna își însoțea afirmațiile, părerile, cu argumente. S-a legat o strânsă prietenie din punct de vedere artistic. Mi-a văzut și analizat lucrările, m-a încurajat, m-a sfătuit, m-a îndrumat pe drumul fără întoarcere al picturii. Am luat de la el lecții de omenie, de pictură, de istoria artei, de viață. Sunt legat sufletește de amintirea acestui Om și a Ancăi Mărculescu, soția sa, balerină la Teatrul Muzical.
- În 1988, ai plecat din țară, ascuns în cala unui vapor cu destinație Gran Canaria, iar după șapte luni ai ajuns în Australia, la Melbourne, unde trăiești și astăzi. Cum a fost impactul cu acest oraș? Spune-mi ceva despre începuturile și viața ta de acolo.
- Începutul a fost greu, dar frumos și absolut neobișnuit. Totul diferit de experiențele anterioare. Clima, fauna, flora, lumea total diferită. Și Oceanul…, uf, m-am îndrăgostit repede de apa care înconjoară Australia. M-am adaptat încet, dar sigur, bucurându-mă de minunile din natura și societatea australiană. Am urmat repede o școală postliceală de artă, Moorabbing College of T.A.T.E., după care am absolvit secția de ceramică a Facultății de Artă Monash University. Mi-a plăcut mult, am dat tot ce aveam mai bun din mine, experiența tridimensională din ceramică m-a ajutat enorm când m-am întors full-time la dragostea dintâi, pictura. Am fost influențat și încă mai sunt de Van Gogh și de pictorul australian John Perceval. Aici totul este business, a fost foarte greu să răzbat și să am recunoașterea de care mă bucur atunci când vin acasă în România sau în Germania. Sigur că am colegi, prieteni, dar unul care este deosebit, am fost colegi de muncă, colegiu și facultate, este poetul Gerard Traub, autorul volumului de poezie "Reflection of Nature", volum în care și-a dorit să aibă lucrări de-ale mele ca ilustrații la versurile sale.
- În 2003, ai ajuns în România pentru prima dată cu o expoziție personală deschisă la Galați, urmată ulterior de altele, la Bârlad, Tg. Mureș, Cluj-Napoca și iar la Galați, în două rânduri. Despre felul cum pictura ta o fost apreciată în România știm din relatările presei. Tehnica în care pictezi este uluitoare. Vrei s-o nuanțezi pentru cei care poate n-au fost vreodată în atelierul unui pictor?
- Nu prea știu exact de ce am ales tehnica cu care lucrez . Mi-am urmat instinctele sufletești de a mă exprima în culoare cât mai fidel, mai bine și mai confortabil. Sunt ca o apă clocotită care amestecă energetic ceea ce am înăuntru, o simfonie cântată la pian, clapele fiind din culori diferite, eu doar le amestec, până când simfonia cromatică se liniștește. Atunci îmi pun semnătura și lucrarea aparține publicului. Dumnezeu m-a înzestrat cu o manualitate deosebită, fie că este vorba de dentistică, artă sau management în construcții. Orice provocare a vieții, piedică, necaz sau bucurie sunt așternute pe pânzele mele. Scopul meu ca artist a fost mereu să exprim ceea ce aveam în suflet. Deși am văzut multe tehnici similare, cred totuși că tehnica la care am ajuns îmbină abilitatea mâinilor cu efortul voit, care să creeze pe pânză rapid, spontan, intens, atmosfera de care vorbeam în exact culoarea, textura, intensitatea și mișcarea dorită. Ca pictor aparțin mai mult României, Galațiului, Pechei, datorită amintirilor și datorită oamenilor. Sunt sufletiști, iubitori de artă. O fac într-un fel nemaiîntâlnit, total diferit de Australia. S-a creat între mine și publicul românesc ceva spiritual. Sunt foarte inspirat, ard de nerăbdare să continui să pictez până la capăt de drum!
- Ai amintit de cartea "Reflection of Nature". Ai făcut ilustrația special pentru această carte, iar baza textelor sau tablourile tale i-au servit poetului drept sursă de inspirație?
- Pentru Gerard Traub a fost mai ușor, pentru că a fost dorința lui să aibă lucrările mele expuse alături de versurile lui. Așa că i-am dat imaginile, el le-a ales, le-a combinat ideatic cu poeziile sale și totul a ieşit perfect. Imagini ale lucrărilor mele pot fi întâlnite și pe coperta altor volume: "Pentimento" (2022), semnat de Daniel Ioniță, poet și traducător australian de origine română, "Drumul spre lumină", de Cornel Pavel Dărvășan (2010), "Călătorie pe tărâmul anilor mei", de Zanfir Ilie (2021).
- În ultimii ani ai expus sporadic și la Saloanele Filialei Galați a UAPR. Am observat că în perioadele cât te-ai aflat în Galați nu ți-a scăpat nicio expoziție personală sau de grup din oraș. Ce părere ai despre mișcarea plastică de aici, ai putea să contribui la posibilitatea ca plasticienii gălățeni să ajungă cu o expoziție de grup în statul care te-a adoptat?
- Îmi place atitudinea Filialei Galați a UAPR de a favoriza cât mai multe ocazii artiștilor din partea locului trăitori în diaspora de a-și expune creația la Galeriile de Artă "Nicolae Mantu". Cine vrea și poate are o posibilitate bună de lansare la îndemână. Filiala locală este o organizație profesională destul de puternică, apreciată la nivel local, național și internațional. Sunt înconjurat întotdeauna cu căldură când mă aflu în Galați, simt că sunt iubit. La părinții soției mele Andra, gălățeancă și ea, mi-am amenajat chiar un studio de creație pentru timpul cât mă aflu în vacanță. În Australia este mai greu să te afirmi datorită nuanței de business a artei în general. Te tratează spectaculos doar dacă ești deja lansat și foarte cunoscut. Datorită și distanței enorme de Europa, îmi este greu să văd prea curând împlinirea unui vis cromatic intitulat "Artiști plastici români pe tărâmul cangurilor". Și nu mă refer numai la distanța geografică, ci și la efortul financiar necesar pentru transport, care este enorm, necesitând existența unui sponsor serios.
- Dragă Neluș, îți mulțumesc pentru amabilitatea cu care ai răspuns întrebărilor, îți urez multă sănătate, inspirație, putere de muncă și în vara lui 2024 așteptăm să ne întâlnim iarăși cu creația ta în expoziția pe care deja ai planificat-o la Galeriile de Artă "Nicolae Mantu".
- Mulțumesc și eu prietenilor și tuturor gălățenilor pentru căldura și dragostea cu care sunt înconjurat, pentru interesul manifestat față de pictura mea. Nu în ultimul rând, mulțumesc familiei mele din România și Australia, prietenelor și colecționarelor mele fidele Violeta, Tabita și Doina, cât și soției mele Andra, pentru sprijin, inspirație și susținere.
