* Să fim cinstiţi: sportul-rege de la Dunărea de Jos trăia o evidentă blazare după câştigarea celor două trofee din vară * A fost nevoie de foarfeca sau bicicleta lui Liviu Antal pentru ca plătitorul de bilet de la stadionul „Oţelul” să se felicite pentru investiţie
Pedala din aer
1-0 sau 2-1. Aşa câştigă Oţelul, or pe antrenorul Dorinel Munteanu chiar nu-l deranjează acest aspect. „Contează victoria, spectacolul nu-ţi garantează vreun trofeu”, este motoul Neamţului de la Galaţi, dar şi când explodează mămăliga… Marţi seară, cu FCM Tg. Mureş, campionii României primiseră iarăşi gol ca din senin şi, fiind vorba de un meci de Cupa României, toată lumea se aştepta la prelungiri. A picat însă penaltiul obţinut de Neagu şi negociat de Antal: bară, mingea a trecut pe lângă portarul Albuţ, Pena a recuperat-o, a trimis o centrare ca-n manualele germane de pe biroul lui Dorinel şi colegul de cameră al vârfului cu numărul 27 a izbit cu furie mingea în aţe. Nu cu capul, nici de pe picioare, ci cu un procedeu de om-păianjen. Pur şi simplu, a pedalat în aer cu o agerime desprinsă din alte discipline. Tot să vii pe stadion!
„Nu mi se păruse cine ştie ce”
- Liviu, n-am să te întreb ce-ai simţit când a intrat mingea în poartă? E stupid. Cum ţi-a trecut prin cap să loveşti astfel balonul?
- Pur şi simplu, a fost pe moment, mai ales după centrarea venită de la Penaru’ (n.r. – aşa i se spune lui Marius Pena). Doar e colegul meu de cameră, ne ştim foarte bine. (râde)
- Stai aşa, multă lume n-a mai văzut un asemenea gol, însuşi colegul tău, Gabi Paraschiv, a afirmat că numai în filme pot fi remarcate aşa capodopere…
- Cinstit, îmi mai iese când joc tenis de picior, o dată pe săptămână. Cam tot aşa, execuţie în aer. Mi-a zis Para că numai în filme a văzut aşa gol, dar am crezut că mă ia la mişto. Toată lumea mi-a zis că a fost ceva nemaipomenit. E drept că mie în primă instanţă nu mi s-a părut cine ştie ce!
A luat pastile ca să adoarmă
- Ce-ai făcut după meciul încheiat cu nebunia asta de gol?
- Ce să fac? Am rămas în cantonament, dar nu puteam dormi. Am luat pastile ca să mă odihnesc. A fost nebunie şi pe telefon: apeluri de la multe persoane, SMS-uri, ca după un gol.
- Liviu, s-a trecut peste perioada în care ai fost trimis la echipa a doua? Consideri că astfel ţi-ai răscumpărat greşeala?
- De fiecare dată aştept să mi se ofere şansa de a juca. Şi vreau să-mi fac datoria, atâta tot. Mă bucur că am putut ajuta echipa să mergem în sferturile de finală ale Cupei. Ce-a fost a trecut, nu vor mai exista probleme.
Practicant de judo în copilărie
- Înainte de a înscrie, ai ratat lovitura de la 11 metri. Pentru siguranţa ta şi a echipei, ai fi preferat să fie gol în primă fază?
- Da, normal. Chiar nu mă aşteptam să ratez penaltiul, dar dacă aşa a fost să fie, mă bucur că ne-a ieşit. Trebuie să fim concentraţi şi la meciurile următoare, vor veni partide tot mai grele.
- Ai practicat vreun sport de contact în copilărie? Execuţia asta parcă e decupată din filmele cu Bruce Lee.
- (râde, îi place comparaţia) Am văzut şi eu golul la TV de vreo zece ori. Nu puteam să mă culc înainte de a o analiza bine, nu? Am făcut judo când eram copil, dar asta n-are nicio treabă cu foarfeca de marţi seară. Sunt eu mai subţirel şi elastic, d-aia mi-a ieşit. Sper să mai dau aşa, de fapt pot să marchez şi cu spatele. Când vrea Dumnezeu să intre, intră şi gata!
