Suntem în biblioteca de la Colegiul Naţional „C. Negri” şi ne-am adunat pentru a vorbi cu domnul locotenent colonel Gabriel Tanvuia, şeful Biroului de Informare şi Recrutare Galaţi despre dubla semnificaţie a datei de 9 mai în viaţa poporului român şi a armatei române, 9 mai 1877 – Războiul de Independenţă şi 9 mai 1945 – capitularea Germaniei în cel de-al Doilea Război Mondial.
- Domnule locotenent colonel, iată că parcă istoria a rămas fără inspiraţie şi astfel a ales data de 9 mai pentru a marca momente importante în istoria României. Vă rugăm să ne vorbiţi despre contribuţia armatei române în cele două evenimente.
- Poate că aceste momente nu sunt decât unele din lungul şir al evenimentelor istorice care ne-au clădit ca naţiune. Trăim într-un modernism galopant ce ne face să nu mai acordăm atenţia cuvenită istoriei. Astfel de evocări constituie pentru generaţiile mai tinere o cale pentru a nu uita de unde am plecat şi un îndemn la a reflecta ce vrem să devenim. Să nu uităm jertfa eroilor care ne-a dat ocazia de a fi astăzi aici, noi şi copiii noştri.
- Am vrea să ne vorbiţi despre domnul general în rezerva Neculai Staicu – Buciumeni, veteran de război, acum la 96 de ani, o personalitate a armatei.
- Domnul general a fost elev de liceu militar de la Mânăstirea Dealu, coleg de şcoală cu Regele Mihai, a urmat Şcoala de ofiţeri de aviaţie şi imediat ce a terminat şcoala a fost trimis pe front, în Crimeea, într-un moment de mare încordare. Crimeea fiind încercuită, practic era trimis la moarte. Au avut noroc şi au scăpat din încercuire cu ajutorul unui cargou românesc, care, la al doilea transport de militari şi civili, a fost scufundat. A luptat apoi în războiul antihitlerist, până în Cehoslovacia, alături de ceilalţi ostaşi români, au prins iarna în munţi, trebuia să-şi care piesele de artilerie până la anumite cote, să execute trageri, au fost flămânzi, înfriguraţi şi au făcut eforturi supraomeneşti pentru a supravieţui. Dumnealui este o persoană foarte corectă, iar armata l-a făcut să fie foarte riguros şi în viaţa civilă. Este de o modestie ieşită din comun. După război, în loc să primească recunoaşterea faptelor de arme, a fost scos din armată, deoarece fusese ofiţer de elită, format alături de Regele Mihai, ofiţer monarhist. În cărţile pe care vi le-am adus, fiind scrise în regimul comunist, nu apar ca eroi decât cei care au luptat pe frontul de vest, iar cei care au murit în prima parte a războiului au fost lăsaţi uitării, deşi ei atunci au luptat pentru întregirea graniţelor româneşti, atunci s-au eliberat Basarabia şi Bucovina.
- Consideraţi că armata, instituţiile statului ar trebui să încerce să emancipeze sentimentul patriotic prin informarea tinerilor asupra acestor zile importante, care, din păcate trec uitate în cele mai multe cazuri?
- Rolul ar fi al armatei, învăţământului, bisericii, aceste instituţii cheie ale poporului român. Trebuie să ne întoarcem la obiceiuri şi tradiţii, să renaştem sentimentul patriotic din valorile morale, etice, culturale ale ţării, ceea ce ne salvează ca identitate.
- Decizia de a intra în anumite conflagraţii ţine de politic şi de administrativ într-o ţară, iar persoanele care ne reprezintă la acest nivel sunt răspunzătoare pentru deciziile pe care le iau în momente de criză. Implicarea României în prima etapă a războiului, de partea Axei, credeţi că a fost o decizie corectă, sau trebuia să fie păstrată neutralitatea, până la momentul potrivit, cum s-a întâmplat în Primul Război Mondial?
- După părerea mea, cred că ar fi trebuit să rămânem în neutralitate, dar în conjunctura aceea, cu siguranţă că au existat raţiuni pe care noi nu le ştim. Mareşalul Antonescu s-a gândit la reîntregirea neamului, decizia lui de a merge în continuare alături de armata germană a fost nu doar una de loialitate, ci, mai mult, una de onoare. A ordonat „Treceţi Prutul!” din onoare faţă de aliaţii armatei române din acel moment. După părerea mea, a fost o greşeală. Trebuia să ne oprim, aşa cum ar fi trebuit să rămânem neutri până la momentul favorabil nouă. Chiar şi acum suntem într-o conjunctură delicată din cauza intereselor altora. Suntem într-o zonă strategică deosebit de sensibilă.
- Din câte ştim, România a trebuit să plătească Uniunii Sovietice despăgubiri de război.
- Noi am plătit despăgubiri de război atât Uniunii Sovietice, cu care până la urmă am fost aliaţi, dar am plătit pagube de război inclusiv unor ţări pe teritoriul cărora noi nu am luptat. Trebuie să se reţină aspectul că armata română a respectat şi ocrotit populaţia civilă din teritoriile unde ajungea frontul. Şi acest lucru înseamnă onoare! Din păcate, chiar din poziţia de aliat alte armate au jefuit şi au maltratat populaţia fără apărare a ţării.
- Spuneaţi că tineretul şi-a pierdut interesul faţă de armată, faţă de sentimentul patriotic. Ce se va întâmpla cu armata română în viitor?
- Rămâne să ne întoarcem, aşa cum spuneam, la tradiţii, la istorie, la valorile naţionale, la evocarea momentelor vibrant patriotice care să ne reamintească ceea ce suntem. Şcoala poate să ne ajute în acest sens. Trebuie să ne arborăm, cu mândrie, însemnele naţionale.
Din nefericire, majoritatea oamenilor îşi amintesc de steag, de însemnele naţionale şi ideea de patriotism doar în momentele de sărbătoare. Ideal este a şti adevărul, să lupţi pentru adevăr. Se confundă ţara cu statul, statul, prin conducători, poate greşi, ţara trebuie cinstită, ţara nu greşeşte niciodată. Trebuie să ne reîntoarcem la mândria de a fi român, aici trebuie luptat, în străinătate nu ai rădăcini, aici sunt strămoşii. Eroilor acestui neam le datorăm ziua de azi. Suntem un popor deştept, trebuie să redevenim mândri. Soldaţii români, în teatrele de operaţii din Afganistan, în lume, sunt recunoscuţi ca inteligenţi. Avem soldaţi decoraţi, ofiţeri recunoscuţi ca profesionişti. Avem cu ce să ne mândrim şi astăzi.
Poate că ideea de patriotism ar trebui să vină din sinele nostru. România ar trebui să se întoarcă la valori, şi armata română este o valoare naţională. Să cinstim armata română, fiecare din noi, în sinele nostru, pentru că îi datorăm ceea ce suntem acum şi pentru că mai suntem acum. Să ne întoarcem la mândria de a fi român.
CITEŞTE ŞI un INTERVIU cu un traducător cu parfum de Premiul Nobel
