Adrian Ionuţ Chesnoiu, coordonator al activităţilor pe linia prevenirii şi combaterii violenţei domestice în cadrul Agenţiei Naţionale pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi - ANES, ce funcţionează la Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, a acordat, în exclusivitate pentru cotidianul "Viaţa liberă", un interviu în care a vorbit despre violenţa în familie şi victimele acestui fenomen, tot mai amplu în ţara noastră.
- Este violenţa domestică un fenomen specific populaţiei sărace?
- Atunci când vorbim despre acest fenomen, constatăm că, din punct de vedere al etiologiei, violenţa în familie poate afecta pe oricine, indiferent de religie, sex, rasă, vârstă, naţionalitate sau statut social. Astfel, violenţa se poate întâlni atât în familiile bogate, cu un nivel de educaţie ridicat, cât şi în cele sărace. De asemenea, atunci când vorbim despre victime, avem un spectru foarte larg, deoarece formele de violenţă se pot propaga asupra femeii, bărbatului, persoanei vârstnice sau copilului. Nu putem afirma că obişnuinţa de a folosi violenţa fizică pentru rezolvarea conflictelor, autoritatea şi controlul exercitate de către agresor sunt în mod preponderent apanajul unui mediu de viaţă lipsit de resurse financiare şi materiale. În realitate, există o multitudine şi un cumul de factori de risc individuali, familiali şi socio-culturali, care contribuie la dezvoltarea unui comportament violent, unul dintre aceştia fiind şi accesul la resurse şi educaţie.
- Care sunt efectele pe termen lung ale unei situaţii în care un partener foloseşte violenţa asupra celuilalt partener?
- Violenţa în familie prezintă un risc major atât pentru sănătatea, cât şi pentru securitatea victimei. Tocmai de aceea, potrivit Legii 217/2003, violenţa în familie este o problemă de sănătate publică. Există o serie de efecte imediate asupra sănătăţii fizice şi psihice care, în funcţie de frecvenţa şi intensitatea actelor de violenţă, se pot agrava şi se pot transforma în probleme de sănătate severe pe termen lung. Consecinţele nu se răsfrâng doar asupra victimei, ci, în mod firesc, şi asupra vieţii întregii familii (a copiilor, mai ales) şi asupra mediului socio-profesional. În ceea ce priveşte situaţiile de violenţă în familie, este foarte importantă pregătirea continuă a profesioniştilor, deoarece, de multe ori, intervenţia şi modul în care aceştia acţionează pot face diferenţa. Spre exemplu, nu este suficient ca un cadru medical să se limiteze la tratamentul rănilor fizice. Cadrele medicale ar trebui să fie capabile să recunoască semnele de violenţă şi să poată asigura îndrumarea victimei către instituţii abilitate, care pot acorda servicii de sprijin şi programe de consiliere psihologică. De asemenea, rolul psihologilor este foarte important, deoarece traumele psihologice sunt aparent invizibile şi necesită o intervenţie personalizată, îndelungată şi susţinută.
Sintetic, tabloul general al efectelor pe termen lung începe de la consecinţele asupra sănătăţii fizice, cum ar fi: consum de alcool sau droguri, tulburări gastro-intestinale, astm, migrene şi dureri de cap, dizabilităţi parţiale sau permanente, şi continuă cu consecinţe asupra stării psihice: depresie, anxietate, teamă, respect scăzut de sine, tulburări de nutriţie şi somn, tulburări obsesiv-compulsive, tulburări de stres post-traumatic. Toate aceste efecte pe termen lung se pot acutiza, şi, în multe cazuri, se poate ajunge la situaţii dramatice, marcate de tentativă de suicid, suicid sau chiar de decesul victimei.
- Dacă ar fi să faceţi o scurtă analiză a felului în care reacţionează membrii comunităţii în faţa unui caz de violenţă domestică, ce concluzii aţi trage?
- De cele mai multe ori, constatăm lipsa de implicare a membrilor comunităţii în cazurile de violenţă în familie. Concepţii de genul: “Rufele murdare se spală în familie!” fac ca nepăsarea şi indiferenţa să coste anual sute de vieţi şi destine. Consider că implicarea este şi o problemă de morală şi de civism. Tocmai de aceea, cred că trebuie să insistăm pe acţiuni de educare şi informare a opiniei publice, în scopul formării conştiinţei moral-civice. Este foarte important, pentru noi toţi, să conştientizăm că violenţa în familie este un fenomen deosebit de grav, care nu trebuie tolerat sub nicio formă. Schimbarea mentalităţilor adânc înrădăcinate la nivel de comunitate, trebuie să parcurgă mai multe cicluri de educaţie şi programe adecvate, pentru a tinde către o situaţie de normalitate.
- De foarte multe ori, victimele se feresc să raporteze autorităţilor dramele prin care trec. E asta o problemă culturală, de educaţie sau ţine mai degrabă de lipsa de informaţie?
- Motivele pentru care victimele evită să raporteze autorităţilor dramele prin care trec sunt complexe şi depind de fiecare victimă în parte. Cred că una dintre problemele reale cu care se confruntă victima este tocmai încercarea de a evita revictimizarea. Multe dintre femeile agresate rămân alături de agresor, din convingerea că minorii trebuie să crească alături de ambii părinţi, considerând, în mod eronat, că aleg răul cel mai mic. Alte victime consideră că vor fi expuse ruşinii şi culpabilizării de către familia extinsă, prieteni şi membri ai comunităţii. O serie de victime sunt dependente afectiv sau din punct de vedere economic şi material de agresor. În anumite situaţii, victimele nu au încredere în faptul că autorităţile le vor sprijin în mod adecvat, sau, pur şi simplu şi-au pierdut orice speranţă că s-ar mai putea schimba ceva în viaţa lor. O altă cauză, destul de întâlnită, ar fi teama faţă de agresor, care, în mod frecvent, îşi ameninţă victima cu bătaia, cu moartea sau o şantajează în eventualitatea în care va încerca să iasă din acest cerc vicios.
Toate aceste cauze sunt un motiv în plus pentru autorităţile cu responsabilităţi în domeniu de a încerca să sprijine victima prin furnizarea unor informaţii utile şi suficiente în scopul de a-i întări încrederea în propriile forţe şi în capacitatea autorităţilor de a răspunde nevoilor sale.
- Ce paşi trebuie să urmeze o femeie agresată ca să scape de acest coşmar?
- În primul rând, femeile agresate trebuie să îşi dorească să iasă din această situaţie, să conştientizeze pericolul în care se află şi să îşi dorească o viaţă normală. Pentru a duce la bun sfârşit acest proces decizional este nevoie, adeseori, de mult timp. Recomandările noastre pentru ambele categorii de persoane, victime sau potenţiale victime ale violenţei domestice sunt următoarele: să afle care este cel mai apropiat adăpost, să-şi protejeze actele importante şi să le aibă la îndemână (să-şi asigure resurse minime): bani, agenda telefonică, cheile de la locuinţă etc., să solicite un certificat medico-legal de la institutele de profil şi să cunoască faptul că plângerea o pot introduce fie la Judecătorie, fie la Parchet, fie la Poliţie.
De asemenea, începând cu luna decembrie a acestui an, va fi pus la dispoziţie de către ANES un număr unic destinat exclusiv victimelor violenţei domestice. Acest număr va funcţiona în regim non stop. Persoanele victime sunt luate în evidenţă şi programate, în funcţie de caz, pentru consiliere psihologică, juridică, asistenţă medicală şi asistenţă socială.
- La nivel de politici publice, credeţi că statul român e suficient de preocupat de acest aspect?
- În conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 6/2015 privind modificarea şi completarea Legii nr. 217/2003, pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi - ANES, instituţie de specialitate a administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, exercită funcţiile de strategie, reglementare, reprezentare şi autoritate de stat în domeniul violenţei în familie, cu atribuţii în elaborarea, coordonarea şi aplicarea strategiilor şi politicilor Guvernului în domeniul violenţei în familie.
Peste 11.000 de persoane agresate
În anul 2014, la nivel naţional, numărul total al victimelor a fost de 11.598, conform datelor statistice centralizate la nivelul ANES, transmise de către girecţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului. Din totalul de 11.598 de victime, 9.698 (83,62 la sută) sunt minori, dintre care 4.879 de fete (42,07 la sută) şi 4.819 băieţi (41,55 la sută). Din totalul de 1.900 (16,38 la sută) victime adulţi, 1.623 (85,42 la sută) sunt femei şi 277 (14,57 la sută) sunt bărbaţi.
În ceea ce priveşte judeţul Galaţi, în anul 2014, au fost înregistrate 97 de victime (adulţi), din care şapte bărbaţi şi 90 de femei.
Oricine poate fi victimă
"Aşa cum se poate observa, sunt afectaţi de fenomenul violenţei în familie, atât femeile, cât şi bărbaţii. Pentru a înţelege mai bine, trebuie să ne gândim la binomul victimă - agresor, la relaţiile dintre aceştia şi la faptul că rolul de agresor nu este asumat întotdeauna de către soţ. Astfel, agresori pot fi şi fiul/fiica sau tatăl/mama sau alte persoane din familia extinsă (de exemplu, unchi/mătuşi etc.)”, susţine Adrian Chesnoiu.
Carte de vizită Adrian Chesnoiu
Adrian Ionuţ Chesnoiu s-a născut pe 12 mai 1982, a urmat cursurile Facultăţii de Drept din cadrul Academiei de Poliţie „A.I. Cuza” din Bucureşti. În 2005, imediat după absolvire, s-a angajat ca ofiţer principal în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, unde a rămas până în 2011. În această perioadă, a urmat mai multe cursuri de perfecţionare, dar şi un mastarat în “Managementul activităţilor de ordine publică şi siguranţă naţională”.
În 2013, a fost numit director cabinet secretar de stat la Minisetrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Un an mai târziu, Adrian Chesnoiu s-a angajat la Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, tot ca director cabinet secretar de stat. Aici, pe lângă coordonarea activităţilor pe linia prevenirii şi combaterii violenţei domestice, Chesnoiu este şi manager al proiectului „START - O viaţă de calitate în siguranţă”.
