Iar vine firea firelor de iarbă/ cu tot cu moarte scoase din pământ
de-un dumnezeu-poet şi care ştie/ cum te iubesc fraudulos şi sfânt,
cum stau (ne)osândit la drumul mare/ şi-ţi număr paşii trecerii spre când
sărutul era floare la ureche/ într-un infern însingurat şi blând!
Iar vine vremea păsării pe sârmă/ şi-a firii mele pe sub geamul tău
de dinspre nordul înălţării noastre/ printre păreri de bine şi de rău,
de dinspre sudul coborârii până/ unde încep secundele să fiarbă
pentru a-şi prinde rostu-n calendare/ şi-n universul firelor de iarbă!
Iar strigă timpul scump al revenirii/ la rătăcire şi la traistă-n băţ,
prin amintirea noastră, pe sub cerul/ de care chiar aştept să mă agăţ
ca de-un salcâm împodobit în albul/ nuntirii fără capăt pe pământ,
să-i fac sâc-sâc, dar să-i şi cer iertare/ cum te iubesc fraudulos şi sfânt!