Ovidiu Amălinei

Ovidiu Amălinei

Preotul Valentin Rădoi este noul protopop de Galați

Miercuri, 02 Martie 2022 08:00 | Publicat în SOCIETATE
În ziua de pomenire a Sfinţilor Cuvioşi Ioan Casian şi Gherman din Dobrogea, luni, 28 februarie, la Biserica ”Sf. Ierarh Nicolae” din Galaţi a avut loc o ședinţă administrativă în cadrul căreia a fost instalat noul protoiereu de Galaţi. La întrunirea prezidată de Înalt Prea Sfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, au participat toţi preoţii de la parohiile din cuprinsul Protopopiatului Galaţi. Înalt Prea Sfinţitul Părinte Casian a săvârşit slujba de ...

Speranță și sprijin creștinesc pentru ucrainenii care s-au refugiat la Galați

Marți, 01 Martie 2022 18:40 | Publicat în SOCIETATE
O rază de lumină și speranță în inimile și în sufletele încercate de suferință ale mamelor şi copiilor sosiţi în aceste zile din Ucraina și cazați în Campului studențesc ”Al. Ioan Cuza” al Universităţii Dunărea de Jos din Galaţi a fost adusă de IPS Casian, printr-o vizită de suflet, alături de cadre didactice, studenţi  şi masteranzi din cadrul Departamentului de Teologie al Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie din Galaţi. Într-o atmosferă deosebit ...

Grănicerii de pe Insula Șerpilor sunt prizonieri

Luni, 28 Februarie 2022 22:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Grănicerii ucraineni de pe Insula Șerpilor, care au ajuns cunoscuți în lumea întreagă după ce i-au înjurat pe militarii ruși veniți să-i captureze, sunt în viață, a anunțat luni marina ucraineană. Ei sunt ținuți prizonieri de armata rusă. Forțele ucrainene acuză Rusia că nu a precizat și că a distrus complet infrastructura de pe insulă, rupând orice comunicație cu ea. Pe lângă grănicerii care se aflau pe insulă, rușii au luat în captivitate și echipajul unui va ...

Deținuții ucraineni, eliberați pentru a lupta cu rușii

Luni, 28 Februarie 2022 19:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a decis luni să elibereze deţinuţii cu experienţă militară, pentru ca aceştia să se alăture luptei împotriva forţelor ruse care au lansat în urmă cu cinci zile o ofensivă împotriva Ucrainei, transmite EFE. "Oricine se poate alătura luptei împotriva ocupanţilor trebuie să o facă. Nu a fost o decizie uşoară, din punct de vedere moral, dar este utilă din punctul de vedere al protecţiei noastre. În conformitate cu legea marţială, ...

Elveția se alătură sancțiunilor financiare aplicate Rusiei

Luni, 28 Februarie 2022 23:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Elveția, un stat neutru recunoscut ca fiind un centru financiar și comercial major, a anunțat că urmează exemplul Uniunii Europene (UE) și va adopta sancțiuni împotriva rușilor implicați în invazia Ucrainei de către armata lui Vladimir Putin, relatează Reuters. După reuniunea Consiliului Federal al Elveției, format din șapte membri, s-a decis ca rușilor implicați în războiul din Ucraina să li se înghețe activele, a anunțat luni guvernul, într-o abatere bruscă de la tra ...

"Regii asfaltului" de la Golden Blitz au pierdut contractul din Portul Galați

Vineri, 25 Februarie 2022 00:01 | Publicat în ECONOMIE
Oferta asocierii conduse de Euro Construct Trading 98 - singura depusă în cadrul licitației derulate de APDM Galați pentru Etapa 1 din proiectul "Platformă Multimodală Galați" (PMG) - a fost respinsă, din cauză că nu s-a calificat din punct de vedere tehnic. În aceste circumstanțe, APDM Galați va trebui să reia pentru a șaptea oară această licitație, în încercarea de a găsi un constructor pentru aceste lucrări. În cazul proiectului PMG - Etapa 1 - "Modernizarea infrastruc ...

Stare de urgență în Republica Moldova – Armata rusă anunță ”exerciții” în Transnistria

Joi, 24 Februarie 2022 14:25 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Armata rusă a programat ”exerciţii” în Transnistria, regiunea separatistă prorusă a Republicii Moldova, transmite dpa. Districtul militar vestic a făcut acest anunţ joi, în timp ce forţele ruse atacau Ucraina pe uscat şi din aer. Potrivit comunicatului, a fost instituită o zonă specială de antrenament pentru a exersa oprirea de vehicule inamice. Din comunicat nu reiese clar dacă manevrele s-au încheiat deja. Armata rusă staţionează în Transnistria de la începutul anil ...

Președintele Klaus Iohannis: „România nu va fi atrasă în conflictul militar din Ucraina!”

Joi, 24 Februarie 2022 12:40 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut joi, 24 februarie 2022, la Palatul Cotroceni, o declarație de presă la finalul ședinței Consiliului Suprem de Apărare a Țării, în care a condamnat ”agresiunea complet nejustificată, ilegală și neprovocată a armatei ruse împotriva Ucrainei”. ”Din păcate, în această dimineață, Federația Rusă a ales calea reprobabilă și complet ilegală a violenței armate masive împotriva unui stat independent și suveran. Astăzi, ...

Ionuț Pucheanu: Galațiul, pregătit să primească refugiați din Ucraina

Joi, 24 Februarie 2022 12:45 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Primarul Ionuţ Pucheanu a anunţat, joi, că municipiul Galaţi este pregătit să primească eventualii refugiaţi ucraineni. "Suntem alături de vecinii şi prietenii noştri ucraineni, care învaţă şi lucrează la Galaţi, alături de întregul popor ucrainean, în aceste vremuri tulburi. Suntem gata să întindem o mână de ajutor celor care fug acum din casa şi din ţara lor şi avem speranţa că acest conflict nemeritat se va sfârşi cât mai curând", a scris pe Facebook primarul ...

INTERVIU. Despre criza din Ucraina, cu conf. univ. dr. Florin Iftode. „Lupta pentru pace” riscă să devină un război pe scară largă

Vineri, 25 Februarie 2022 00:02 | Publicat în INTERVIURI
Criza din Ucraina a atins momentul ”inevitabil” al unor acțiuni militare fățișe ale Rusiei în ”republicile” separatiste Donețk și Lugansk. Specializat în studii de securitate, geopolitică și analiza conflictelor internaționale, conf.univ.dr. Florin Iftode, directorul Departamentului Studii Politice și Relații Internaționale, din cadrul Facultății de Comunicare și Relații Internaționale – Universitatea Danubius Galați, ne ajută să descifrăm elementele unui conflic ...
Pagina 356 din 932