Articole filtrate după dată: August 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
Menţiuni şi medalii de argint pentru gimnazişti. Fabian Anghel şi Alex Bârsan, PREMIAȚI la Naţionala de Informatică
Marți, 03 Mai 2016 06:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Dintre cei şase gimnazişti care au alcătuit lotul gălăţean pentru Olimpiada Naţională de Informatică, doi au cucerit şi menţiuni, şi medalii de argint.
Despre unul dintre ei, Fabian Anghel, de la CNVA, am mai scris, întrucât se numără printre copiii care au fost primiţi în Mensa, organizaţie care-i admite, în urma unui test, pe cei mai deştepţi oameni. Fabian a câştigat anul acesta la Naţionala de Informatică o menţiune şi o medalie de argint, clasându-se pe locul a ...
SIMULARE a examenului de admitere la Facultatea de Medicină şi Farmacie Galaţi
Marți, 03 Mai 2016 05:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Examenul de bacalaureat bate la uşă şi emoţiile admiterii la facultate nu întârzie să apară în rândul liceenilor din an terminal. Tinerii care s-au hotărât deja să urmeze o carieră în medicină, fixându-şi drept obiectiv Facultatea de Medicină şi Farmacie din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” Galaţi, vor avea drept sprijin, şi în acest an, simularea examenului de admitere, organizată, pe data de 8 mai, de către Societatea Studenţilor Medicinişti Galaţi (SSMG ...
BANI pentru elevii speciali din învăţământul de masă. AFLĂ mai multe despre acest PROIECT
Marți, 03 Mai 2016 04:30 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Ministerul Educaţiei a supus dezbaterii publice un proiect de hotărâre de guvern prin care urmează să fie repartizate, pe judeţe, sume pentru finanţarea drepturilor copiilor cu cerinţe educaţionale speciale integraţi în învăţământul de masă.
Reprezentanţii ministerului susţin că banii sunt deja prinşi în buget. Potrivit proiectului, pentru copiii cu tulburări de învăţare, de limbaj, auditive, emoţionale sau de comportament a fost prinsă în buget suma de 68 milioane ...
Studenţii pot participa la CURSURI DE VARĂ în Bulgaria
Marți, 03 Mai 2016 04:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Studenţii români interesaţi de limba, literatura şi cultura bulgară pot participa la cursuri internaţionale de vară, organizate de Universitatea din Sofia "Sf. Kliment Ohridski" şi de Universitatea din Veliko Târnovo "Sf. Kiril şi Metodiu".
Potrivit unei informări a Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice din Bulgaria, ambele cursuri au prevăzute câte cinci locuri pentru studenţii români, iar cazarea, masa, programele educaţionale şi culturale sunt asig ...
DONAȚIE făcută de un belgian către Spitalul din Tecuci
Marți, 03 Mai 2016 03:00 | Publicat în SOCIETATE
Henri Codenie, un belgian stabilit de peste un deceniu pe meleagurile gălăţene şi cunoscut comunității tecucene datorită expoziţiilor fotografice realizate de-a lungul anilor şi a unor acte de caritate, a donat un defibrilator Spitalului Municipal "Anton Cincu" din Tecuci. Donaţia a avut loc pe data de 22 aprilie, dispozitivul produs în Statele Unite ale Americii fiind cumpărat din Anglia.
Defibrilatorul este un aparat electronic folosit în tratamentul fibrilaţiei atriale sau vent ...
Doi DEȚINUȚI din Penitenciarul Galaţi au făcut Paştele acasă
Marți, 03 Mai 2016 02:00 | Publicat în JURIDIC
Două persoane încarcerate în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi au avut ocazia să fie alături de familiile lor de Paşte.
Acestea au primit din partea conducerii unităţii permisiunea ca pentru 24 de ore să iasă din puşcărie şi să meargă acasă, să petreacă sărbătorile alături de cei dragi, cu obligativitatea ca la expirarea termenului să revină în penitenciar.
Deţinuţii de la Galaţi au avut ocazia să îşi dezvolte, tematic, o conduită favorabilă unei mai ...
PALATUL GHEORGHIU, aflat într-o stare deplorabilă, rămâne în proprietatea Primăriei
Marți, 03 Mai 2016 00:00 | Publicat în SOCIETATE
Aflat în zona centrală a oraşului, pe strada Domnească nr. 24, Palatul Gheorghiu a reprezentat, în ultimii opt ani, o miză uriaşă pentru cel care se consideră moştenitorul de drept al imobilului. Deşi se află într-o stare avansată de degradare şi reprezintă un real pericol pentru trecătorii care se încumetă să se apropie, clădirea a fost revendicată de mai multe persoane. Cu toate acestea, magistraţii, pe baza probelor, au decis că singurul care se poate lupta cu statul r ...
SPITALELE GĂLĂȚENE, verificate în SCANDALUL dezinfectanţilor diluaţi
Marți, 03 Mai 2016 00:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Controalele făcute de spitale vor fi luate la bani mărunţi de inspectorii de sănătate publică * La Spitalul Judeţean Galaţi, un antiseptic produs de Hexi Pharma este folosit pentru dezinfectarea mâinilor
Zarva mediatică provocată de folosirea în spitalele din România a unor dezinfectanţi diluaţi, chiar şi de peste zece ori, nu ocoleşte nici judeţul Galaţi. Ca urmare a unui ordin dat de Ministerul Sănătăţii (MS), spitalele publice din toată ţara au demarat, încă de l ...
PARFUMUL TEILOR, transformat din centru istoric în ruină
Marți, 03 Mai 2016 00:00 | Publicat în REPORTAJ
"Parfumul Teilor" nu mai are de mult miros de tei. Deşi este încă parte din centrul istoric al oraşului, cartierul a decăzut în ultimii ani foarte mult. Clădirile impunătoare, pline de elemente arhitecturale care le scoteau în evidenţă, trotuarele perfecte, copacii seculari, chiar şi oamenii care nu treceau unul pe lângă celălalt fără a-şi da bineţe, toate acestea sunt acum de domeniul trecutului. Astăzi, la început de lună mai, în anul 2016, cartierul Parfumul Teilor este ...
CONCESIUNILE de la GÂRBOAVELE, discutate din nou în Consiliul Judeţului Galați. Cine va descâlci iţele CONTROVERSATELOR ”tranzacţii”?
Marți, 03 Mai 2016 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Aleşii au refuzat să voteze, înainte de Paşte, cesionarea contractului de concesiune de la Gârboavele, deţinut de omul de afaceri Ionel Borcea, către o altă societate privată * Urmează o nouă analiză, în ultima şedinţă a aleşilor din acest mandat
Concesiunile din Pădurea Gârboavele, operate de Consiliul Judeţului, cu privire la care, aşa cum v-am mai informat, Camera de Conturi a tras numeroase semnale de alarmă în ultimii ani, au fost, din nou, aduse în discuţie în ...