* După o altercaţie între doi prieteni fără căpătâi – unul este acuzat de tentativă de omor, dar fericit că are măcar „casă şi masă”!… *
În ziua de 19 octombrie, procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi a finalizat dosarul cauzei în care este implicat Necola Cristea (49 de ani), din Tulcea, dar care bântuia prin Galaţi fără a avea vreun acoperiş deasupra capului. Acesta, prin rechizitoriul unităţii de parchet amintite, a fost trimis în judecată, fiind acuzat de comiterea infracţiunii de tentativă la omor calificat, după ce, în 24 septembrie a.c., l-a înjunghiat pe Pârvu Stan, un gălăţean tot fără adăpost.
În acea zi, aşa cum reiese şi din rechizitoriul întocmit de procurorul de caz, cei doi s-au întâlnit undeva în zona Agenţiei de Voiaj CFR Galaţi. Au băut o sticlă de vin, după care s-au luat la ceartă. Pârvu Stan l-a înjurat pe Necola Cristea, după care acesta a scos din geantă un cuţit pe care l-a înfipt în abdomenul celui ce-l înjurase.
Cei doi, după cum aveau să declare în timpul cercetărilor, sunt prieteni de mai multă vreme, numai că altercaţia survenită pe fondul acelei reprize bahice, i-a dus în cele din urmă la violenţă. Şi întrucât, aşa cum au constatat şi medicii legişti, viaţa celui înjunghiat a fost pusă în primejdie, Necola Cristea va da seamă în instanţa de judecată pentru tentativă la omor calificat, faptă pentru care e pasibil de o pedeapsă cu închisoarea pe o perioadă cuprinsă între şapte ani şi şase luni şi 12 ani şi jumătate.
Un aspect deosebit al cazului pe care vi-l relatăm este, iată, acela că, atunci când a fost încarcerat, Necola Cristea - aşa cum ne-a confirmat şi procurorul Sorin Leau, purtătorul de cuvânt în relaţiile cu mass-media al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi - a resimţit un sentiment de mulţumire. În sfârşit, avea un acoperiş deasupra capului şi, evident, mâncare.