BREVIAR JURIDIC | Persoanele care nu pot fi ascultate ca martori în procesul civil

BREVIAR JURIDIC | Persoanele care nu pot fi ascultate ca martori în procesul civil
Codul de procedură civilă enumeră o serie de persoane care sunt scutite de obligaţia de a depune mărturie
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

De regulă, în procesul civil poate avea calitate de martor orice persoană, dacă are cunoştinţă despre faptele care formează obiectul judecăţii.

Cu toate acestea, Codul de procedură civilă indică, expres şi limitativ, persoanele care nu pot fi audiate în calitate de martori, şi anume:

- rudele şi afinii până la gradul al treilea inclusiv;

- soţul, fostul soţ, logodnicul ori concubinul;

- persoanele aflate în duşmănie sau în legături de interese cu vreuna dintre părţi;

- persoanele puse sub interdicţie judecătorească sau condamnate pentru mărturie mincinoasă.

Legea procesual civilă precizează că părţile pot conveni să fie ascultate ca martori persoanele din primele trei categorii (rudele şi afinii, soţul, fostul soţ, logodnicul ori concubinul, precum şi cei aflaţi în legături de interese cu vreuna dintre părţi). În procesele privind filiaţia, divorţul şi alte raporturi de familie pot fi ascultate ca martori rudele şi afinii chiar până la gradul al treilea, justificat de faptul că aceste persoane cunosc mai bine situaţia părţilor din proces. Legea nu permite însă audierea în aceste procese a descendenţilor (copiii, nepoţii).

Persoanele scutite de obligaţia de a depune mărturie

Codul de procedură civilă enumeră o serie de persoane care sunt scutite de obligaţia de a depune mărturie. Este vorba despre persoanele cărora legea le impune să păstreze secretul de serviciu sau secretul profesional cu privire la faptele de care au luat cunoştinţă în cadrul serviciului ori în exercitarea profesiei lor, chiar şi după încetarea activităţii (slujitorii cultelor, medicii, farmaciştii, avocaţii, notarii publici, executorii judecătoreşti, mediatorii, asistenţii medicali etc.). Cu excepţia slujitorilor cultelor (care sunt ţinuţi de secretul confesiunii în temeiul dreptului canonic), aceste persoane pot totuşi să depună mărturie dacă primesc acordul părţii interesate de păstrarea secretului profesional sau de serviciu.

De asemenea, sunt scutiţi de a fi martori: judecătorii, procurorii şi funcţionarii publici, chiar şi după încetarea funcţiei, cu privire la împrejurările secrete pe care le-au cunoscut în această calitate. Şi aceste persoane pot însă depune mărturie dacă autoritatea sau instituţia la care funcţionează ori au funcţionat, după caz, le dă încuviinţarea.

Citit 2204 ori Ultima modificare Marți, 02 Aprilie 2019 16:11

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.