Contestaţia în anulare este calea extraordinară de atac prin care părţile solicită instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile prevăzute de lege, să îşi anuleze propria hotărâre definitivă şi să procedeze la o nouă judecată.
În funcţie de motivele invocate, Codul de procedură civilă reglementează două feluri de contestaţie în anulare: contestaţia în anulare obişnuită (de drept comun) şi contestaţia în anulare specială.
Contestaţia în anulare obişnuită (de drept comun) poate fi exercitată împotriva oricărei hotărâri judecătoreşti definitive în situaţia când contestatorul nu a fost legal citat pentru termenul la care a avut loc judecata şi nici nu a fost prezent la acest termen.
Codul de procedură civilă stabileşte însă o regulă restrictivă privind posibilitatea de exercitare a acestei forme de contestaţie, în sensul că este inadmisibilă în cazul în care contestatorul ar fi putut să invoce nelegala sa citare pe calea apelului sau a recursului.
De precizat, de asemenea, că acest motiv nu poate fi invocat când legea prevede că procesul se soluţionează fără citarea părţilor sau în situaţia în care citarea acestora este opţională, iar instanţa de judecată nu a dispus chemarea părţilor în proces (ex. în cazul ordonanţei preşedinţiale).
În ce priveşte contestaţia în anulare specială, Codul de procedură civilă prevede expres şi limitativ motivele pentru care această cale de atac poate fi exercitată, şi anume:
- când hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei;
- în situaţia în care dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;
- când instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate în termen;
- în cazul în care instanţa nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.
Aceste motive se aplică în mod corespunzător şi hotărârilor pronunţate de instanţele de apel care, potrivit legii, pot fi atacate cu recurs, însă contestaţia în anulare nu poate fi exercitată atât timp cât este deschisă calea de atac a apelului. Referitor la motivul de contestaţie în anulare privind săvârşirea unei erori materiale, de menţionat că acest motiv vizează doar erori (nereguli) de natură procedurală, nu erori de judecată.
Prin urmare, este inadmisibilă contestaţia în anulare specială prin care se solicită remedierea erorilor de judecată (greşelilor de fond).
Contestaţia în anulare poate fi exercitată numai de persoanele care au participat la judecată sau succesorii procesuali ai acestora, precum şi de către procuror. Aceasta trebuie să fie formulată în scris şi să cuprindă, printre alte menţiuni, numele, prenumele, domiciliul sau reşedinţa părţilor, ori, după caz, denumirea şi sediul, hotărârea care se contestă şi instanţa care a pronunţat-o, motivele pentru care se solicită anularea hotărârii, probele în dovedirea acestor motive (ex. înscrisuri pentru a se dovedi nerespectarea procedurii de citare) şi semnătura contestatorului.
Contestaţia în anulare se introduce la instanţa de judecată care a pronunţat hotărârea, indiferent de motivul invocat, în termen de 15 zile de la data comunicării acesteia, dar nu mai târziu de un an de la data rămânerii definitive a hotărârii.
Judecarea contestaţiei în anulare se face în regim de urgenţă şi cu precădere, potrivit dispoziţiilor procedurale aplicabile judecăţii finalizate cu hotărârea contestată.
Instanţa sesizată cu judecarea contestaţiei în anulare poate să suspende executarea hotărârii la cerere, însă numai după depunerea unei cauţiuni.
Întâmpinarea este obligatorie şi trebuie să fie depusă la dosar cu cel puţin cinci zile înaintea termenului de judecată stabilit de instanţă.
Hotărârea pronunţată în contestaţia în anulare este supusă aceloraşi căi de atac precum hotărârea contestată.
Taxa judiciară de timbru pentru contestaţia în anulare este de 100 de lei.
