Legislaţia muncii

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Am primit o scrisoare pe adresa redacţiei semnată de domnul Lucian. Cititorul nostru ne-a supus atenţiei mai multe probleme legate de Codul muncii. Vom reda mai jos fiecare întrebare adresată de cititorul nostru şi răspunsul aferent.

- „Se poate cumula calitatea de salariat cu cea de colaborator PFA în cadrul aceleiaşi societăţi?”

- Răspuns: Munca se poate presta şi în afara contractului individual de muncă. În cazul în care o persoană, pe lângă calitatea de salariat, are şi calitatea de persoană fizică autorizată, puteţi încheia cu ea, în baza acestei calităţi, contracte de prestări servicii.

Contractul de prestări servicii pe care îl încheiaţi cu persoana fizică nu se fundamentează pe Codul muncii, ci pe principiile legislaţiei civile. Aşadar, în cadrul aceleiaşi societăţi o persoană poate fi şi salariat şi colaborator PFA.

Transferul angajatului

- „Avem un salariat pe care dorim să îl transferăm la un alt punct de lucru al societăţii (un magazin situat la 30 km distanţă), dar salariatul nu este de acord şi refuză să semneze actul adiţional de transfer. Ce putem face?”

- Răspuns: Potrivit art. 41 alin. (1) din Codul Muncii „contractul individual de muncă poate fi modificat numai prin acordul părţilor”. Şi întrucât locul de muncă constituie un element esenţial al contractului individual de muncă, înseamnă că NU îi puteţi schimba salariatului locul de muncă fără acordul său.

Ceea ce puteţi face însă este să îl detaşaţi la noul loc de muncă, pe o perioadă de maximum 60 de zile (art. 42 alin. (1) din Codul Muncii). Detaşarea este o decizie unilaterală a angajatorului şi în acest caz nu este nevoie de acordul angajatului.

În acest sens, trebuie să întocmiţi o decizie prin care dispuneţi detaşarea şi să înregistraţi această decizie la Inspectoratul Teritorial de Muncă.

Pe durata detaşării, salariatul îşi păstrează funcţia şi toate celelalte drepturi prevăzute în contractul individual de muncă (art. 42 alin. (2) din Codul muncii).

Fişa postului

- Fişa postului trebuie semnată de către directorul general, supervizorul direct şi angajat? Dacă da, această obligaţie decurge din faptul că fişa postului este anexa la CIM?”

- Răspuns: Fiind anexă la contractul individual de muncă, fişa postului devine obligatorie numai dacă este semnată atât de salariat, cât şi de angajator (persoana cu putere de decizie în firmă, care poate fi: director, director general, administrator etc.). Semnătura supervizorului direct nu este obligatorie.

În cazul în care salariatul semnează numai contractul individual de muncă, fără fişa postului, atunci îi revin atribuţiile minimale prevăzute în COR. Fişa postului se va înregistra la ITM, ca şi contractul individual de muncă, iniţial sau ori de câte ori intervin modificări, prin act adiţional, în conformitate cu prevederile art. 1, respectiv art. 2 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 130/1999 privind unele măsuri pentru protecţia persoanelor încadrate în muncă.

Contractul de muncă semnat de sindicat

- Am negociat şi încheiat cu sindicatul un contract colectiv de muncă la nivel de unitate. Drepturile cuprinse în acesta se cuvin tuturor salariaţilor sau numai membrilor de sindicat?

- Răspuns: În conformitate cu dispoziţiile art. 241 alin. (1) lit. a) din Codul muncii şi ale articolului 11 alin. (1) lit. a) din Legea 130/1996, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru TOŢI salariaţii din unitate, în cazul unui contract colectiv de muncă încheiat la acest nivel. Prin urmare, veţi acorda drepturile inserate în contractul colectiv de muncă tuturor salariaţilor din cadrul societăţii.

Citit 748 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.