Lucrările în zone istorice se pot transforma în dosar penal. Controale, amenzi şi dispoziţii legale

Lucrările în zone istorice se pot transforma în dosar penal. Controale, amenzi şi dispoziţii legale
În zece cazuri, s-a dispus demolarea construcţiilor
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Lucrări sistate, amenzi şi dispoziţii de desfiinţare a lucrărilor fără autorizaţie de construcţie. Alţii au fost mai norocoşi şi li s-a pus în vedere că trebuie să intre în legalitate cu construcţiile pe care le-au făcut fără autorizaţie. Pe scurt, aşa arată bilanţul pentru primele nouă luni ale anului la Serviciul Disciplina în Construcţii şi Afişajul Stradal din cadrul Poliţiei Locale Galaţi.

Conform raportului de activitate, în primele nouă luni ale lui 2019, au fost constatate un număr de 200 de contravenţii şi au fost aplicat amenzi în valoare de 521.500 de lei. În 25 dintre cazuri s-a luat măsura de sistare a lucrărilor, iar în alte 188 de situaţii s-a dispus intrarea în legalitate prin obţinerea autorizaţiei de construire. Zece dintre gălăţenii care au primit vizita poliţiştilor locali au fost mai ghinionişti, în aceste cazuri fiind luată decizia desfiinţării construcţiilor executate ilegal şi aducerea terenului, proprietatea Municipiului Galaţi, la starea iniţială.

În cazul construcţiilor executate fără autorizaţie de construire, dar care se încadrează în termenul de prescripţie de trei ani prevăzut de art. 31 din Legea 50/1991 au fost întocmite un număr de 193 procese verbale de constatare prin care au fost dispuse următoarele măsuri: sistarea lucrărilor – într-un caz; intrarea în legalitate prin obţinerea autorizaţiei de construire – în 48 de cazuri; desfiinţarea construcţiilor executate ilegal şi aducerea terenului proprietatea Municipiului Galaţi la starea iniţială – 33 cazuri.

Poliţiştii locali din cadrul Serviciului Disciplina în Construcţii şi Afişajul Stradal, în primele nouă luni ale anului, au constatat 23 fapte ce constituie infracţiuni în conformitate cu prevederile art. 24, lit. a şi b din Legea 50/1991, actualizată, constând în executarea lucrărilor de construcţii fără autorizaţie de construire sau fără respectarea prevederilor autorizaţiei de construire la imobile aflate în zonele istorice de referinţă stabilite prin HCL 63/2015, precum şi nerespectarea măsurii complementare de sistare a lucrărilor de construcţii dispusă prin procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor.

Citit 2338 ori Ultima modificare Miercuri, 30 Octombrie 2019 18:28

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.