Hoţi de cablu, din Giurgiu - prinşi la Galaţi

Hoţi de cablu, din Giurgiu - prinşi la Galaţi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* 6 infractori tăiaseră 1.250 metri de cablu *

În noaptea de sâmbătă spre duminică, 6/7 februarie a.c., în zona localităţii Vânători, judeţul Galaţi, poliţiştii şi procurorii gălăţeni au scos din funcţiune un grup de infractori .

Conform lui Ionel Gîlcă (FOTO), prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi, 6 indivizi din Giurgiu, specializaţi în furturi de cablu, şi-au ales de această data judeţul nostru pentru a pune la cale un atac hoţesc destul de consistent. Au şi reuşit să taie 1.250 metri de cablu de tip Romtelecom, în valoare totală de aproximativ 40.000 lei.

4 dintre cei 6 au şi fost prinşi în noaptea de sâmbătă spre duminică, dar nu fără peripeţii.

Unul dintre infractori, aflat la volanul maşinii în care era deja încărcat cablul de telecomunicaţii, a răspuns iniţial la somaţia poliţiştilor, a încetinit, dar motivând că are probleme cu frânele, a accelerat apoi, reuşind să spargă barajul organelor de ordine. A fost însă prins în cele din urmă, împreună cu alţi trei răufăcători.

Al cincilea dintre ei a fost prins sâmbătă seara, în jurul orei 22. Au fost reţinuţi iniţial pentru 24 de ore după care, în noaptea de sâmbătă spre duminică, au fost prezentaţi în instanţă cu propunerea de arestare preventivă, care s-a şi concretizat. 

Grupul celor cinci indivizi deja arestaţi e format din Sorin T., Lucian T., Costel M., Nicolae O. şi Marin R., ei având vârste cuprinse între 25 şi 35 de ani.

Tot de la prim-procurorul Ionel Gîlcă am aflat că misiunea poliţiştilor şi procurorilor în probarea infracţiunii n-a fost deloc uşoară, întrucât, între timp, dispăruse exact corpul delict (cablul telefonic). Dar, cu contribuţia poliţiştilor de la Poliţia Rurală, problema a fost rezolvată.

Aşa a dispărut de pe scena unor infracţiuni de acest gen o bandă periculoasă de hoţi, care, deşi era din Giurgiu, nu dădea lovituri lângă  casă, ci  pe raza altor judeţe. Ei bine, la Galaţi li s-a înfundat.

Mai lipseşte de la apelul arestului preventiv doar unul dintre infractori, dar, evident, e o chestiune de timp până va fi şi acesta adus în… lumina legii, pentru fărădelegile comise.

Citit 757 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.