„Am dreptul la pensie?”

„Am dreptul la pensie?”
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Doamna Elena Glod, cu domiciliul în Galaţi - Micro 38, are o întrebare pentru cei de la Casa de Pensii *

„După 39 de ani la catedră ca învăţător, începând cu 1 septembrie 2009 mi-a încetat activitatea la Şcoala 31 ˝Gheorghe Munteanu˝ Galaţi”.

„Deşi am solicitat întocmirea dosarului pentru pensie din luna august, doamna secretară Maria D. mi-a motivat că nu e târziu şi ştie dânsa când trebuie depus, deoarece fişa fiscală Bass va intra în septembrie pentru luna august”.

„Astfel, dosarul a fost depus de doamna secretară pe 28 septembrie. Ca urmare a depunerii dosarului pe 28 septembrie ni s-a comunicat că nu beneficiez de pensie pe septembrie, aşa cum reiese din decizia primită pe 23 noiembrie 2009”.

„Deşi suntem în 21 ianuarie (momentul redactării scrisorii n.r.), nu am primit pensia pe lunile septembrie, octombrie şi noiembrie”.

„Doresc să ştiu cine este vinovat de acest lucru? Cine îmi plăteşte pensia pe luna septembrie?”.

„Eu, ca salariată a acestei instituţii şcolare, nu puteam întocmi dosarul, iar angajatorul cunoaşte legile şi trebuie să le respecte. Sunt îndreptăţită să primesc pensie pe luna septembrie?”.

Am solicitat ajutorul celor de la Casa Judeţeană de Pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, iar doamna Greta Ioniţă, purtătorul de cuvânt al instituţiei, ne-a răspuns următoarele:

„Potrivit art. 41 alin.(1) - (4) din Legea nr. 19/2000, în sistemul public de pensii, pensia pentru munca depusă şi limită de vârstă se acordă asiguraţilor care îndeplinesc, cumulativ, condiţiile privind vârsta standard de pensionare şi stagiul minim sau complet de cotizare”.

„Conform dispoziţiilor art. 83 alin.(1) din lege, drepturile de pensie pentru munca depusă şi limită de vârstă se acordă şi se plătesc de la data îndeplinirii condiţiilor de pensionare, dacă cererea a fost depusă în termenul de 90 zile de la această dată, termen prevăzut la art. 1672 alin.(3) din lege”.

„În situaţia persoanelor care îndeplinesc condiţiile de pensionare şi a căror cerere a fost depusă peste termenul de 90 zile, drepturile de pensie se acordă şi se plătesc de la data depunerii cererii”.

„În cazul persoanelor care au calitatea de asigurat obligatoriu conform art. 5 alin. (1) pct. I din lege (angajaţi cu contract individual de muncă şi funcţionari publici), cererea de pensionare împreună cu actele doveditoare ale îndeplinirii condiţiilor de pensionare, se depune de către angajator, în termen de 90 de zile de la data îndeplinirii condiţiilor de pensionare (art. 1671 alin.(2) din lege)”.

„Conform prevederilor art. 127 alin.(1) din Legea nr. 128/1997, personalul didactic poate fi pensionat numai la data încheierii anului şcolar sau universitar”.

„Din decizia nr. 2122 din 09.06.2009 emisă de Inspectoratul Şcolar al Judeţului Galaţi şi înscrierea unităţii angajatoare la poziţia 96 din carnetul de muncă, rezultă că aţi solicitat pensionarea începând cu data de 01.09.2009”.

„Cererea de pensionare împreună cu actele doveditoare au fost depuse la instituţia noastră la data de 28 septembrie 2009, sub numărul 33432”.

„La data solicitării pensiei, aveaţi împlinită vârsta de 59 ani şi 5 luni. Vârsta standard de pensionare prevăzută la art. 41 din lege este de 58 ani şi 5 luni, împlinită în septembrie 2008”.

„Întrucât cererea de pensionare a fost depusă peste termenul de 90 zile de la data îndeplinirii condiţiilor de pensionare (septembrie 2008), pensia pentru limită de vârstă a fost acordată de la data depunerii cererii de pensionare, 28 septembrie 2009”.

„Drepturile dumneavoastră de pensie au fost corect acordate, cu respectarea dispoziţiilor legale menţionate, avându-se în vedere datele şi informaţiile din documentaţia depusă”.

„Aspectele sesizate cu privire la activitatea unităţii angajatoare exced atribuţiile şi competenţele instituţiei noastre”.

Citit 1113 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.