S-a cerut în instanţă demolarea Amfiteatrului de la Liceul de Artă
Foto: Marian Calestru

S-a cerut în instanţă demolarea Amfiteatrului de la Liceul de Artă
Evaluaţi acest articol
(32 voturi)

Sunt 13 ani de când autorităţile din Galaţi se bâlbâie în rezolvarea problemei terenului pe care a fost construit abuziv Amfiteatrul de la Liceul de Artă "D. Cuclin". Actualul proprietar, sătul să mai negocieze cu Primăria şi să nu se întâmple nimic, a dat administraţia locală în judecată, cerând să i se plătească chiria, inclusiv retroactiv, şi să fie demolată sala de festivităţi construită cu fonduri de la Banca Mondială.

Încă din 2007, de când clădirea de lângă Liceul de Artă "D. Cuclin" şi terenul aferent în suprafaţă de 1.681 mp, pe care se află construit şi Amfiteatrul, au fost retrocedate, autorităţile nu s-au grăbit să găsească o soluţie pentru această problemă. Între timp, în 2017, s-a schimbat proprietarul, iar acesta e hotărât să-şi facă dreptate, pentru că ofertele primite din partea Primăriei i s-au părut "ridicole şi bătaie de joc".

"Eu vreau să le vând terenul pe care se află terenul de sport, o bucată mare din curtea liceului şi sala de festivităţi, construită abuziv acolo, pentru că nu aveau act de proprietate. Aici e o chestie cu iz penal, noroc că cei care au făcut-o nici nu mai sunt printre noi. Am propus constant acelaşi preţ de 170 de euro pe metru pătrat, nu 140, cât vor să-mi dea ei. Apoi, le-am cerut teren la schimb, locul pe care Primăria s-a grăbit să construiască piaţeta şi parcarea de vizavi de liceu. Atunci am solicitat să mi se cumpere terenul. S-au întocmit comisii peste comisii, nu s-a ajuns la niciun rezultat. Nu pentru că Primăria nu-şi permite să plătească banii respectivi, ci pentru că, nu se ştie de ce, nu se vrea", spune Iosif Mîrţ, actualul proprietar.

Dacă a văzut că nu se ajunge nicăieri cu negocierile, omul s-a adresat instanţei. Şi cum nu putea să ceară ca Primăria să fie obligată să cumpere terenul respectiv, a cerut demolarea clădirii construite abuziv şi plata retroactivă a chiriei care i s-ar fi cuvenit din 2017 până în prezent. "Până acum, Primăria îmi datorează 536.452 de lei, adică 15 lei chirie pe metru pătrat în fiecare lună. Procesul nu merge aşa bine, de un an de zile a fost mutat dintr-un complet de judecată în altul. S-a ajuns la patru complete. După care, Judecătoria şi-a declinat competenţa, pentru că valoarea ar fi fost prea mare, şi s-a trimis dosarul la instanţa superioară, la Tribunal. Aici vor trebui să dea un verdict. Cu cât se amână mai mult, se adună chiria neplătită. Deja s-au făcut peste 100.000 de euro în trei ani. Bănuiesc că nu vor vrea să se ajungă la dărâmarea Amfiteatrului, care a costat peste un milion de euro, vor fi nevoiţi să cumpere terenul, dar să şi plătească chiria din urmă. Aşa, valoarea se va dubla. Şi nu vor fi banii lui Pucheanu sau ai lui Stan, că problema trenează de pe vremea lui Stan, ci banii noştri, ai gălăţenilor", mai spune Iosif Mîrţ.

Primăria susţine că i-a trimis proprietarului o ofertă

Am solicitat şi Primăriei un punct de vedere, din răspunsul autorităților reieșind că evaluarea proprietății în chestiune a fost făcută de experți. "Proprietarul terenului a prezentat în 2018 trei oferte de preț pentru suprafețe diferite pe care domnia sa le deține la această adresă, respectiv terenul ocupat de sala de festivități, trotuarul de protecție și terenul de sport. Primăria a solicitat la rândul său o evaluare a terenului în discuție. Prețul stabilit de experți nu a fost însă agreat de proprietar. La începutul anului 2019, ținând cont de raportul de evaluare, Primăria a transmis atât o ofertă de cumpărare a terenului, cât și oferta privind închirierea terenului ocupat de sala de festivități și trotuar. Proprietarul nu și-a exprimat nici un punct de vedere în legătură cu aceste oferte și a acționat instituția în judecată, fapt pentru care se așteaptă acum hotărârea definitivă a instanței", se arată în comunicatul remis redacţiei de către Biroul de presă al Primăriei.

"Şi-au bătut joc de mine cu oferta de închiriere"

Proprietarul Iosif Mîrţ susţine însă că aşa-zisa ofertă a Primăriei i s-a părut ridicolă şi trimisă în bătaie de joc, de aceea nici n-a mai dat un răspuns, ci s-a adresat direct instanţei. "Cei care au evaluat terenul la 140 de euro metrul pătrat sunt de la o instituţie care aparţine Primăriei, e normal să stabilească ce preţ le convine lor. Eu nu vreau să vând sub preţ. Apoi, preţul propus de ei pentru închiriere este de 1,7 lei pe metru pătrat. Şi-au bătut joc de mine cu oferta de închiriere. Nici la Fileşti nu se închiriază terenul cu doi lei metrul pătrat! Mi-au spus că ei au o grilă şi că aşa închiriază Consiliul Local spaţiile de la unităţile de învăţământ. E treaba Consiliului Local cu cât închiriază spaţiul. Nu mă pot obliga pe mine să fac la fel. Dacă ar avea oameni care gândesc în Primărie, nu s-ar ajunge la asemenea situaţii. Eu sunt proprietar şi pe mine nu mă obligi să închiriez terenul cu doi lei. Vom aştepta decizia instanţei, probabil va veni peste doi-trei ani. Se vor mai tărăgăna lucrurile, dar sentinţa nu poate fi alta. Mi se va plăti chirie şi retroactiv, iar clădirea va trebui demolată. Iar atunci nu voi avea răbdare decât două zile, cel mult. S-a abuzat suficient de buna credinţă şi de răbdarea mea. De altfel, există o decizie definitivă în instanţă, prin care Primăria plăteşte deja chirie 12 lei pe metru pătrat pentru terenul de la Transurb, decizie pe care am pus-o şi eu la dosar", a mai precizat Iosif Mîrţ.

Citit 6047 ori Ultima modificare Duminică, 25 Octombrie 2020 00:20

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.