Legea nu cere ştampilă!

Legea nu cere ştampilă!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Un cetăţean olandez, cu rezidenţă în România, a încercat să afle dacă aplicarea ştampilei pe documentele unei societăţi este obligatorie.

Bărbatul locuieşte de cinci ani în România şi a rămas surprins când a aflat că toate documentele firmei trebuie să fie ştampilate.

„Am încercat să obţin o declaraţie oficială din partea autorităţilor din România, cu privire la dispoziţiile legii care stau la baza obligativităţii aplicării ştampilei pe documentele unei companii româneşti”.

„Eram conştient că nu există nicio lege în acest sens, dar este greu să convingi pe cineva dacă nu ai o dovadă scrisă”.

„În Olanda, compania nu este obligată să aplice ştampile sau alte timbre pe documentele societăţii”, povesteşte olandezul.

Bărbatul a trimis  o solicitare directorului de la Registrul Comerţului, Adriana Luminiţa Iacob. Iată răspunsul primit din partea ORC:

„În privinţa actelor societăţii, în scopul protejării terţilor, art 74 din Legea 31/1990 statuează, ca obligaţie a societăţii, faptul că, în orice factură, ofertă, comandă, tarif, prospect şi alte documente întrebuinţate în comerţ, emanând de la o societate, trebuie să se menţioneze denumirea, forma juridică, sediul social, numărul din registrul comerţului şi codul unic de înregistrare, fiind exceptate de la această obligaţie bonurile fiscale emise de aparatele de marcat electronice, care vor cuprinde elementele prevăzute de legislaţia în domeniu”.

„De altfel, în vederea alinierii legislaţiei române la cea în vigoare în statele Uniunii Europene, începând cu data de 1 ianuarie 2007, semnarea şi ştampilarea facturilor nu mai sunt obligatorii, potrivit art. 155 alin (6) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”.

Acesta este doar o parte din lunga scrisoare primită de bărbatul olandez.

Printre alte amănunte, directorul de la Registrul Comerţului precizează că „având în vedere aspectele complexe care reglementează acest domeniu, în vederea clarificării acestora, aveţi posibilitatea să vă adresaţi Direcţiei Generale Legislaţie şi Afaceri Juridice din cadrul Ministerului de Justiţie”.

Dornic să îşi rezolve dilema, olandezul a trimis solicitarea şi către Ministerul Justiţiei, de unde a primit cam acelaşi răspuns ca şi de la ORC.

„Deşi, fiecărei companii româneşti, înfiinţată conform Legii 31/1990, i se permite utilizarea unei ştampile, nu este obligatoriu să se pună ştampilă pe documentele emise de companie”.

„Aşadar, fiecărei companii din Românie i se permite să folosească o ştampilă, dar nu poate obliga un alt S.R.L. sau S.A. să folosească documente ştampilate, deoarece nu există o lege care să prevadă acest lucru”, se arată în răspunsul primit de la MJ.

Mai pe scurt, bărbatului i se confirmă şi de la Ministerul de Justiţie că utilizarea ştampilei este posibilă, dar nu obligatorie.

Atunci, ne întrebăm noi, de unde a apărut această practică de a ştampila toate documentele unei companii?

Întrebarea rămâne retorică, mai ales că toate instituţiile statului trimit documente ştampilate şi cer acelaşi lucru companiilor româneşti, fără a exista totuşi o lege în acest sens.

Citit 2157 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.