Poliția Galați a reușit să dea de urma autorilor a nu mai puțin de 14 furturi din locuințe, comise pe raza municipiului, de la finele lunii februarie până la jumătatea lunii martie. Anchetatorii susțin că prezumtivii hoți care au atacat prin același mod de operare cele 14 case ar fi patru tecuceni. Trei dintre dintre ei, cu vârste cuprinse între 16 și 24 de ani, au fost prinși în flagrant pe 23 martie, în timp ce încercau să intre într-un apartament de bloc și în urma cercetărilor s-a stabilit că același mod de operare fusese folosit și în comiterea faptelor rămase până la acel moment cu autor necunoscut. "S-a constituit o echipă formată din polițiști ai Biroului Investigații Criminale și ai secțiilor de poliție 2, 3 și 4, care au continuat cercetările pentru stabilirea întregii activități infracționale a persoanelor în cauză. Astfel, s-a stabilit că cei trei, împreună cu un alt bărbat, de 27 de ani, tot din municipiul Tecuci, ar fi prezumtivii autori ai unui număr de 14 furturi și tentative de furt, cu mod de operare "escaladare și forțarea ferestrei", comise, în perioada 21 februarie - 16 martie, din locuințe de pe raza municipiului Galați, prejudiciul creat fiind de aproximativ 25.000 de lei", a declarat cms. șef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galați. Cei trei tecuceni au fost arestați în urma flagrantului de pe 23 martie, ei fiind cercetați pentru furt calificat. Cercetările continuă pentru documentarea tuturor faptelor comise de aceștia și pentru recuperarea prejudiciului.
14 case, sparte în trei săptămâni Scris de Mariana Constandache


Mariana Constandache
Articole recente - Mariana Constandache
Unde sunt amplasate radarele astăzi Accident bizar în Galați! Un tânăr a fost lovit de mașină după un scandal în stradă Unde sunt amplasate radarele politiei în weekend Atenție la apă, foc și hoți! Recomandările forțelor de ordine pentru minivacanță Bărbați amendați pentru că s-au păruit în public la bâlci
Mai multe din această categorie: