O grupare specializată în înșelăciuni a păgubit zeci de oameni și firme din Galaţi

O grupare specializată în înșelăciuni a păgubit zeci de oameni și firme din Galaţi
Evaluaţi acest articol
(23 voturi)

17 persoane sunt acuzate că, timp de mai bine de un an, au operat în Galați, săvârșind înșelăciuni pe bandă rulantă, cu scopul de a obține sume mari de bani. Împrumuturi de numerar sau de bunuri de valoare constituiau modalitățile prin care indivizii își păcăleau victimele. Până la acest moment, se vorbește de 11 părți vătămate, firme și persoane fizice, prejudiciul fiind estimat la aproape jumătate de milion de lei.

Gruparea a fost pusă oficial sub acuzare după ce, din 2018 până în 2019, au început să curgă plângeri la poliție din partea diferiților păgubiți, care reclamau că au fost induși în eroare prin încheierea unor contracte de credit, fie fiind determinați să împrumute diverse bunuri pe care nu le-au mai văzut înapoi. Cei cărora le acordaseră aceste favoruri erau diverși membri ai unui grup format din 17 persoane, care fie îi convingeau să facă credite la diverse societăți financiare, "contribuind" cu acte false pentru a-și acoperi urmele, fie le cereau împrumut diverse bunuri, precum mașini sau echipamente sau sisteme de sonorizare, pe care ulterior le vindeau. Au acționat în această manieră reușind să creeze un prejudiciu de 450.000 de lei.

Păgubiții s-au plâns la poliție, sesizările ajungând la diverse secții și servicii. 11 reclamații au fost conexate în cadrul unui singur dosar, timp în care 16 din cei 17 suspecți au fost identificați pe rând și audiați.

Capul rețelei a picat însă marți, 20 septembrie 2021, el fiind suspectat de comiterea celor mai multe dintre faptele reclamate. "În data de 20 septembrie 2021, a fost audiat suspectul principal cercetat în cauză, cel de-al 17-lea, un bărbat în vârstă de 32 ani, domiciliat în municipiul București, care ar fi comis un număr de 19 înșelăciuni, o infracțiune de abuz de încredere, o infracțiune de uz de fals și o infracțiune de furt", a explicat sg. șef principal Ciprian Stoica, purtător de cuvânt al IPJ Galați. Bucureșteanul a fost reținut pe bază de ordonanță și urmează a fi prezentat Judecătoriei Galați cu propunere de arestare preventivă. Față de ceilalți membri ai grupării nu a fost dispusă, până la acest moment, nicio măsură.

Citit 6425 ori Ultima modificare Joi, 23 Septembrie 2021 00:11

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.