Boldea, scăpat de condamnarea în dosarul afacerilor cu școlile

Boldea, scăpat de condamnarea în dosarul afacerilor cu școlile
Evaluaţi acest articol
(16 voturi)

Dosarul deschis în 2016 de DIICOT Galați, în care fostul deputat Mihail Boldea și alte opt persoane erau acuzate de o serie de infracțiuni grave, soldate cu un prejudiciu imens în dauna a două ministere și a bugetului de stat, a fost închis la Curtea Supremă, odată cu constatarea prescripției faptelor pentru care, în primă instanță, s-au dat condamnări cu închisoarea.

În urmă cu exact șapte ani, fostul deputat Mihail Boldea era trimis în judecată de procurorii DIICOT Galați într-un dosar de constituire a unui grup infracțional organizat care ar fi prejudiciat Ministerul Sănătății, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului și bugetul statului. Evaziune fiscală și abuz în serviciu, în diverse forme de participație, au fost faptele pentru care a fost tras la răspundere grupul din care au mai făcut parte Valentin Boldea, fostul director al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Galaţi, Mircea Bivol, fostul consilier parlamentar al lui Mihail Boldea, Mădălin Andrei Petrea, Eugen Roşu, George Hristu, Lucia Raluca Dobrea, dar şi societăţile comerciale Geco Clean SRL şi Red Office Clean SRL. Procurorii arătau atunci, în rechizitoriul trimis Curţii de Apel Galaţi, că Mihail Boldea, în cursul anului 2010, ajutat de ceilalţi membri ai grupului infracţional, ar fi prejudiciat Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi Ministerul Sănătăţii cu suma de 893.581 de lei, iar bugetul de stat, prin sustragerea de la plata taxelor şi impozitelor, cu 781.808 lei, prin solicitarea de fonduri de la Ministerul Educației în scopul efectuării de renovări la unele instituții de învățământ din Galați. I-ar fi convins pe directorii respectivelor unități să încheie contracte cu firmele administrate de George Hristu și, respectiv, Eugen Roşu, după ce le prezenta diferite oferte fictive, provenite de la diverse firme, dintre care societățile agreate aveau tarifele cele mai mici.

Pe lângă unităţile de învăţământ, afacerile ilegale ar fi vizat şi Direcţia de Sănătate Publică Galaţi, condusă la acel moment de Valentin Boldea, fratele fostului deputat. Instituția ar fi încheiat două contracte de reabilitare a unor unităţi sanitare aflate în subordinea DSP cu SC Blue Office Clean SRL, administrată de Andrei Mădălin Petrea. Şi în cazul reabilitărilor unităţilor sanitare ar fi fost folosită aceeaşi metodă ca la şcoli, respectiv, creşterea artificială a cheltuielilor, cauzând astfel Ministerului Sănătăţii un prejudiciu de 82.800 de lei. Acuzat inițial de abuz în serviciu, Valentin Boldea avea să fie achitat, restul grupului primind condamnări.

Dosarul, strămutat la Curtea de Apel București, a primit o primă soluție după aproape patru ani de judecată, în 2020 magistrații condamnându-l pe Mihail Boldea la trei ani de închisoare cu executare pentru constituire a unui grup infracţional organizat și instigare la evaziune fiscală în formă continuată. Mircea Bivol a primit aceeași pedeapsă, pentru aceleași fapte. Cei trei administratori de firme, respectiv, Mădălin Andrei Petrea, Eugen Roşu și George Hristu, au primit pedepse cu suspendare, de 1 an și 8 luni, 1 an și 10 luni și, respectiv, 1 an și 8 luni închisoare. Raluca Dobrea, fiica fostei şefe de la Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Galaţi, a primit doi ani de închisoare cu executare, pentru complicitate la evaziune fiscală în formă continuată. De asemenea, s-a dispus sechestru asupra bunurilor inculpaților, pentru recuperarea prejudiciului.

Trei ani pe masa instanței supreme

La nouă luni după pronunțarea condamnării de către Curtea de Apel, dosarul avea un prim termen de judecată la Înalta Curte de Casație și Justiție, instanță la care condamnații au atacat decizia primită. După aproape trei ani și 25 de termene de judecată, presărate cu numeroase amânări și o suspendare, procesul a luat sfârşit pe 28 martie 2023, când magistrații au decis să admită apelul, dar și să dispună încetarea procesului penal sub motivarea intervenirii prescripției răspunderii penale. Sentința este valabilă pentru toți membrii grupului. Aceștia nu doar că nu vor mai achita nimic, dar vor avea și bani de primit din partea statului, conform aceleiași decizii. "Constată achitat prejudiciul produs ca urmare a faptelor circumscrise ilicitului penal ce au fost comise de inculpaţii din prezenta cauză şi dispune restituirea de către partea civilă Statul Român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Galaţi, în calitate de mandatar al Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Galaţi, către Bivol Mircea a sumei de 113.920 lei și restituirea de către ANAF către inculpaţi a celorlalte sume de bani ce le-au fost reţinute prin poprire după data de 13 decembrie 2021, data achitării prejudiciului. Ridică măsura asiguratorie a sechestrului asigurător asupra bunurilor aparţinând inculpaţilor luată prin sentinţa penală nr. 16/F din 27 ianuarie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală", se mai precizează în hotărârea Curții Supreme.

Decizia este definitivă.

Citit 4558 ori Ultima modificare Joi, 06 Aprilie 2023 09:08

6 comentarii

  • postat de Akbar
    Duminică, 02 Aprilie 2023 11:09
    5.13.208.***
    Pentru prejudiciile aduse statului roman, prescriptia ar trebui eliminata. Faptele se prescriu deoarece dosarele sunt incuiate cu buna stiinta prin sertare, si nu datorita faptului ca prejudiciul nu ar exista.
    Toate aceste gauri negre create cu buna stiinta de borfarimea de partid trebuie imputate si recuperate. Pana la ultimul leu.
    0
    3
  • postat de Ata-i legea, asta-i dreptatea PSD-PNL.
    Sâmbătă, 01 Aprilie 2023 12:32
    109.166.130.***
    Astea-s legile după 33 de ani de PSD-PNL prin Parlament și Guvern trecute, restul este gargară, comentăm degeaba. Justiția servește și deservește Puterea locală și națională, logic.
    0
    1
  • postat de Popovici
    Sâmbătă, 01 Aprilie 2023 08:26
    5.14.147.***
    Numai în România se poate asa ceva, sa comiți fapta și sa nu fii condamnat! Statul la prins, la ținut și tot statul a încetat procesul penal! Reforma justiției!
    0
    2
  • postat de Alicante
    Sâmbătă, 01 Aprilie 2023 05:55
    86.124.202.***
    Avocatul Boldea ar trebui promovat procuror sau judecator. Omul potrivit la locul potrivit!
    0
    1
  • postat de Tecucean
    Sâmbătă, 01 Aprilie 2023 04:24
    5.14.177.***
    P S D

    cenzură, furt, pensii speciale, justiţie nefuncţională
    0
    2
  • postat de marr
    Vineri, 31 Martie 2023 20:57
    86.124.202.***
    Da' daca era vreun director de scoala generala ...care facea greseala si ceda presiunii sa semneze una-alta ...nu infunda puscaria ? Infunda ! Din ce Stiu , si la Scoala 12 Miron Costin s-a incercat manevra cu fel de fel de achizitii si costuri crescute (e articol in arhiva viata libera) .
    Atat doar ca , vorba proverbului ...(nu) s-a intalnit Hotu' cu Prostu' .
    0
    2

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.