Din colecția „Cele mai clare poezii rămase tablou”
(!) stau la mormântul amăgirii/ şi-mi număr sufletul mărunt:
doi-trei, cinci-şase, nouă-zece.../ o fi mai bine să m-ascund
şi să las naibii toate cele/ trecute (zilnic) pe răboj?
o fi mai bine să las naibii/ viaţa şi moartea pe daiboj (?)
(!) o fi mai bine să-mi tai pofta/ la vraja cestui dulce surd
şi orb şi mut şi fără suflet,/ mult mai puţin, puţin mai mult,
zis şi destin? - mă înfioară,/ îl scad mereu, şi nu-l termin) -
naiba dă-n fiert şi nerăbdare/ puţin mai mult, mult mai puţin (!)
(!) să las la naiba toate cele/ sfinte, păgâne, delicate
şi să m-ascund tocmai-nainte/ de-a fi... (a fi, pe numărate?!)
tocmai-nainte de-nceputul/... (primul sfârşit la numărare?!)
tocmai-nainte de sfârşitul/... (ultim pornit fără scăpare?!) (!)
(!) sigur că da: vine!? nu vine!?.../ sigur că da: trece!? nu trece!?
ce silnică numărătoare:/ doi-trei, cinci-şase, nouă-zece!
mai bine invers, fără milă,/ să scriu o cruce şi s-o scad
pân-am să-nvăţ să ştiu ce-nseamnă/ sufletul tău nenumărat (!)
